• Cristina-Maria Mihai-Marin

Recenzie | "Fetele ascunse din Kabul" de Jenny Nordberg

În Afganistan, naşterea unui fiu reprezintă un motiv de sărbătoare, iar sosirea pe lume a unei fiice este adesea jelită ca o nenorocire. Astfel, a apărut şi un „al treilea tip” de copil: o fată crescută temporar ca băiat şi prezentată ca atare lumii exterioare.


Jenny Nordberg realizează un tablou impresionant al societății în care multe femei își trăiesc clandestin copilăria şi pubertatea întruchipând sexul favorizat social, pentru ca ulterior să fie silite să se mărite şi să aibă copii. Fetele ascunse din Kabul are în centru personaje remarcabile, care dau viaţă acestei cărţi: Azita, parlamentara care nu vede altă opţiune decât să-şi schimbe a patra fiică, Mehran, în băiat; Zahra, adolescenta băieţoasă care se luptă cu pubertatea şi refuză încercările părinţilor ei de a o transforma iarăşi în fată; Shukria, măritată şi mamă a trei copii după ce a trăit 20 de ani ca bărbat; şi Nader, care participă la rugăciuni alături de Shahed, poliţista sub acoperire, ambele rămânând deghizate ca bărbaţi şi la maturitate.


Urmărind evoluţiile dramatice ale vieţii acestora, autoarea examinează în acelaşi timp propria noastră istorie şi trasează paralele cu opresiunile la care sunt supuse persoane din alte părţi ale lumii.



De ce bărbații din Afganistan ar renunța la iluzia că femeile sunt o formă inferioară a vieții umane atunci când beneficiază atât de mult? Cu atât mai puțin, de ce ar renunța la religie atunci când spun că reprimarea femeilor se bazează pe asta? Mai bine să accepți iluzia minoră a faptului că doar câteva femei se îmbracă în bărbați ca să-și poată păstra toate drepturile și privilegiile.


Aceasta este o carte emoționantă și, în ciuda titlului său, acoperă și o parte din Europa, în special țările musulmane. Tema principală a cărții este că a fi femeie este inacceptabil. Femeile sunt cele mai joase dintre cele mai joase creaturi existente pe planetă. Femeile sunt un obiect cu care, tu ca bărbat, poți face tot ce vrei. Toate femeile sunt bune pentru curățenie, reproducere (dar doar dacă naște băieții pentru că fetele nu sunt un motiv de mândrie) și sex.


Singura cale de ieșire dintr-o viață atât de îngrozitoare este de a deveni bărbat. Pentru început, un băiat, un bacha posh, de fapt o imitație, un băiat doar după port și după tunsoare, dar care niciodată nu va - de fapt - aceleși drepturi ca un bărbat.

Când ajung la pubertate, bacha posh trebuie să redevină femeie pentru a nu-și distruge reputația. Nu poate să fie văzută vorbind cu un barbat care nu-i este rudă, nu poate ieși să se plimbe sau să facă anumite cumpărături fără a fi însoțită de tatăl sau de fratele ei. Nu poate ieși cu alte adolescente de vârsta ei pentru că își face de râs familia. Libertatea le este îngrădită până când familia îi găsește un soț - la 15 sau 16 ani - și o mărită (cu sau fără voința ei). Mai mult o vând, căci există posibilitatea ca familia să nu o mai revadă niciodată.



Totuși, ce probleme intervin atunci când bacha posh nu dorește să mai redevină fată? Când realizează că este mult mai bine să trăiești ca un bărbat, fără să fi obligat să te căsătorăși și să poți circula după bunul plac? Ce probleme comportamentale și psihologice intervin? Ce intelege acel copil din schimbarile la care este supus atunci când - uneori - abia s-a născut?


Această acceptare a schimbării de gen, a afganelor și a celorlalte societăți musulmane care restricționează viața femeilor, astfel încât literalmente nu pot trăi fără un bărbat, sunt la ordinea zilei, chiar dacă nu este un lucru de care să se vorbească. Este poate singurul mod în care sunt lăsate să trăiască, măcar pentru câțiva ani.


P.S. În imagini este Mehran, fiul Azitei, una dintre femeile care au fost subiect în aceasta docu-carte. Este una dintre norocoasele care a reușit să emigreze în Suedia în 2016, alături de fetele ei.


Ca să întelegeți un pic această experiență de baiat-fată, vă recomand acesti filmuleț de 25 de minute. Nu o să vă pară rău. Veți avea, după, altă concepție asupra norocului pe care îl aveți că v-ați născut într-o țară din Occident și nu din Orient.


Chiar dacă știam multe dintre obiceiurile povestite în aceasă carte, tot am fost emoționată de viața femeilor din Afganistan. Probabil și pentru că am ales să citesc această carte într-un moment de cumpănă în țara - care este acum condusă de talibani. Singura parte care nu mi-a plăcut la această carte și din cauza căreia i-am dat o notă mai mică a fost că unele paragrafe sunt repetitive, iar din acet motiv cartea devine plictisitoare de pe la jumătate.


Nota mea: 4 ⭐⭐⭐⭐

Lectură plăcută!