• Cristina-Maria Mihai-Marin

Recenzie | "The last hours in Paris: A Novel" de Ruth Druart

Paris 1944. Elise Chevalier știe ce înseamnă să iubești... și să urăști. Logodnicul ei, un tânăr soldat francez, a fost ucis de armata germană pe linia Maginot. Trăind printre inamici, Elise trebuie să-și păstreze furia îngropată. Sebastian Kleinhaus nu se mai recunoaște. A fost forțat să se alăture celui de-al Treilea Reich și să poarte o uniformă pe care o disprețuiește, tânjește după o ieșire și își dorește ca cineva, oricine, să fie mântuirea lui.


Bretania 1963. Întinzând mâna spre valiza de sub patul mamei sale, Josephine Chevalier, în vârstă de optsprezece ani, descoperă un secret adânc păstat. Hotărâtă să găsească adevărul, ea călătorește la Paris, unde află povestea unei iubiri interzise in plin război și despre o trădare atât de profundă încât ar schimba irevocabil cursul a două vieți tinere pentru totdeauna.



Un roman emoționant despre ororile războiului și al răzbunării, un portret al iubirii, o poveste despre iertare și despre cum poți merge mai departe atunci când crezi că totul s-a sfârșit. Acțiunea alternează între două perioade de timp, iar povestea este spusă din trei puncte de vedere.

“The past is part of who we are.”


În 1944, Paris se află sub ocupație nazistă, iar Élise Chevalier este furioasă și condusă de ură față de cei care au ocupat cel mai frumos oraș al lumii, în percepția ei. Deși orașul a fost protejat, nu mai este viu, este doar o fantomă a ceea ce a fost cândva.


Sébastian Kleinhaus poartă o uniformă pe care o urăște din suflet, traduce documente care îi demonstrează zilnic cât de mârșavă poate să fie lumea și este singur. Prea singur. Nu are prieteni, este în oraș străin, face parte dintr-un război pe care nu-l vrea, și are un rolul care a fost impus încă de la 16 ani. Vedem dorința lui de a se îmbrăca în haine obișnuite și de a nu fi nevoit să se îmbrace într-o uniformă nazistă. Îi vedem dorul de casă când putea să fie el însuși alături de persoanele iubite.


În 1963, fiica lui Élise, Joséphine, vrea să călătorească în Marea Britanie și, prin urmare, are nevoie de un pașaport. Căutându-și certificatul de naștere, adolescenta descoperă un secret pe care mama ei l-a ascuns, pentru binele tututor. Acesta este un roman despre dragoste și trădare și impactul său devastator asupra vieții.


“He wondered what it would be like to be free. To have choices.”


Anumite părți din roman sunt extrem de puternice. Ruth Druart a surprins foarte bine atmosfera din Parisul ocupat. Orașul este cuprins de un sentiment de tensiune copleșitor. Parizienii trăiesc cu frica în sân de a nu fi arestați și deportați, sunt furioși și neputinioși în fața dezastrului, dar mai ales, sunt înfometați. Asistăm și la prejudecățile și cruzimea locuitorilor Parisului. Pe măsură ce naziștii se retrag, locuitorii devin judecători, juriu și călău ai celor nevinovați, ai celor care au încercat să supraviețuiască.


Deși narațiunea celor două personaje principale a fost plina de emoție, furie, frustrare și neputiință, pentru mine cea mai interesantă și mai puternică a fost narațiunea lui Sébastian, când am simțit emoțiile lui conflictuale. Romanul te trece prin zeci de stări, de la nervi la o tristețe sfâșietoare, de la neputiință la o iubire pură și emoționantă până la lacrimi. Este povestea unei viați pierdute și plină de amintiri dulci-amare.


Nota mea: 5 ⭐⭐⭐⭐⭐

Lectură plăcută!


Postări conexe

Afișează-le pe toate