• Cristina-Maria Mihai-Marin

Recenzie | "Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS" de Farida Khalaf & Andrea C. Hoffmann

Uneori mă întreb de ce occidentalii sunt interesați să cunoască sau să înțeleagă alți oameni mai mult decât cei care nu sunt occidentali încercă să-și înțeleagă omologii occidentali.


Farida Khalaf. Sursa foto: Belfast Child

Un alt lucru care mă irită este de ce majoritatea editorilor sunt interesați doar să afle și să scrie despre victimele extremismului islamic, de la Malala la victimele yazidi? De ce auzim doar despre Malala, dar nu și despre poveștile victimelor musulmane care care au trebuit să trăiască în teroare după ce au fost bombardați în Mosul și Falluja sau Ramadi?


Aceasta este întrebarea care m-a iritat în timp ce citeam această carte. De ce în țările occidentale nu publică poveștile intervențiilor occidentale moderne? De ce este povestea supraviețuitorilor din ISIS care merită mai multă simpatie umană decât povestea omului de rând care și-a pierdut familia din cauza bombelor aruncate de americani? Nu mă întelegeți greșit, povestea Faridei este cutremurătoare, dar la fel de cutremurătoare sunt sși poveștie celor care au trebuit să își părăsească casele din cauza razboului pentru petrol.



Aceasta este o poveste tristă, emoționantă și cutremurătoare, în care un oraș mic din nordul Irakului a fost cucerit de ISIS în 2014. Ulterior, militanții au ucis majoritatea bărbaților și au înrobit femeile și copiii în numele credinței, al unei țări complet musulmane și pure. Parcă au mai fost ceva personaje în istorie care își doreau puritatea rasei.


Mă întreb cum ISIS justifică cruzimea folosită asupra oamenilor prin textele vechi religioase.



Una dintre victimele acestui genocid este Farida, o adolescentă tipică de liceu și cu mare dragoste pentru matematică ce visa să ajungă profesoară. După ce majoritatea femeilor au fost răpite, acestea au fost separate în două grupuri: primul gruo, cu fetele tinere, necăsătorite și virgine a fost trimis la Raqqa în Siria pentru ca acestea să fie vândute ca scalve, iar celălalt grup, al femeilor mature, căsătorite sau mai bătrâne, a fost trimis la Mosul, pentru a munci sau pentru a fi sclave în casa bărbaților ISIS.


După multe schimbări crude de evenimente, Farida a reușit să evadeze împreuna cu alte patru fete. În mijlocul deșertului, pe ploaie și pe frig, a fugit până la teritoriul kurd de unde a fost salvată și ajutată să ajungă în tabăra refugiaților aflată în IRAQ.



Chiar și după ce a supraviețuit stigmatului violului sau al onoarei pierdute, stigmat care încă bântuie multe dintre victimele yazide, într-o societate unde virginitatea femeilor definește respectabilitatea resfectivei femei, a realizat că nu poate să mai trîiască printre semenii ei fără să fie judecată. A ales să plece în Occident, sperând la o lume mai bune pentru ea și familia ei.


Am citit cartea pe nersuflate, uneori cu lacrimi în ochi, citind atrocitățile la care era supusă o adolescentă de 15 ani. Povestea este cursivă, stilul este unul ușor, pe înțelesul tuturor.


Din cauza atrocităților comise de teroriștii islamiști, cu precădere, tind să judec aspru persoanele musulmane. Nu este ceva intenționat. Totuși, cartea m-a făcut să înteleg că nu doar noi, ceilalți, am avut de suferit.


Nota mea: 5 ⭐⭐⭐⭐⭐

Lectură plăcută!