• Cristina-Maria Mihai-Marin

Recenzie | "Parfumul fericirii e mai puternic când plouă" de Virginie Grimaldi

„Nu te mai iubesc.“


Pentru Pauline, aceste cuvinte ale soțului ei sunt cu totul neașteptate și nu poate accepta despărțirea care urmează. Nevoită să se întoarcă în casa părintească împreună cu fiul ei de patru ani, încearcă să-și recâștige soțul scriindu-i scrisori în care rememorează momente din viața lor. Vor avea aceste scrisori ca efect răspunsul pe care îl așteaptă ea?



Ce cuvinte mai pot să spun despre acest roman magnific? Niciodată nu am râs și plâns atât de mult în timp ce citeam un roman. Nu, nu-i adevărat. Am plâns mai mult când am citit "Între două fronturi", cartea Oanei David. Virginia Grimaldi este un romancier francez, care are la activ câteva romane de succes și o prezență destul de persistentă în spațiul literar francofon.


Deși eu sunt romantică și visătoare, de cele mai multe ori viața nu este așa. Problemele pe care le întâmpinăm în viața ne învață despre răbdare, compasiune, maturizare și mulțumire. Pauline se pomenește în fața unei drame: divorțul de Ben, bărbatul iubit, pe care-l considera jumătatea sa. Ea încearcă să înțeleagă unde a greșit și de ce căsnicia ei a eșuat. Soluția pe care ea o găsește, ca ultim efort, de a-și recâștiga soțul este prin scrierea unor scrisori care să-i amintească soțului ei momentele frumoase petrecute împreună. Depănându-și propriile amintiri aceasta s-a detașat și a reușit să își regândească stilul de viață și să identifice erorile care au erodat piatra de temelie a căsniciei sale.


,,Dacă nu se termină așa cum vrem nu înseamnă că se termină rău".

Romanul este fluent, bine construit, foarte ușor de lecturat, cu replici haioase, cu personaje care, fiecare în parte, își duc istoria în spate. Toate acestea fac din lectură o experiență emoțională. Au fost pasaje care mi-au adus zâmbetul pe buze, cu replici delicioase, și pasaje care m-au întristat, amintindu-mi de faptul că suntem responsabili de dramele pe care le trăim, căci fiecare își construiește propriul destin prin deciziile pe care le ia, la un moment dat.


Virginie Grimaldi este o naratoarea precum rar am întâlnit. Reușește să construiască personaje umane, să le ofere un punct valid de vedere, astfel încât cititorul poate deveni părtaș și să poate simții emoțiile, să rezoneze sau să fie scandalizat de o atitudine sau alta. Modul în care autoarea abordează subiectul abandonului și felul în care ne este descrisă disperarea Paulinei dă o sensibilitate aparte romanului. Tema este una dureroasă, dar cartea este rațională și fără exagerări de dragul unui happy end... deși eu una mi-aș fi dorit un final fericit pentru protagoniști.


Este un roman în care se împletesc trăirile și emoțiile cu stările firești, uzuale, cu durerea pe care și noi o putem încerca în raport cu persoanele dragi. Este un roman al pierderilor asumate, al maturizării și al reconectării relațiilor de familie.


Nota mea: 5 ⭐⭐⭐⭐⭐

Lectură plăcută!




Postări conexe

Afișează-le pe toate