Ana Johns a creat o poveste uimitoare. Două femei, două țări, la mii de kilometri și zeci de ani distanță legate de un secret ascuns de peste cinci decenii.
“To understand your direction, you must know both your roots and your reach.”
În Japonia anului 1957, Naoko se află prinsă între dragoste, cultură și obligațiile familiale. Ea are 17 ani și părinții ei au aranjat o căsătorie pentru ea, o căsătorie care va ajuta afacerile familiei sale și care îi va crește statutul social. Problema este că Naoko este îndrăgostită de un alt bărbat, un soldat american, un lucru tabu în perioada respectivă de după ocupație.
Majoritatea Japoniei încă vede America ca principalul inamic în această perioadă de dupa cel de-Al Doilea Război Mondial. Nu contează că războiul s-a terminat cu mai mult de 12 ani în urmă. Totuși, Naoko este hotărâtă să-și urmeze inima, dar cât va pierde în proces?
În America zilelor noastre, Tori are grijă de tatăl ei bolnav când descoperă o scrisoare plină de secrete care îi va schimba viața și care o va ajuta să se redescopere. După ce tatăl ei moare, ea își mașina pe care el a lăsat-o moștenire pentru a pleca în Japonia. Fiind un reporter de investigații, scrisoarea tatălui său i-a trezit curiozitatea, dar mai ales, l-a pus într-o postrură proastă pe iubitul ei tată. Astfel, Tori decide să plece în călătoria care o va ajuta să descopere adevărul și să se redescopere pe sine.
Războiul ne-a învățat că ura față de rasă nu are margini, îndiferent de naționalitatea pe care o ai.
Am fost complet fascinată de scrierea Anei Johns. Nu am citit multe cărți care să prezinte cultura Japoniei (cred ca am mai citit doar "Memoriile unei gheișe"), dar mi se pare fascinantă cultura orientală și sunt întotdeauna încântat să citesc despre această parte a lumii. Nu știam cu adevărat că există atât de multă ură față de America, în Japonia, după cel de-Al Doilea Război Mondial, dar de ce nu ar exista?
Mi-am putut imagina cât de provocatoare a fost această relație pentru Naoko, deși cred că a fost puțin prea naivă în ceea ce privește implicațiile pe care o posibilă căsătorie cu Hajime ar fi avut-o. Am găsit-o un pic contradictorie, era o femeie puternică, dar avea în continuare inocența unui copil.
"A life with love is happy. A life for love is foolish. A life of if only is unbearable. In my seventy-eight years, I have had all three. Grandmother would often say, “So it is with sorrow. So it is with happiness. It will pass.” But even in my old age, when I close my eyes, I can still see the distant flicker of a thousand tiny lights."
Poveștile ei m-au emoționat, a fost oribil să citesc unele pasaje în care povestea prin ceea ce a fost nevoită să treacă pentru un strop de fericire. Este incredibil că am citit atâtea cărți care au loc în atât de multe părți ale lumii, unde femeile sunt supuse unor situații similare și unde ele nu au absolut nicio putere asupra propriului destin. Trist este că astfel de lucruri se întâmplă și astăzi în anumite părți ale lumii.
Deși am găsit povestea lui Naoko mai convingătoare decât cea a lui Tori, povestea lui Tori ar fi putut fi cea mai importantă. Îmi place cum au fost reunite poveștile, dar sigur nu s-a încheiat așa cum speram eu. Când citesc o poveste de dragoste, sper, încă de la început că povestea va avea un happy end. "Femeia în chimono alb" a avut - totuși - un final fericit, dar nu cel pe care mi l-am imagita eu, însă a fost o carte superbă și emoționantă.
Nota mea: 5 ⭐⭐⭐⭐⭐
Lectură plăcută!
