Pe fundalul verii caniculare a anului 1911, la sfârșitul epocii edwardiene, Sala de bal proiectează o poveste de iubire pe un tărâm potrivnic, bântuit de obsesii periculoase și drame tăinuite – azilul Sharston din Yorkshire, unde o mână de oameni are puterea de a decide cine poartă stigmatul nebuniei și cine îndeplinește criteriile normalității.
"Sala de bal" urmărește în primul rând destinul Ellei Fay, o tânără lipsită de protecția și afecțiunea familiei, care, în urma unui incident la filatura unde lucrează în condiții extrem de aspre, e internată în azil. Aici îl întâlnește pe irlandezul John Mulligan, înregistrat cu diagnosticul de „depresiv melancolic“, după decesul fiicei sale, și aflat sub îngrijirea doctorului Charles Fuller, ale cărui idei și experimente precipită deznodământul dramatic al cărții. Anna Hope reușește să dea viața unei realități istorice puțin cunoscute într-un roman intens și subtil, care nu devine nici o clipă sentimental.
Chiar nu aveam idee la ce să mă aștept când am început această carte. Sinopsisul a fost intrigant, dar nu mi-am putut da seama dacă această carte va fi o poveste de dragoste sau o ficțiune istorică. Presupun că este puțin din ambele, dar niciodată nu aș fi putut ghici direcția pe care o va lua acțiunea.
În 1911, Ella Fay și-a pecetluit soarta comitând crima atât de odioasă de a sparge o fereastră la fabrica în care lucra ca filator. Ea a vrut doar să arunce o privire spre cer și să respire puțin aer curat, dar a fost rapid diagnosticată ca fiind isterică și trimisă la azilul Sharston.
“Unlike music, excessive reading has been shown to be dangerous for the female mind. It was taught in our earliest lectures: the male cells are essentially katabolic: active energetic; and female cells are anabolic: there to conserve energy and support life. While a little light reading is fine, breakdown follows when woman goes against her nature.”
Realizează rapid că singura ei șansă de scăpare este un comportament fără cusur și decide să facă orice îi stă în putiință pentru reuși să iasă de la azil, contrar a ceea ce se spune despre pacienții ajunși la Sharston. Singura bucurie a pagienților este seara de vineri, seara dansantă, unde li se permite să viziteze sala de bal - dcă se comportă așa cum trebuie - și unde se întâlnesc cu bărbați (care sunt cazați într-o locație separată a azilului) și unde pot dansa pe acordurile muzicii oferite de orechestra azilului condusă de doctorul Charles Fuller.
Aici Ella îl întâlnește pe John Mulligan de care se simte atrasă imediat și încep să corespondeze în secret prin intermediul scrisorilor. Așa va începe o poveste de dragoste care pare imposibilă și care totuși va dăinui și va rezista anilor.
Azilul este un loc imposibil pentru ca un cuplu să se întâlnească și să se îndrăgostească, dar, în ciuda greutăților, exact asta s-a întâmplat cu Ella și John. Este, de asemenea, și locul în care de dezvoltă o legătură între Ella și Clem - o altă tânără care o ajută pe Ella să facă față noii realități și o învață să supraviețuiască, închisă într-un loc atât de sumbru, opresiv și terifiant. O legătură ciudată, aș spune eu, nicidecum de prietenie, ci mai degrabă una obsesivă.
“I think he thought no one would want to marry me because of the way I am".
"Why? What way are you?"
"Oh . All wrong", said Clem with a brief smile. "I'm all wrong".”
Povestea este spusă din perspectivele lui John, Charles și Ella, la persoana întâi, fiecare povestind dorințele, speranțele, obiectivele, gândurile și sentimentele profunde pe care le au personajele. Bineînțeles, povestea se derulează într-un azil absolut îngrozitor. În mod ironic, bunul doctor ajunge să dea dovadă de nebunie, supraviețuind într-o stare de nebunie continuă care mi-a făcut stomacul să se revolte. Grandomania, nebunia si delirul lui mi-au adus aminte de un alt personaj istoric foarte cunoscut, anume Josef Mengele. Să spunem doar că medicul este de partea greșită și ar trebui să fie el însuși un pacient.
“Bless me, Father, for I have sinned. I want to torch it all.”
"Sala de bal" este o poveste tulburătoare - care te va bântui - care descrie o perioadă neagră de la începutul secolului XX în azilele din Europa și probabil în multe alte locuri. Povestea este inspirată din fapte reale.
Pozele sunt luate de pe Behind Closed Doors Urbex, un proiect care descoperă clădiri abandonate, dar pline de istorie, și pe care le readuce în atenția publicului într-un mod unic.
Azilul descris de autoare în roman este Wakefield Asylum (The West Riding Pauper Lunatic Asylum) din apropiere de Leeds, in comitatul Yorkshire din Marea Britanie. Romanul îi este dedicat bunicului ei care a fost pacient al azilului si care a murit acolo, la 56 de ani.
P.S. Nu stiu de ce, dar asta este melodia care mă duce cu gândul la Ella si John.
Nota mea: 4 ⭐⭐⭐⭐
Letură plăcută!
