Viața și numele de familie sunt singurele lucruri pe care Beyah Grim le-a primit de la părinții ei. Croindu-și singură un drum prin viață, Beyah trebuie să înfrunte, din nou singură, marile obstacole ale destinului. Cum numai două luni o mai despart de viitorul pe care și l-a clădit și de trecutul pe care vrea să-l lase în urmă, moartea neașteptată a mamei ei o lasă fără prea multe opțiuni. Obligată să recurgă la ultima soluție, Beyah trebuie să petreacă vara pe o peninsulă din Texas, alături de tatăl ei, pe care nici nu-l cunoaște bine. Vrea să treacă neobservată de cei din jur până la sfârșitul verii, dar noul ei vecin, Samson, îi dă planurile peste cap.
Aparent, Samson și Beyah nu au nimic în comun.
Ea are un trecut dominat de sărăcie și neglijență; el provine dintr-o familie bogată și privilegiată. Singurul lucru pe care par să-l împărtășească îl reprezintă atracția amândurora față de tristețea și amărăciunea vieții. Și asta îi unește.
Mistuiți de o legătură mult prea puternică pentru a o mai putea nega, Beyah și Samson acceptă să stea pe „malul” unei aventuri de-o vară. Beyah nu realizează însă că o furtună nimicitoare amenință să măture malul fragil pe care stă, purtându-i inima în largul mării.
“Hearts don’t have bones. They can’t actually break.”
A trecut atât de mult timp de când am avut timp doar pentru mine și am putut să citesc un roman integral într-o singură zi, dar exact asta am făcut cu Heart Bones. Colleen Hoover a scris o carte frumoasă și emoționată. A fost una dintre acele cărți care m-au captivat de la început și pe care nu am putut să o las din mână... așa că nu am făcut-o. Cred că romanele ei sunt perfecte a fi citite atunci când treci printr-un "reading slump".
Beyah a avut o viață grea. Și nu spun asta ușor. Viața ei este mai dificilă decât ne putem imagina majoritatea dintre noi. Și are doar 19 ani. După ce mama ei toxicomană a murit în urma unei supradoze, ea se mută din remorca ei din Kentucky, într-o frumoasă casă de pe plajă, în Texas.
Beyah nu a mai trăit niciodată cu tatăl ei, pe care îl vede doar sporadic, o dată pe an. Ea a fost rezultatul unei aventuri de o noapte, așa că cel care îi este tată nu prea a știut să îi fie tată cu adevărat. Totuși, are nevoie de un loc unde să stea pe parcursul verii, până ce va începe facultatea la Penn U, așa că merge.
“Damaged people recognize other damaged people. It’s like a club you don’t want a membership to.”
Ea are o soră vitregă pe care nu a cunoscut-o niciodată, Sarah, și o mamă vitregă pe care o vede pentru prima dată. Deși ea se așteaptă să fie un fel de Cenușăreasă, este acceptată de toată familia, inclusiv de iubitul lui Sarah. Samson, unul din băieții răi, chipeși și carismatici care se află în gașca surorii ei vitrege, o atrage din primul moment. Înevitabil, cei doi ajung să petrecă mult timp împreună, iar de aici începe adevărata aventură :).
Samson și Beyah par să provină din lumi total diferite, dar seamănă mai mult decât ar crede. Amândoi au o mulțime de secrete, dar Beyah nu poate să nu-i să-i spună lui Samson tot ceea ce simte... un lucru pe care nici ea nu îl poate întelege. Samson, pe de altă parte, nu se lasă citit atât de ușor.
Ambele personaje au sufletele făcute bucăți, dar descoperă că se pot vindeca împreună.
Această poveste este uneori sfâșietoare, dar este și frumoasă. Beyah este un personaj incredibil de puternic. Este loială și hotărâtă și povestea ei mi-a frânt inima. Heart Bones este o poveste lejeră, cu o poveste emoționantă.
Ce nu mi-a plăcut la ea: uneori povestea a părut scrisă la repezeală. Mi-aș fi dorit ca unele momente să fie descrise mai amplu. A fost un pic ciudat ca, de la o fată care nu avea încredere în absolut nicio persoană, să ajungă să de deschidă imediat față de Samson, care era un strain. A primit o steluță în plus pentru că m-a scos din reading slump.
Nota mea: 4 ⭐⭐⭐⭐
Lectură plăcută!
Comments