Am luat această mică biografie a marelui arhitect/artist catalan de la un magazin de cadouri din Parc Guell din Barcelona. Cartea este o poveste succintă despre viața și arta lui, realizată într-o manieră inteligentă și cu un număr suficient de ilustrații. Manifestările concrete ale imaginației sale strălucite s-au dovedit a fi la fel de minunate și în realitate, precum au fost atunci când le-am văzut prima dată în fotografii și este un fapt dovedit că abilitățile sale tehnice au fost pe atât de extrordinare pe cât era de genială imaginația lui.
Din păcate, se pare că o bună parte din viața lui Gaudi este un mister total, iar autorul face un număr destul de mare de speculații. Din cauza perioadei tumultoase în care Gaudi a trăit, mare parte din viața arhitectului este necunoscută, ceea ce este un mare păcat. Un geniu spititual, care a trăit în modestie, putem spune chiar sărăcie, dedicându-și viața și arta lui Dumnezeu.
Opera lui Gaudí a fost influențată de marile sale pasiuni: arhitectură, natură și religie.
Opera lui Gaudí se bucură de popularitate, de admirație și de studiu continuu din partea arhitecților. Capodopera sa, Sagrada Família, încă incompletă, este cel mai vizitat monument din Spania, Barcelona nu ar fi niciodată ceea ce este fără Gaudi.
Cu cât mă plimbam mai mult pe străzile capitalei Cataloniei, cu atât eram mai impresionat de creațiile lui Gaudi. Am vrut să aflu mai multe și despre omul care a creat astfel de proiecte arhitecturale unice.
Născut la Riudoms, într-un sat situat la 4 kilometri de Reus în provincia Tarragona, Antonio Gaudi este al cincelea și ultimul copil al lui Francesc Gaudí i Serra (arămar) și al Antòniei Cornet i Bertran (provenind și ea dintr-o familie de arămari). Această circumstanță îi influențează traiectoria profesională, arhitectul susținând că a descoperit sensul spațiului în atelierul tatălui său, prin țevile ondulate pe care le manevra părintele său.
Gaudí nu se bucura de o sănătate prea solidă. Încă din copilărie, fusese diagnosticat cu reumatism și problemele de sănătate îl împiedicau să se joace cu alți copii. Această imobilitate a fost cea care i-a oferit ocazia de a-si dezvolta simțul observației și de a descoperi, cu o mare fascinație, marele spectacol al naturii, principala sursă de inspirație pentru decorațiunile tuturor operelor sale și pentru soluțiile numeroaselor probleme apărute în proiecte.
Un alt aspect important al copilăriei sale, menționat de numeroși autori, este originea sa tarragoneză. Tenacitatea, caracterul puternic și dificil reprezintă trăsături ale locuitorilor regiunii natale. Aceste calități i-au dat perseverența în proiectele sale atât de controversate, întrucât o mare parte a criticilor și clienților săi nu vedeau cu ochi buni originalitatea operelor lui.
Din punct de vedere academic, Antoni Gaudí nu era un elev eminent, dar dădea dovadă de o creativitate ieșită din comun. A dat dovadă de iscusință încă de la începutul carierei sale, lucrând ca ucenic la diverși arhitecți. Titlul de arhitect l-a obținut în 1878, un an important în viața sa profesională, căci atunci a început să realizeze proiecte precum cel destinat Societății Cooperative "Obrera Mataronese", a devenit lampadar în Plaça Reial din Barcelona, iar Manuel Vicens i-a solicitat să-i proiecteze casa (Casa Vicens).
La Expoziția Mondială de la Paris din 1878, Gaudí a afișat o vitrină pe care a produs-o pentru producătorul de mănuși Comella. Designul său modernist funcțional și estetic l-a impresionat pe industriașul catalan Eusebi Güell, care a comandat apoi unele dintre cele mai remarcabile lucrări ale lui Gaudí: cramele Güell, pavilioanele Güell, Palau Güell (Palatul Güell), Parc Güell, dar și cripta bisericii Coloniei Güell. Gaudí a devenit, de asemenea, prieten cu marchizul de Comillas, socrul contelui Güell, pentru care a proiectat „El Capricho” în Comillas.
Gaudí este considerat marele maestru al Modernismului Catalan, dar lucrările sale depășesc orice stil sau clasificare. Sunt lucrări imaginative care își găsesc principala inspirație în natură.
În 1883, Gaudí a fost numit principalul arhitect pentru proiectul ce avea să fie cunoscută ca Basilica i Temple Expiatori de la Sagrada Família. Gaudí a schimbat complet designul inițial și l-a impregnat cu propriul său stil distinctiv. Din 1915 până la moartea sa s-a dedicat în totalitate acestui proiect.
Având în vedere numărul de comisioane pe care a început să le primească, a trebuit să se bazeze pe echipa sa pentru a lucra la mai multe proiecte simultan. Mai târziu, câțiva dintre arhitecții care au lucrat sub conducerea lui au devenit proeminenți în domeniu, precum Josep Maria Jujol, Joan Rubió, Cèsar Martinell, Francesc Folguera și Josep Francesc Ràfols. În 1885, Gaudí s-a mutat în zona rurală Sant Feliu de Codines pentru a scăpa de epidemia de holeră care devasta Barcelona. Locuia în casa lui Francesc Ullar, pentru care a proiectat o masă în semn de recunoștință.
La începutul secolului, Gaudí lucra la numeroase proiecte simultan. Ei au reflectat trecerea lui la un stil mai personal, inspirat de natură. În 1900, a primit un premiu pentru cea mai bună clădire a anului de la Consiliul orașului Barcelona pentru "Casa Calvet". În timpul primului deceniu al secolului, Gaudí s-a dedicat proiectelor precum Casa Figueras (mai cunoscută sub numele de Bellesguard), Parcul Güell, un proiect de urbanizare nereușit, și restaurarea Catedralei din Palma de Mallorca, pentru care a vizitat Mallorca de mai multe ori. Între 1904 și 1910 a construit Casa Batlló și Casa Milà, două dintre cele mai emblematice lucrări ale sale.
După ce s-a mutat la Barcelona, Gaudí și-a schimbat frecvent adresa: ca student a locuit în zona Cartierului Gotic, când și-a început cariera s-a mutat prin mai multe apartamente închiriate din zona Eixample. În cele din urmă, în 1906, s-a stabilit într-o casă din parcul Güell pe care o deținea și care fusese construită de asistentul său Francesc Berenguer ca proprietate de prezentare a cartierului rezidențial (actualmente Casa Museo Gaudí). Acolo a locuit cu tatăl său (care a murit în 1906 la vârsta de 93 de ani) și cu nepoata sa Rosa Egea Gaudí (care a murit în 1912 la vârsta de 36 de ani). A locuit în casa din Parc Guell până în 1925, cu câteva luni înainte de moartea sa, când s-a mutat în atelierul sau de la Sagrada Família.
În 1936, în timpul Războiului Civil Spaniol, atelierul lui Gaudí din Sagrada Familia a fost distrus, iar zeci de documente, planuri și machete ale arhitectului modernist au fost arse, iar construcța catedralei a stagnat. A durat câțiva zeci de ani pentru ca construcția să reînceapă, după ce zeci de arhitecți și voluntari au muncit la reconstrucția machetei 3D a catedralei "Sagrada Familia", machetă pe care Gaudi a creat-o astfel ca cei care vor lucra în continuare la construcția catedralei să respecte intocmai ideile marelui maestru catalan.
La 7 iunie 1926, Gaudí își făcea plimbarea zilnică la biserica Sant Felip Neri pentru rugăciunea și spovedania sa obișnuită. În timp ce mergea pe Gran Via de les Corts Catalanes, între străzile Girona și Bailén, a fost lovit de un tramvai cu numărul 30 și și-a pierdut cunoștința. Fiind confundat cu un cerșetor beat, Gaudí nu a primit ajutor imediat. Până la urmă, acesta a fost transportat cu un taxi la Spitalul Santa Creu, unde a primit îngrijiri rudimentare, acesta fiind spitalul săracilor.
Până la momentul în care capelanul catedralei Sagrada Família, Mosén Gil Parés, l-a recunoscut, în ziua următoare, starea lui Gaudí se deteriorase și nu mai putea beneficia de un tratament suplimentar. Gaudí a murit pe 10 iunie 1926 la vârsta de 73 de ani și a fost înmormântat două zile mai târziu. O mulțime mare s-a adunat să-și ia rămas bun de la el, fiind înmormântat în capela din interiorul Sagrada Familia.
Pe piatra sa funerară scrie în latină:
Antoni Gaudí Cornet. Din Reus. La vârsta de 74 de ani, un om cu o viață exemplară și un meșter extraordinar, autorul acestei lucrări minunate, biserica, a murit cu evlavie în Barcelona în ziua de 10 iunie 1926, de acum înainte, cenuşa unui om atât de mare aşteaptă învierea morţilor. Să se odihnească în pace.
Cartea este scurtă și oferă puține informații de aici și nota mai mică. Ca mulți alți oameni grozavi, Gaudi a fost un om simplu, cu o viziune, așa cum spune și subtitlul cărții. Știa ce își dorea și dispunea de talentul necesar pentr a-și duce la îndeplinire visul. În ciuda tuturor barierelor pe care viața însăși i le-a pus în cale și a sănătății sale precare, el a reușit să creeze astfel de opere maiestuoase.
Nota mea: 4 ⭐⭐⭐⭐
Lectură plăcută!
