Lorenzo Marone ne propune o poveste puternică și emoționantă, scrisă cu meșteșug, despre viață și moarte, condimentată deseori cu accente comice. Cesare Annunziata, eroul septuagenar al romanului, e prins într-un păienjeniș de relații cu fiul lui homosexual, cu fiica adulteră, cu amanta prostituată și cu toți vecinii de bloc. În aparență, e un bătrân obișnuit, chinuit de boală și de perspectiva morții, văitându-se că-i părăsit, bântuit deopotrivă de trecut și de încâlceala prezentului.
Neobișnuit însă este răspunsul său la toate aceste neajunsuri ale vârstei: sarcasmul cu care privește întreaga lume, arțagul neîmpăcat cu care-i tratează pe toți cei din jurul lui, și mai ales pe sine, refuzul oricărui compromis de dragul unei independențe scump plătite. Între atâtea atitudini în răspăr cu „norma“, se detașează totuși înăbușirea oricărei solidarități cu celălalt, cu suferința umană ca atare. Nu până la capăt însă: întâlnirea cu o tânără și misterioasă femeie abuzată de soț, Emma, reușește să spargă platoșa construită de erou cu atâta migală, dezvăluind nebănuitele resurse de umanitate ale personajului.
“Atunci când îmbătrânești și înțelegi că mai ai puțin timp la dispoziție, să vezi cât de simplu se poate schimba totul!”
Cesare este un văduv posac de 77 de ani, cu un fiu gay, Dante, și o fiică adulteră, Sveva, cu care evită se se întâlnească, oferind puțină afecțiune exterioară, sau deloc. Cei care îi sunt vecini și prieteni probabil ar avea lucruri bune de spus despre el... sau nimic. El ține lucrurile pentru el și a ajuns să aprecieze liniștea care îl înconjoară acum, la bătrînețe.
Rossana, fosta lui asistenta - cu mulți ani în urmă - este acum amanta lui și femeia cu care își petrece timpul ocazional. Cu toate acestea, urăște să-și clasifice relația cu ea în vreun fel. Nu vrea să audă judecata în vocile copiilor săi. Are un prieten, Marino, care locuiește în aceeași clădire, dar care nu-și părăsește apartamentul niciodată. Și apoi mai este doamna cu pisicile, Eleonora zisă și pisicăreasa, a cărei miros ajunge înaintea prezenței ei fizice.
Cesare este un filosof care nu se rușinează să folosească termeni vulgari pentru a-și exprima opiniile nedorite și pentru a spune lucrurilor pe nume.
Și apoi apare Emma, cea care se mută lângă apartamentul lui Cesare. Ea este tânără, dulce, și căsătorită cu un bărbat care o maltratează. Este puțin reticentă în a face cunoștință cu noii ei vecini, dar, în același timp, știe că trebuie să găsească o cale de a evada.
Și astfel Cesare devine confidentul ei, iar - în cele din urmă - acest lucru începe să umple un gol pe care el nu știau cu adevărat că îl are. Desigur, toți vecinii cântăresc ceea ce cred ei că se întâmplă în spatele ușilor închise, dar Cesare simte că acum are din nou un scop.
“Suntem cu toții egali, unii mai mult, alții mai puțin, o grămadă de defecte care umblă pe stradă și se întâlnește cu alte grămezi similare.”
Ce încântare a fost aceast roman! Este scris într-o manieră ușoară, dar are profunde tentăți filozofice. Am râs în hohote în timp ce citeam, adică ori de câte ori nu eram tristă. Am aprobat lucrurile pe care le spunea și le gândea Cesare. Aceasta este, într-adevăr, o poveste destul de emoționantă și l-am adorat pe bătrânul morocănos și pe toți rezidenții din clădire și m-am distrat copios citind despre "aventurile" lor.
Romanul a stat la baza filmului multipremiat "La tenerezza", regizat de Gianni Amelio în 2017, cu Renato Carpentieri, care a obținut Premiul pentru Cel Mai Bun Actor în Rol Principal la Premiile David di Donatello din 2018.
Nota mea: 5 ⭐⭐⭐⭐⭐
Lectură plăcută!
