Făcându-și ordine prin hârtii și manuscrise în timpul pandemiei de Covid-19, Ludmila Ulițkaia descoperă un scenariu scris în 1988 și niciodată publicat, din motive politice. Îl găsește uluitor de actual, și astfel se naște acest microroman bazat pe fapte reale: în 1939, în Rusia, este împiedicată izbucnirea unei epidemii de ciumă. Acesta este însă doar fundalul. În realitate, ceea ce ni se dezvăluie este un cât se poate de exact tablou al acelei epoci marcate de represiuni și frică.
Un cercetător care lucrează la crearea unui vaccin împotriva ciumei se infectează accidental, fără să-și dea seama. În aceeași zi, este chemat la Moscova, pentru a-și prezenta rezultatele. Încep să apară simptomele, autoritățile se pun în mișcare pentru a depista toate persoanele cu care a fost în contact și a le izola, și de aici începe un tăvălug care amintește de introspecția, căldura și umorul din scrierile lui Bulgakov sau Gogol.
O epidemie de ciumă izbucnește la Moscova, după ce un cercetător se infectează în laborator și astfel devine "Pacientul 0". Trebuind să se prezinte la Moscova pentru a prezenta rezultatele studiilor pentru descoperirea unui vaccin împotriva ciumei, el părăsește laboratorul și are numeroși contacți, direcți și indirecți.
În momentul în care Rudolf Maier ajunge la spital, grav bolnav, doctorul Z. realizează rapid că este vorba de ciumă și instaurează carantina în spital și de aici începe nebunia. De la medici până la NKDV și până la cele mai înalte persoane și parditul comunist, fac imposibilul să oprească o posibilă epidemie.
Sunt nenumărate personaje care se află în situații care mai de care mai ilare sau mai tragice. Dacă la început totul parehaotic, cu multe personaje fără legătură, pe parcusul lecturii totul se clairfică și fiecare personaj își are rolul în poveste.
Romanul a fost scris după o poveste reală, pe care Ludmila Ulițkaia a reconstituit-o într-un scenariu de teatru. Romanul este extrem de scurt, are puțin peste 100 de pagini, se citește foarte repede, în câteva ore. Cartea a fost publicată la 30 de ani de la scrierea ei pentru că a fost refuzată publicarea ei pe motiv că este o situație care nu se va întâmpla.
"Acasă la Kossiol. Soţia lui stă în fotoliu. În faţa ei pe masă se află
portretul fiului mort. Femeia îşi acoperă faţa cu mâna.
— Serioja? Am crezut că nu te mai întorci. Ce-a fost asta, Serioja?
Îl priveşte atentă, concentrată.
— Ciumă, Dina. A fost doar ciumă! spune zâmbind Kossiol şi-i ia mâna
osoasă între palmele lui.
— Ciumă, atâta tot? îl întreabă insistent Dina.
El dă din cap.
— Şi eu care credeam…"
Ludmila Ulițkaia are un mare simț al realității și un puternic simț de observație. Ea descrie fidel puterea pe care o au comuniștii, plecând de la modul de organizare a lucrurilor în stat, la temerile provocate poporului - căci așa cum spuneam, fiecare are secretele lui, mai ales într-o perioadă în care faptul că NKVD îți făcea o vizită era similar cu o arestare sau cu o trimitere în Gulag și asta din cele mai stupide motive.
Nota mea: 4 ⭐⭐⭐⭐
Lectură plăcută!
