• Cristina-Maria Mihai-Marin

Interviu | Pavel Nedelcu: "Aș fi vrut să scriu ca Herta Müller (...) ca Saramago și Kafka."

Pavel Nedelcu, autor al cărții "Încotro ne îndreptăm", roman recent publicat la editura Litera, este câștigător al concursului literar organizat de aceeași editură, dar și al altor premii literare oferite de PEN România (2016), revista Tribuna (2017), Muzeul Național al Literaturii Române (2020), Cenaclul UBB/revista Apostrof (2020) etc.


În literatură este interesat de și scrie despre probleme sociale, confuzie și alienare în societatea prezentă, aducând în prin plan oamenii săraci, tulburați, discriminați, pe de o parte (cum anticipa în proza "Buchete urbane"), desăvârșind ideea în romanul apărut recent), sau denunțând tipare patriarhale printr-un feminism ironic și subtil, axată pe această felie a literaturii sale este proza "Elvis părăsește clădirea".


C. Bună, Pavel! Mă bucur că ți-ai putut rupe din timp pentru a-mi răspunde la câteva întrebări. Înainte de a vorbi puțin despre literatură și despre cărțile pe care tu le-ai scris sau pe care ai în plan să le scrii, vorbește-mi un pic despre tine și despre hobby-urile tale.


P. Bună Cristina, îți mulțumesc pentru invitație! Îmi face plăcere să discut cu oameni de calitate, și nu consider o astfel de discuție timp rupt sau pierdut.


Mă numesc Pavel Nedelcu, am 28 de ani, actualmente lucrez ca analist web. Am un master în Traducere și interpretare la Universitatea de Studii din Torino. Locuiesc în Italia din 2010, când m-am mutat aici alături de familia mea restrânsă.


Hobbyuri? Cititul, fotografia, limbile străine, călătoriile.


C. Scriitor, critic literar, traducător, editor al revistei LiterNautica, asta ca să ne limităm numai la câteva dintre rolurile care te reprezintă din sfera culturală. Dacă ar fi să le împărți în 100%, care dintre ele ești cel mai mult? Și către care dintre ele aspiri în caz că nu coincide deja cu rolul câștigător în prezent?


P. Este adevărat că activitatea mea nu se limitează la un singur rol. Am multe interese ce aparțin de cultură, toate gravitând circumspect în jurul literaturii – numitorul meu comun. Nu pot face însă o împărțire procentuală, întrucât fiecare dintre activitățile mele mă definesc 100%.


Toate interesele și formarea mea au contribuit la constituirea fiecărui rol, așa că, atunci când traduc, spre exemplu, nu pun scriitorul sau corectorul pe pauză, la fel cum, atunci când corectez un text pentru LiterNautica, nu pot ignora evaluarea critică a textului. Tot așa, atunci când scriu, fiecare dintre aceste roluri își lasă amprenta condimentându-mi proza.


În mod ideal, eu aș vrea să trăiesc din scris, tradus și predat literatură. E aspirația mea cea mai mare.



C. De ce Torino și nu Iași sau București? De ce Italia și nu Franța? Sau poate mai indicat ar fi "cum de" în loc de "de ce"?



P. Așa s-a nimerit, pur și simplu. Eu m-am născut la Iași, într-o familie săracă. Nu am avut un evantai de alegeri la îndemână, nici posibilități materiale pentru a alege. Mama mea a fost cea care a plecat prima, prin cunoștințe, prinzând o oportunitate de lucru în Italia. Încet-încet, după câțiva ani de înstrăinare, am reconstruit nucleul familial în peninsulă.



C. Care este prima carte pe care ți-ai cumpărat-o singur, din primii bani pe care i-ai avut pe mână?


P. Țin minte că am avut vreo 50€ la dispoziție: primii bani pe care i-am cheltuit exclusiv pe cărți. Mi-am cumpărat clasici britanici (Dickens, Lawrence, Hardy, Woolf). Literatura britanică stă la baza cunoștințelor mele literare și lingvistice. De la clasicii britanici a plecat totul, diversificându-se mai apoi în mai multe culturi și limbi.


C. Ai vreun erou din literatură cu care ți-ar plăcea să stai de vorbă? Ați purta o conversație formală sau relaxată?


P. Nu. Nu aș vorbi niciodată cu eroii din literatură, ci direct cu creatorii lor. Aș vorbi cu Kafka, Saramago, Woolf, Pirandello. M-aș adapta cordialității lor – sau absenței cordialității. Nu toți marii artiști, din păcate, sunt și persoane agreabile. Dar ar merita riscul unui disconfort dacă aș putea obține de la ei răspunsurile la întrebările pe care mi le sugestionează arta lor.


C. Este vreuna dintre cărțile autorilor tăi preferați sau care ți-au influențat opera, acea carte pe care ai fi vrut s-o scrii tu, dar e ca și când ți-a luat-o unul dintre ei înainte? Și dacă da, care?


P. Sunt nenumărate! Aș fi vrut să scriu ca Herta Müller, de exemplu, unele povestiri din „Ținuturile joase” sunt fără cusur. Aș fi vrut să scriu ca Saramago și Kafka, ca Joyce (Ulysses), ca Derek Walcott (Omeros), ca Woolf (Mrs. Dalloway), ca Musil (Der Mann ohne Eigenschaften), ca Elias Canetti (Orbirea), etc.


De fiecare dată când dau peste o operă literară originală, profund socială, provocatoare, mă întristez la gândul că aș fi putut-o scrie eu, dar că a fost deja scrisă și că trebuie să caut alt subiect, alt stil, alt mod de abordare. Nu că mi-ar lipsi ideile! Poți mereu inova dacă privești arta în față – asta dacă admitem că arta ar avea o față. În fine, nu despre asta e vorba acum.


C. Mizezi pe libertate totală de exprimare stilistică, pe "fără reguli și rețete". Cum ai vrea să schimbi literatura română contemporană cu atâtea ateliere de scriere creativă în jur? Pe ce te-ai baza?


P. Fără reguli, da, fără rețete, nu! Eu însuși am o rețetă a mea: mizez pe o abordare lingvistică a artei literare, în ideea că materia scriitorului nu poate fi decât limba. Așa cum pictorul lucrează cu culorile, iar compozitorul cu notele. Pe asta se bazează tot ce scriu: raportul cu limba.


Pentru a înțelege bine orice limbă, ai nevoie de lingvistică și filologie. Eventual și de traductologie, în ultimă instanță, ca aprofundare. Lingvistica și filologia sunt științe descriptive, ele nu prescriu reguli, ci descriu și categorisesc o stare de fapt: limba, așa cum se regăsește ea într-un context geo-socio-cultural.


Nu vreau, prin asta, să afirm că atelierele de scriere creativă nu ar ajuta. Sigur că ajută, însă fiind normative, marele risc este să fii uniformizat cu scrierea „clară și concisă = vandabilă”, și să nu reușești să-ți dezvolți propria creativitate, propriul și personalul raport cu limba și posibilitățile sale infinite. De ce aș exersa, de pildă, scrierea istorică, sau scrierea la persoana a doua, sau cea mărginită de anumite contexte prestabilite, dacă eu, ca scriitor, nu am nicio legătură cu istoria, cu persoana a II-a, și vreau să scriu doar despre un anume context?


Pentru literatură, scrierea creativă mai mult dăunează decât ajută. E prea dispersivă. Literatura trebuie să plece de la întrebarea fundamentală a artistului: Eu DE CE scriu și CE vreau să scriu? Apoi se ajunge inevitabil și la CUM să scriu? Iar asta fără să-mi pese de vandabilitate. De faptul că mă vor respinge editurile. Arta e personală: nu se vinde; se simte, se trăiește!


C. Ce s-a schimbat la scriitorul Pavel Nedelcu din momentul în care și-a atins primele pagini în colecția de povestiri “Treisprezece” până când s-a văzut înconjurat de sute de exemplare din primul roman ce așteptau să fie semnate?


P. Nimic radical. Ar fi prea banal să zic că m-am bucurat. În schimb, pot spune că am început să aloc o parte din timpul meu promovării, pentru că oricât de mult ar părea că se vorbește despre ce scriu, e doar o picătură într-un ocean enorm. Continui să fiu un anonim care a făcut un prim pas. Calc pe nisipuri mișcătoare cu încredere infantilă.


E o mare greșeală să crezi că efortul scriitorului se termină odată cu publicarea cărții. Nici pe departe! Abia atunci începe totul. Efortul scrierii ține de autor, efortul publicării de editură, iar efortul promovării este o îmbinare de forțe între editură și autor. De când a apărut cartea dialogul dintre mine și editură a devenit chiar mai intens decât în timpul corecturii!


C. Îți planifici următoarele "lovituri" literare sau le lași să vină de la sine?


P. Mi le planific cu atenție. Totul face parte dintr-un plan bine organizat. Știu deja câte cărți voi avea publicate până la 35-40 de ani, și despre ce va fi fiecare dintre ele. Știu când voi lua premiul Strega, apoi Bookerul, și Nobelul. Glumesc, evident. Ba nu! 😊


C. Crezi că prieteniile literare au puterea să dărâme antipatiile de aceeași natură? Cu alte cuvinte, învinge binele în contextul relațiilor din mediul literar actual?


P. Binele (va) învinge întotdeauna! Punct.


Pavel Nedelcu alături de poetul Albert Denn (stânga) și autoarea Emilia Toma (dreapta)

Cadru spontan alaturi de Camelia Cavadia, Radu Gavan, Mihail Victus, George Dumitru si Albert Denn


C. În calitate de autor român contemporan la început de drum, crezi că românii citesc?


P. Românii citesc. Sigur, mai puțin decât toți cetățenii europeni. Sigur, nu literatură română contemporană. Și sigur, aproape niciodată un autor român la început de drum. Așa că sunt optimist: am cele mai bune șanse pentru a mă face cunoscut în lumea literară românească și universală!


C. Îți mulțumesc pentru răspunsuri și îți urez mult succes! Înainte de a îți lua la revedere de la cititori, spune-le ceva despre omul Pavel. Dacă nu știi ce, ne mulțumim să știm care este culoarea ta preferată din fiecare anotimp 🙂.


P. Mulțumesc mult pentru întrebări! Te felicit pentru activitatea entuziastă de pe blog și îți doresc mult succes în continuare în tot ce faci – mi-a părut bine de cunoștință!


Culoarea mea preferată, în toate anotimpurile, este verde-lămâi. Iar eu sunt un om obișnuit, atât de obișnuit încât nici nu-ți vine să crezi cât de bizar pot deveni atunci când încep să scriu.