Acțiunea cărții urmărește evoluția unei comunități dintr-un bloc din București, care se trezește în plin lockdown începând cu martie 2020, fără să înțeleagă mare lucru din ce se întâmplă, așa cum am pățit cu toții. Personajele pe care le vei întâlni sunt reprezentanții tipologiilor nenumărate cu care te-ai confruntat și tu de când lumea parcă și-a schimbat cursul, însă ce face povestea și mai savuroasă este felul în care destinele lor se întretaie.
O comedie neagră, dar și profundă, despre lucrurile aparent mici și nesemnificative care ne-au adus de fapt cele mai importante transformări ale vieții noastre. Tu îți mai amintești cum a început?
De când a apărut această carte la editura Hyperliteratura, am vrut să o citesc. Cei de la editură sunt foarte drăguți și au vrut ca eu să o am, mai devreme decât îmi propusesem.
„Vineri, 13. Chiar zi cu ghinion. Azi-dimineață am auzit la radio că, gata, rămâne cum s-a anunțat oficial, de luni, din 16, ne bagă ăștia în stare de urgență din cauza la pandemie.”
Țineți minte cum a început pandemia? Tot haosul, toată nebunia globală? Țin minde de parcă a fost ieri. Eram la birou, iar managerul ne-a spus că de luni intrăm să lucrăm de acasă, până la noi informații. Toată lumea panicată, foarte multe detalii nu erau date la televizor sau prin presa online. S-au instituit măsuri de urgență. Nu aveai voie să ieși din casă fără mască și fără justificare. La ora 10 trebuia să fi înapoi în casă, altfel primeai amendă.
„Trebuie să declarăm unde mergem, de ce, cu cine, de când până când, că noi pensionarii, avem voie afară doar între niște ore bine stabilite, zici că suntem la pușcărie.”
Așa s-a simțit toată perioada aceea, că parcă eram la puscărie. Doamne ferește să te fi infectat, că era vai ș-amar de tine. La început, veneau și te luau de acasă cu izoleta (de care și mie mi-a fost frică, recunosc), daca cumva aveai vreun simptom.
Cartea de față este o tragi-comedie în adevăratul sens. O carte care redă foarte bine perioada cruntă și neimaginabilă, prin care toată planeta a trecut. Autorul relatează poveștile locatarilor blocului BH din Aleea Chihlimbarului 24 bis. Un mic jurnal este ținut de administratorul imobilului, pentru a fi citit de generațiile următoare.
„Acu m-am tot gândit că nimeni nu poate ști cât or să dureze minciunile proferate de masonii ăștia de conduce globul și nici ce planuri diabolice mai urmează să ni se pregătească în viitor, așa că m-am decis să țiu un jurnal, ca să rămână mărturie a vremurilor care le trăim.”
În prima parte a pandemiei, unde declarațiile pe propria răspundere nu lipseau din buzunare, puteai să afli fiecare mișcare a vecinilor. Pentru unii a fost productivă această perioadă, însă pandemia a afectat psihicul tuturor. Totuși, așa cum redă și autorul, oamenii nu și-au pierdut spiritul și au ieșit din această încercare așa cum au intrat, poate puțin avariați.O carte plină cu umor, am râs cu lacrimi la majoritatea scenelor, am și un fragment preferat, pe care acum am început să-l spun ca banc, evident la sfârșit spun sursa.
„ - Auzi Bucă, știi la ce m-am tot gândit? Îți dai seama ce mișto era să fie ăsta numele tău de familie, nu porecla?
- Cum adică?
- Să te cheme Bucă Marcel, nu Popoviciu Marcel. Ia gândește-te, veneam seara la tine la ușă și sunam. Răspundea frac-tu, Georgică, și-l întrebam: „Domnul Bucă este acasă? Îhî. Doamna Bucă este acasă? Și ea. Atunci înseamnă că-i tot curu’ acasă!”
Am întâlnit în acest roman diferite tipologii de oameni, descrise atât de bine, autentice. Când vei citi cartea, dacă nu ai făcut deja acest lucru, vei recunoaște personajele. Le-ai întâlnit sigur, cel puțin o dată în viață. Sunt atât de reale! Poate chiar tu ești unul dintre ele. Chiar și eu m-am regăsit puțin printre ele.
Administratorul blocului, zis Nea Ghighi, îmi aduce aminte de un bunic, căruia nu-i puteai spune nimic despre perioada comunistă, că imediat începea și făcea paralele cu viața actuală, și îți făcea o morală de nu ieșeai bine din ea. Asta mi-a plăcut și în carte. Personajele, mai ales cele în vârstă, își aduceau aminte de perioada de mult apusă, unele cu nostalgie în suflet, altele cu o ură de neconceput.
„La treizeci de ani de la revoluție, în adâncul nostru suntem tot un popor hăituit de foame și de lipsuri de tot felul, mai ales psihice."
O carte de care aveam nevoie, una care să îți aducă aminte de primul lockdown românesc, iar peste ani, când subiectul va fi uitat, tu să iei cartea și să o recitești. Să sperăm că personajele descrise în carte, vor fi cât mai puține în viața reală.
Recomand cartea cu căldură, stilul este unul relaxat, atribuit fiecărui personaj. Singurul inconvenient, pentru mine personal, a fost limbajul licențios, dar fix acest aspect redă autenticitatea personajelor.
Și, să fiu în trend cu lumea, voi acorda cinci steluțe pe Goodreads!
„Ia uite, s-a făcut deja doișpe, n-am bănuit ce repede trece timpul când te prinde fiorul creației.”
Despre autor
Teodor Hossu-Longin, născut la București în anul 1972, a publicat la 26 de ani volumul de proză scurtă „Crima şi alte povestiri", fiindu-i decernat premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România.
După o pauză de 20 de ani în care s-a dedicat jurnalismului de televiziune, revine în lumea prozei românești, în 2017, cu romanul „Mortua Est" (care şi primeşte premiul editurii Cartea Românească pentru proză), devine membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar în noiembrie 2018 lansează un nou volum de proză scurtă: „13, cu noroc".
A publicat nuvele și fragmente din roman în revistele „Contemporanul", „Luceafărul de dimineaţă", „Viaţa Românească" şi „Cenaclul de la Păltiniș" și a coordonat volumul „Oamenii mari care au făcut România Mare", semnat de Lucia Hossu-Longin.
Lectură plăcută!
