• Cristina-Maria Mihai-Marin

Recenzie | "O numărătoare inversă" de Emilia Toma

"O numărătoare inversă" este un roman care incearcă să evidențieze lucruri tabu în societate. Una dintre principalele teme abordate în această carte este violența domestică, un subiect despre care toată lumea evită să vorbească, femeile maltratate în special, care afectează sute de mii de persoane și care este motivul a zeci de mii de divorțuri.


Emilia este o mare devoratoare de non-ficțiune și asta se poate observa și în cărțile pe care le-a publicat. În "Terapie pe salteaua de pilates" am avut-o pe Veronica, instructoarea și confidenta celor pe care le antrena și care-și spuneau oful, între două aparate, la sală. Cartea atinge alte câteva subiecte tabu despre care societatea refuză să vorbească și care înfluențează relațiile, într-o anumită măsură.



"Dar eram tânăr și nebun. Și, mai mult decât atât, eram o javră tâmpită, un idiot cretin, un ultim jeg de om, o flegmă adunată de pe stradă. Așa m-am simțit mult timp după și cu câteva luni înainte de a o pierde. Cu câteva luni înainte de a o lăsa să plece, de fapt."


În romanul "O numărătoare inversă" Emilia a ales să îi dea voce lui Ovidiu Anghelache, un fost sportiv de performanță, care își face retrospectiva vieții punând pe hârtie fiecare moment al vieții lui care l-au transformat în omul care va deveni :).


Ovidiu a crescut într-o familie rece, cu un tată absent și alcoolic și cu o mamă strictă și extrem de cicălitoare, a avut parte de o perioadă zbuciumată în adolescență, lucru care l-a salvat în acea perioadă fiind sportul de performanță: boxul. Criticat de părinți, a crescut cu impresia că niciodată nu va fi suficient de bun așa că a intrat în cele mai dubioase anturaje în cartier, ajungând un smecheraș tipic.


Faptul că făcea box de performanță l-a ferit de vicii parțial, însă a moștenit de la tatăl său atracția pentru femei, nu conta că erau adolescente, escorte sau chiar prostituate, căci pentru el toate intrau in aceeași categorie. Deși era sportiv medaliat, simțea că lipsea ceva din viața lui, dar din cauza fricii de a nu fi trădat și părăsit, știa că nu va putea să aibă încedere în nicio fată.


A încercat să stea într-o relație cu Ana, o fată cuminte, care-l iubea, dar care pe el nu-l mulțumea. Totuși, la un moment dat, apare acea tipă care îi dă lumea peste cap și cu care el nu știe cum să se descurce - Vanda.


Vanda era o dansatoare de salsa care lucra într-o multinațională și care nu credea în relațiile monogame. Avea un fizic senzațional, era plină de viață și iubitoare de distracții. Deși relația dintre cei noi a început doar ca o aventură, treptat Ovidiu a înteles că el nu este dispus să o mai împartă cu nimeni altcineva și că trebuie să fie doar a lui... iar de aici a început calvarul Vandei. Pe lângă violența fizică și psihică la care este supusă ea, cei doi au parte și de momente frumoase, momente care-i dau încredere Vandei că-l poate schimba pe Ovidiu.


"Începe numărătoarea inversă, numai că în cazul meu nu a durat 10 secunde ca la box, ci 10 ani. Greșeala de atunci și toată agonia din timpul anilor care au mai urmat m-au făcut ceea ce sunt astăzi, m-au transformat în ceea ce sunt în momentul în care scriu asta... o stafie secată de greșelile trecutului său."


Fiind fană a romanelor thriller, polițiste și Scandi Noir, mereu m-am întrebat dacă psihopații se nasc așa sau devin așa în urma traumelor prin care trec de-a lungul vieții.


Aici sunt convinsă că relația părinților săi, răceala și indiferența cu care l-au tratat, faptul că l-au desconsiderat încontinu și că nu l-au încurajat niciodată l-au făcut pe Ovidiu să devină un animal însetat de dragoste. Dragostea lui față de Vanda a fost mai mult o iubire obsesivă care nu l-a lăsat să mai trăiască - er într-o continuă stare în teroare, se temea de singurătate, căci știu sigur că se aștepta să fie abandonat - încă o dată - de femeia din viața lui.


"Nu gândesc diferit nici acum, după ce nu mai e în viața mea. Deși am fost un netot și cu Vanda, în relația pe care am avut-o, ea mi-a fost diminețile, ea mi-a fost nopțile, ea mi-a fost zilele, ea mi-a fost răsăritul și apusul, ea mi-a fost totul. Mă legasem de ea ca un nebun.Îmi lua tot răul, toate gândurile, toată realitatea pe care ajunsesem să le trăiesc în mine."


Cartea este scrisă într-un stil simplu, fără înflorituri, în prima parte a cărții folosindu-se un limbaj colorat care dă mai multă autenticitate personajului a cărui evoluție se observă gradual. Fiind un roman scris din prisma unui băiat/adolescent/bărbat mi s-a părut mai mult decât normal acest tip de limbaj, chiar dacă poate deranja.


Felicitări Emilia, ai scris un roman fain tare, iar finalul a fost unul pe măsură! Abia aștept să citesc și romanul din perspectiva Vandei să văd cât a fost real, cât a fost imaginația lui Ovidiu și cât a fost vis...


Iar eu vă las mai jos un mic fragment din noua carte a Emiliei, povestea Vandei.


"Mi-a fost super frică. Mult mai frică decât am lăsat să se vadă. De fapt, nici măcar nu am lăsat să se vadă. M-am prefăcut o șmecheră așa cum mă lăuda când mă certa. M-am îmbrăcat frumos – mereu mă îmbrăcam frumos – dar de data aia a fost cu intenție. Festiv. Frumos adică bad ass. Aveam pantaloni din piele și un maiou negru, strâmt, părul dezlegat, cizme până la genunchi, de tip motor și un troller și câțiva rucsaci. Fix chestiile cu care voiam să plec și nimic mai mult. Nu eram foarte sigură când și dacă o să dea de mine în drumul meu spre libertate, dar mă aranjasem preventiv. Spre surprinderea mea, m-a găsit chiar în fața camerei, timingul nu m-a ajutat prea mult, ah, de fapt stai, mă uit la ceas, a ajuns el prea devreme. Mai devreme decât mă așteptam. [...]. Nici nu îmi prea imaginam ce urma să se întâmple, dar am avut mereu spirit de aventură și am zis că ori mă omoară ori scap cumva. Chiar și trei luni de spitalizare și până la urmă ies vie. Numai că expresia lui nu arăta a spitalizare. Cel puțin... nu spitalizarea mea. Nu mi-a dat prea mult timp să îmi fac toate filmele astea pentru că, șocat și speriat, m-a întrebat:

— Vanda, ce faci?

[...] Trei luni la spital sau moarte sau... un cățeluș speriat în fața mea care mă întreba ce fac – și-am răspuns:

— Plec."


Nota mea: 5⭐⭐⭐⭐⭐

Lectură plăcută!