• Anca Irofte

Recenzie | "Memoriile unui motan călător" de Hiro Arikawa

Bestseller în Japonia și în alte peste 30 de țări * Vândut în peste 1 000 000 de exemplare * În 2012, în Japonia s-a aflat pe lista scurtă a trei premii literare importante: Eiji Yoshikawa Bungaku Shinjin, Shūgoro Yamamoto și Fūtarō Yamada * Ecranizat în 2018 într-un film de succes în regia lui Kōichirō Miki, cu Sōta Fukushi și Mitsuki Takahata în rolurile principale * Recomandată de mii și mii de cititori din întreaga lume, aceasta este povestea copleșitoare a unui tânăr care, însoțit de motanul său, călătorește pentru ultima oară de-a lungul Japoniei.

Prin vocea nonșalantă a lui Nana, motanul vagabond care renunță la viața trăită în libertate deplină, dar și în pericol, pentru a intra în casa și în sufletul lui Satoru, Hiro Arikawa ne face, cu inteligență și umor, o demonstrație desăvârșită a iubirii dintre oameni și feline și ne vorbește despre firele invizibile dar indestructibile care ne țin legați de prieteni și de familie.



O carte absolut perfectă, despre un motan cu blană albă, cu coadă în formă de șapte, pe nume Nana. O carte perfectă pentru a ne (re)aduce aminte despre prietenie, loialitate, viață.


„Pe vremea aceea îmi picase cu tronc capota argintie a unei dubițe din parcarea unui bloc, pe care, de altfel, o transformasem în dormitor personal.”

Un motan vagabond, pe numele său de mai târziu, Nana, are parte de un accident de mașină, în urma căruia îi este ruptă lăbuța. Este luat în grijă de Satoru, un bărbat singur și grijuliu. După însănătoșire, va trebui să se întoarcă pe străzi, pentru a-și continua viața palpitantă. Când timpul s-a scurs în clepsidră, nu este foarte convins că va face față, așa că Satoru se pricopsește cu el.


„Oamenii sunt oricum niște creaturi capricioase , așa că nu mă puteam baza pe ei sută la sută. Talentul unei pisici vagaboande constă tocmai în a-și dezvolta o rețea complexă de relații cu ajutorul căreia să supraviețuiască pe străzi.”

Acesta îi aduce aminte de Hachi, primul motan din viața acestuia. Se simte vinovat pentru pierderea și îndepărtarea lor, așa că ajunge să facă orice pentru Nana, care seamănă leit cu Hachi. Lui Nana nu îi convine și mereu încearcă să îi readucă aminte că el nu este Hachi, este Nana, chiar mai bun decât fostul său motan.



Atunci când viața lui Satoru își schimbă puțin cursul, pentru Nana trebuie să se găsească alt stăpân. Fără a-și spune motivele acestui fapt, Satoru cutreieră Japonia în lung și-n lat în căutarea unui nou prieten pentru motan. O călătorie în care cei doi se bucură împreună până la capăt. O aventură în căutarea sensului vieții.


Acțiunea este narată din perspectiva lui Nana, și am adorat fiecare remarcă asupra gesturilor celorlalte personaje, dar și momentele de autoironie. Nu ai cum să nu râzi cu Nana, este un motan tare adorabil și amuzant.


O carte pe care am citit-o în două zile, dar mi-aș fi dorit să fie mai lungă, să nu se termine vreodată povestea. Mi-a plăcut extraordinar de mult! Am plâns de-am rupt, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat de foarte mult timp.


„Apropo, la pisici este exact pe dos. Oricât de fițos ar fi stăpânul, albu-i alb, iar negru-i negru. Și cu asta basta! N-o să convingi o pisică de contrariu, căci felinele sunt ființe cu principii.”

Autoarea a reușit să aducă în cele aproximativ 200 de pagini, imagini pline de umor, suspans, înțelepciune și meditație asupra propriei vieți. Cartea ne indică că, a avea un prieten blănos, îndiferent de tipul acestuia, este cel mai frumos lucru care ți se poate întâmpla. Este o binecuvântare să ai cel mai bun prieten, un animal. El îți va fi alături atunci când vei râde, și îți va șterge lacrimile atunci când lumea ta se va prăbuși.


Citind cartea am fost recunoscătoare pentru cele două pisici pe care le-am adoptat acum un an și jumătate. Sunt mamă a două ființe incredibile și iubitoare. Fericirea mea e atunci când ajung acasă și vin să le iubesc, iar ele degajă iubirea de care am și eu nevoie. E atât de minunat atunci când vin și se cuibăresc lângă mine, ba mai trag și un pui de somn ca să-mi facă în ciudă.


Cartea ne spune și ne arată încă o dată că animalele sunt mult mai multe decât ceea ce ne putem noi imagina.


„La pisici, lucrurile sunt clare ca bună ziua: femela este cea care își alege partenerul și are întotdeauna ultimul cuvânt.”

Pe lângă iubirea de animale pe care autoarea o transmite prin această carte, ea mai dezvoltă și altfel de relații… acelea între oameni. Ne arată că viața fără prieteni este o viață tristă, că oamenii ne pot fi alături, dacă îi lăsăm să spargă zidul pe care noi îl construim.


În carte, autoarea ne arată evoluția lui Satoru, prin fiecare etapă a vieții, de la copilul din școala generală, până la cel din facultate, dar și prieteniile pe care el și le-a făcut de-a lungul vieții.


Încă o dată, am realizat că nu contează cât de des vorbești cu prietenii, atâta timp cât știi că la bine și la rău, sunteți acolo unii pentru ceilalți.


Nu vreau să mai zic că finalul m-a terminat psihic, iar după ce ma citit ultimul cuvânt, am fugit repede să îmi iau în brațe pisicile și să le spun cât de mult le iubesc și că, deși sunt conștientă că la un moment dat nu vor mai fi, nu îmi văd viața fără ele și nu pot să îmi imaginez una din care să nu facă parte.



De asemenea, Hiro Arikawa relatat foarte bine unele caracteristici ale oamenilor. Mai jos câteva fragmente preferate:


„Uneori, oamenii pot fi din cale-afară de îngâmfați, cu toate că, după mine, nu sunt decât niște maimuțe mătăhăloase, al căror unic merit este să umble în două picioare.”


„Nu pricep nici în ruptul capului cum e să-ți lași mașina în ploaie și-n ger, dar să te apuce pandaliile când găsești două-trei labe de pisică pe ea. Felinele sunt ființe libere, care calcă pe unde vor muschii lor.”


„Satoru era pentru mine un coleg ideal de cameră, cum și eu eram pentru el un tovarăș excelent.”


„Când animalele își simt sfârșitul aproape, mor și gata, dar niciodată nu își pregătesc din timp locul unde vor „dormi” somnul de veci. Oamenii nu știu să se bucure de libertate și își fac o mie de griji din te miri ce, ca, de pildă, ce-o să li se întâmple după moarte. N-ar fi mai ușor să închidă ochii oriunde s-o nimeri și să moară? Simplu și firesc.”

O recomand tuturor iubitorilor de animale. Este lectura perfectă! Veți îmbrățișa stilul autoarei și o veți lăsa să vă poarte pe tărâmuri magice.


Din partea mea are cinci steluțe pe Goodreads, cu promisiunea că o voi reciti peste ani. De altfel, nu va rămâne singura carte citită de la această autoare.


Lectura placuta!


Postări conexe

Afișează-le pe toate