Cred că nu mai este niciun secret că îmi place să citesc cărți care au ca temă Holocaustul și cel de-al Doilea Război Mondial. Cartea „Am supraviețuit” prezintă amintirile lui Yvonne Redgis-Klug, o fostă deținută de la Auschwitz. Aceasta și-a scris memoriile din timpul petrecut în lagărele de concentrare, imediat după ce a fost salvată și astepta să fie repatriată.
„Cartea” ei, așa cum o numea, conține doar 33 de pagini dactilografiate și nu a fost publicată până după moartea ei, în 1972. Romanul, dacă poate fi numit așa, conține exact acele amintiri ale supraviețuitoarei, prezentate și adnotate de Jean-Marc Dreyfus, profesor conferențiar de istorie la Universitatea din Manchester.
Am mai citit și alte cărți despre război și alte memorii ale supraviețuitorilor Holocaustului. Totuși, indiferent câte astfel de cărți aș citi, nu voi putea niciodată să înțeleg. Până la urmă, nu este vorba despre naționalitate, rasă sau culoarea pielii, ci despre oameni. Iar ceea ce s-a întâmplat în lagărele de concentrare naziste întrece orice coșmar.
Yvonne Redgis-Klug a fost arestată în 1943, pe când avea 45 de ani. S-a căsătorit în 1940 și locuia pe Coasta de Azur, împreună cu soțul ei și cu câinele lor. După căsătorie, a intrat în Rezistență. Deși a avut în familie evrei, nu a considerat niciodată că a fost arestată din cauză că ar fi evreică, ci din cauză că făcea parte din Rezistență. A fost arestată și ea, dar și soțul ei.
Inițial, ambii au fost duși în lagărul de la Drancy. După un timp, soțul ei a reușit să își dovedească originea ariană, motiv pentru care a fost eliberat din lagăr, în decembrie 1943. Deși ar fi trebuit să o elibereze și pe Yvonne, acest lucru nu s-a întâmplat. Ea a considerat că acest lucru s-a întâmplat pentru că avea peste 40 de ani și niciun copil. A fost apoi mutată în lagărul de la Austerlitz, unde a suferit enorm, dar unde au avut condiții mai bune decât la Drancy:
„Prima oară a fost neplăcut, dar tratamentul nostru s-a îmbunătățit, iar eu regretam amarnic faptul că trebuia să părăsesc aceste locuri în care, la început, mă simțeam și mai nenorocită ca la Drancy. (…) Aveam dreptul de a lua la noi atâtea pături și pilote câte voiam, așadar, ne aleseserăm niște pături foarte frumoase și dormeam foarte bine.”
În 30 iunie 1944, Yvonne Redgis-Klug s-a aflat în convoiul care a fost trimis la Birkenau. Aici, are parte de o selecție neașteptată, despre care nu conștientizează până târziu că a fost biletul ei salvator. La sosirea la Auschwitz, persoanele din convoi au fost selecționate: la stânga pentru muncă, la dreapta pentru camerele de gazare.
Deși avea 46 de ani, Yvonne a fost trimisă la stânga.
„Auzisem că munca era foarte dură și credeam, în ignoranța mea, că persoanele în vârstă erau destinate unor treburi mai ușoare. Eu păream prea tânără pentru vârsta mea și atletică, ceea ce explică această repartizare dar, crezând că era un dezavantaj, i-am spus ofițerului care nu întreba vârsta și se lua numai după aspect, că am 46 de ani și că locul meu este deci la dreapta.
El m-a privit din nou și mi-a zis că nu, să merg cu cele tinere. Eram salvată, având în vedere că, după o oră, întregul grup din dreapta intra în cuptorul crematoriului.”
Autoarea conturează un întreg tablou macabru, povestind despre lunile petrecute în lagărul de la Birkenau, despre întâlnirea cu tatuatorul de la Auschwitz sau despre Mengele.
Pe parcursul paginilor, care aduc - oarecum - cu un jurnal, autoarea oferă detalii amănunțite despre viața celor din lagăr. Un lucru care a marcat-o nespus a fost foamea. Amintește foarte mult despre foamea pe care o simțea și despre mâncarea pe care o primea în lagăr. În plus, povestește și despre lucrurile care au ajutat-o să supraviețuiască perioadei petrecute în lagărele de concentrare.
La sfârșitul lunii ianuarie 1945, germanii au evacuat toate femeile rămase în lagăr. Când grupul a ajuns la marginea orașului Auschwitz, cele din grup și-au dat seama că nu mai aveau gardieni. Au fost salvate de către Armata Roșie. În 15 februarie, maiorul rus a dat un ordin prin care femeile salvate urmau să fie trimise la Katowice, de unde urmau să fie repatriate.
A fost, nu o dată, la un pas de a fi selectată pentru moarte, dar a reușit de fiecare dată să scape. Este o carte, mai mult o nuvelă, care se citește extrem de rapid, este scris într-un mod simplu și cursiv, dar care te lasă cu un gust amar. Yvonne este extraordinar de sinceră, descrie totul cu exactitate și nu iartă pe nimeni, prieten, familie sau dușman.
Nota mea: 5 ⭐⭐⭐⭐⭐
Lectură plăcută!
