Romanul "Femeia la 30 de ani" povestește, alegând fundalul tulbure al războaielor napoleoniene, destinul unei frumoase doamne din înalta societate franceză de secol XIX. Uneori pasională, alteori pălind în fața eșecului, viața lui Julie d’Aiglemont se schimbă după iubirile care o frământă, fie ele venite din partea unui tata posesiv, a unui protejat al lui Napoleon, glorios, însă fără merite, ori a unui nobil englez care-i salvează viața, dar pe care dragostea față de frumoasa femeie îl duce la moarte.
"Numai la treizeci de ani o femeie e în stare să cunoască resursele unei atari situații. Ea are atunci tactul necesar pentru a ataca toate coardele sensibile ale unui bărbat şi pentru a studia ce sunete poate să scoată din ele. Tăcerea ei este tot atât de primejdioasă ca şi cuvântul..."
Pentru mine a fost primul roman scris de Balzac pe care l-am citit. Mereu am fugit de el ca autor din cauza descrierilor lungi pentru care știu că este faimos. Este un lucru pe care l-am deprins în școală când țoti profesorii spuneau despre "descrierile de cinci pagini ale lui Balzac". Totuși, am ramas plăcut surprinsă.
Se pare că Balzac a fost obsedat de sentimente în această poveste. Crezi că aceste sentimente nu pot coexista într-o singură persoană, în același timp și în aceeași situație, dar pur și simplu o fac, deoarece toți suntem ființe complicate. Uneori nu pot face nicio legătură între sentimentele pe care încearcă să le descrie. Ele pot fi mai complicate, dar pur și simplu nu par să adauge nicio valoare pentru mine ca cititor. Zeci de pagini ar putea fi eliminate, Pe lângă redundanță, unele părți au fost pur si simplu ridicole cu logica poveștii.
Acesta este un roman mai ales pentru femei (și bărbații pot citi, dar numai dacă vor să intre în această lume feminină). Balzac a scris acest roman concentrându-se, în mod special, asupra sentimentelor, gândurilor și vieții unei singure femei, precum și asupra deciziilor pe care le ia confruntându-se cu diverse dileme emoționale care îi afectează viața.
"Adeseori tinerele fete, își crează imagini mărețe, fermecătoare, chipuri cu total ideale, și își făuresc idei himerice despre oameni, despre sentimente, despre lume; apoi naive, ele atribuie unui oarecare desăvârșirile pe care le-au visat și se încred în el; și astfel iubesc în bărbatul ce și-l aleg această făptură imaginară; dar mai târziu, când e prea târziu să se mai smulgă din nenorocire, înșelătoarea aparență pe care au înfrumusețat-o, primul lor idol, în sfârșit, se schimbă într-un schelet odios."
Balzac decide să facă un salt în timp ori de câte ori se termină un capitol. Aproape fiecare capitol începe cu descrierea locurilor sau a naturii și abia apoi încearcă să ne facă să înțelegem ce s-a întâmplat între timp. Totuși, uneori nu înțelegeam ce s-a întâmplat în aceste salturi de timp, dar asta este și din cauza modului în care autorul a scris acest roman. Cartea a fost scrisă de-a lungul a 13 ani, iar asta se vede în stilul autorului, în modul de a scrie și în modul de a exprima acțiunea.
Acum trăim într-o nouă eră, dar, în unele aspecte, nu ne-am schimbat cu mult față de, de exemplu, secolul al XIX-lea. Mai ales în ceea ce privește relațiile umane. Puteți observa asemănări considerabile între ceea ce a simțit un tânăr când o femeie frumoasă a intrat într-o sală, la o petrecere, în epoca napoleoniană în secolul al XIX-lea, și ceea ce se simte și astăzi, probabil, un tânăr atnci când vede o domnișoară care îi place.
A fost o lectură interesanta. Deși are doar puțin peste 200 de pagini, prima parte a romanului a fost efectiv un chin pentru mine. Am avut tendința de a renunța, de mai multe ori, la roman, dar nu am vrut să cedez :). Partea a doua a avut mai mult dialog, mai multă acțiune, dar uneori personajele au apărut din neant și acțiunea nu a avut cap sau coadă. Personal, am notat cartea cu 3.5 stele. Jumătatea de stelută în plus a venit pentru modul în care Balzac s-a jucat cu karma la finalul romanului.
Nota mea: 4 ⭐⭐⭐⭐
Lectură plăcută!
