top of page
  • Poza scriitoruluiCristina Mihai

Recenzie | "Minus 18 grade" de Stefan Ahnhem (Fabian Risk #3)

Actualizată în: 30 ian. 2021

Acțiunea din “Minus 18 grade” se petrece la doi ani după ceea ce s-a întâmplat în “Victimă fără chip”. Hotărât să își salveze căsnicia, Fabbe se axează mai mult pe a petrece timpul cu familia. Peste strâmtoare, în Danemarca, Dunja îmbracă din nou uniforma de polițist pentru că ăsta este prețul pe care trebuie să îl plătească pentru că a îndrăznit să-și sfideze superiorul.



În Suedia, un aparent accident de mașină se transformă într-un caz de omucidere. După nenumărate investigații, echipa realizează că victima a murit cu două luni în urmă, după care a fost înghețat pentru a fi “păstrat proaspăt”, identitatea i-a fost furată și toată averea lui a dispărut în conturile offshore din Panama.


Cazul capătă o amploare și mai mare atunci când alte apar și alte crime săvârșite de același criminal… sau criminali. Cazul este ținut departe de public pentru a se evita isteria, dar echipa lucrează non stop pentru a prinde vinovatul.


Acum, întrebarea este următoarea: criminalii se nasc psihopați sau traumele trăite (în copilărie sau ca adulți) îi face să devină psihopați? Abuzurile fizice și psihice te transformă într-un monstru sau îți întăresc caracterul? Pentru a-și duce răzbunarea la bun sfârșit, criminalii (da, sunt doi 😊) sunt capabili de orice și asta îi face mult mai periculoși, căci nu au nimic de pierdut.


Căsnicia lui Fabian a luat-o la vale. Sonja se axează pe cariera ei artistică și realizează ca un o mai ține nimic în căsnicia cu Fabbe, așa că ii cere divorțul și se implica într-o aventură cu cel care a angajat-o să-i picteze câteva tablouri – sunt mai multe la mijloc, dar nu vă spun eu toate secretele. Matilda si Theodor sunt practic abandonați – Matilda se află la vârsta adolescenței și apelează la ședințe de spiritism ca formă de distracție, iar Theo (care încă un a reușit să depășească evenimentele de acum doi ani deși face terapie săptămânal) își găsește o iubită și intră în mari belele, refuzând să comunice cu cei apropiați.


Cazul este închis, vinovații sunt arestați, dar familia Risk este din nou afectată în mod direct. Acum trebuie să își dea seama dacă vor să rămână împreună și să treacă peste toate ca o familia sau dacă familia se va destrăma. În plus, Fabian și colegii lui deplâng pierderea unuia dintre cei mai valoroși oameni din echipă... dar oare care să fie adevărul?



În Danemarca, Dunja a redevenit la ordine publică din cauza evenimentelor de acum doi ani. Kim, fostul ei șef, nu a uitat că a fost singura care a îndrăznit să îl sfideze, așa că are în plan să îi distrugă complet viața. Din cauza influenței lui Kim, Dunja s-a chinuit mai multe luni să obțină o slujbă ăn cadrul Poliției, însă toate planurile i-au fost zădărnicite.


Cazul peste care dă Dunja întâmplător are legătură cu happy slappingul – o formă de bullying apărut în Marea Britanie în anul 2005, răspândindu-se ulterior în mai multe țări – unde tineri mascați maltratau persoane întâlnite pe stradă, totul fiind filmat si încărcat pe DarkWeb – care este fața întunecată a internetului ce se poate accesa doar cu anumite browsere speciale și unde se răgăsesc scursurile societății (criminali, asasini, dealeri de droguri, pedofili, etc). Pare ficțiune, doar că încă există cazuri de violență cauzate de happy slapping.


Cum Dunja nu are dreptul să conducă investigația, cazul este preluat de doi colegi incompetenți de la Omucidere care aleg să ignore suspiciunile Dunjei – cred eu, din pură invidie sau răutate. Polițista încearcă să tragă un semnal de alarmă – că vor mai urma victime dacă nu se va investiga totul așa cum trebuie – dar este luată în râs așa că riscă din nou și ia investigația pe cont propriu.


La final, dosarul este închis, iar vinovații sunt arestați. Totuși, cazul va avea impact și în Suedia, iar Dunja trebuie să decidă cum va acționa în continuare, mai ales ca a fost concediată din nou din vina lui Kim.



Volumul trei este construit pe mai multe planuri. Așa cum am văzut în “Victimă fără chip”, uciderea uneia dintre victime nu s-a potrivit în totalitate cu modus operandi folosit de ucigaș. Trebuia să îmi dau seama că Stefan Ahnhem nu va lăsa totul în aer și că va exista o continuare, dar teoría expusă duce către o concluzie șocantă.

Urmează "Motivul X" care, cred eu, că ne va surprinde și mai mult.


Nota mea: 5

Lectură plăcută!


Postări conexe

Afișează-le pe toate
bottom of page