top of page
  • Cristina-Maria Mihai-Marin

Recenzie | "De la zero" de Emilia Toma

Un roman ce pendulează între realitatea cruntă a traumelor generate de relațiile toxice și speranța că dintr-o asemenea stare se poate ieși în vreun fel. Vanda încearcă să-și depășească trauma, să o ia de la zero.


Povestea ei ilustrează o cale de a ieși din amorțeală, de a-și recâștiga spațiul pierdut, de a tinde spre regăsirea sinelui după o infinită rătăcire în mrejele înșelătoare ale agresorului. În același timp, este o poveste despre dependență, clarobscurul recuperării, despre cum să NU treci puntea atunci când aceasta scârțâie din toate încheieturile.



Încă de când am citit "Terapie pe salteaua de pilates" știam că Emilia are un stil aparte, un stil pe care, eu personal, nu l-am mai întâlnit la niciun alt autor. Personajele ei sunt create cu atâta autenticitate, acțiunea este ancorată în realitate, situațiile prin care trec personajele sunt atât de dure încât uneori îți vine să spui că nu are cum, că este prea mult. Doar că... viața e dură, fiecare zi este diferită și niciodată nu ai de unde să știi ce îți va aduce următoarea zi, dacă va fi o zi excelentă sau una cu adevărat dezastruoasă, care-ți va schimba viața.


Era ca și când ar fi ținut alături, la fiecare pas, o riglă invizibilă cu ajutorul căreia trasa un destin perfect drept, pe care până și o linie geometrică ar fi fost invidioasă.

În romanul "O numărătoare inversă", Emilia a ales să îi dea voce lui Ovidiu Anghelache, un fost sportiv de performanță, care își face retrospectiva vieții punând pe hârtie fiecare moment al vieții lui care l-au transformat în omul care va deveni. Continuarea acestuia - zic eu -, romanul "De la zero" spune povestea Vandei, personajul feminin cu care am făcut cunoștință atunci când am aflat povestea lui Ovidiu.


Este povestea de viață a unei femei care a trecut prin multe și care a avut parte de numeroase traume. Este povestea unei femei care a crezut că poate muta munții din loc și că iubirea poate schimba oamenii. Povestea unei femei care a făcut greșala colosală de a considera că bărbatul ei este centrul existenței. Poate ar fi trebuit să îi spună cineva atunci că un bărbat nu se va schimba, indiferent de cât de multă dragoste, grijă, iubire, armonie îi vei da, nu contează că sunteți căsătoriți sau că aveți un copil.... un bărbat se va schimba doar dacă și doar atunci când el își va dori asta.


Aveam 22 de ani. Ar fi trebuit oare să știu? Mama nu era în stare nici măcar să pronunțe cuvântul sex, crezi că avea habar ce este aia o relație toxică? Poate că și ea era într-una și nu știa.

Pasiunea Emiliei pentru romanele dure, pline de traume, care au tendința să uimească audiența, se vede și în modul de scriere. Așa cum spuneam, stilul unic poate să șocheze cititorul. Autoarea are curajul să abordeze teme dure ca abuz, vicii, sex, relații toxice, droguri, religie și vorbește deschis despre cum o persoană poate să se distrugă pe sine dacă nu are curajul să ceară ajutor la momentul în care se află jos și nu știe spre ce direcție să se ducă.


Umpleam, cu fiecare doză, toate golurile pe care le lăsau în mine gloanțele prin care treceam cu fiecare drum, cu fiecare ieșire pe stradă menită să-mi aducă fericirea înapoi.

Citind acest roman, am putut să văd, din nou, ce poate face psihicul uman unei persoane. Așa cum terapeuta mea îmi spune constant, psihicul are putere de a face atât de multe lucruri bune, trebuie doar să îi dăm voie. Bine, atunci când îi permitem, tot el ne și poate distruge, încetul cu încetul. Am observat ce important este să discuți cu cineva atunci când ai probleme sau când crezi că nu mai poți și că ai atins limita de jos. Doar că... și atunci când crezi că nu mai poți, de fapt, mai poți un pic.


Atunci când crezi că existența ta nu are sens sau când crezi că nu meriți să fii iubit și fericit, este extrem de important să ai pe cineva alături care să îți arate că nu e așa, că fiecare avem dreptul să fim fericiți, doar că drumurile sunt diferite și deciziile pe care le luăm în viață ne trec prin situații diferite, dar că rezultatul este același... dacă ne dăm voie. Este important să îți asumi greșelile, să înveți din ele și să mergi mai departe.



Paisprezece ani în care a fugit obsesiv de imaginea aia din oglindă, imagine care cândva o hrănea până la extaz, pe care a iubit-o, cu care a dansat pe ringul de salsa, simțindu-se o zeiță, o vrăjitoare, o stea. Paisprezece ani în care, în locul oricărei străluciri, a stat o gaură neagră fără sfârșit, fără lumina de la capătul tunelului, fără cale de întoarcere.

Indiferent de cât de puternic ești tu ca om și indiferent de cât de puternic este psihicul tău, oare... de câte ori o poți lua de la zero? Te câte ori poți renaște din cenușă ca Pasărea Phoenix? Oare de câte ori te poți ridica după ce ai fost doborât? Cât de multe poți să suporți și câte poți să înduri? Răspunsul, în care eu cred cu tărie, este... de fiecre dată, dacă vrei asta cu adevărat și dacă îți dai voie să mergi mai departe și să realizezi că trecutul și greșelile din trecut nu te definesc ca om.


Finalul a fost pe măsură. Știind stilul Emiliei, mă așteptam la ceva ieșit din comun, dar destinul pe care l-a ales pentru Vanda m-a surprins. Așa cum bine știm, cei mai periculoși bărbați nu sunt cei care pleacă și pe care nu-i mai vezi și pe care-i uiți, chiar dacă suferi o perioadă, ci cei care se tot întorc și care nu te lasă să mergi mai departe.


Felicitări încă o dată, Emilia, pentru că ai curajul să pui pe hartie subiecte despre care alții nu au curajul să vorbească sau să scrie. Eu îți mulțumesc că ai avut încredere în mine și că mi-ai permis să îți fiu alături în acest drum minunat ce a însemnat acest roman.


Nota mea: 5 ⭐⭐⭐⭐⭐

Lectură plăcută!


Postări conexe

Afișează-le pe toate
bottom of page