Paris, 1940. Într-un oraș ocupat de naziști, trei tinere croitorese luptă pentru a supraviețui. Viețile lor sunt întrețesute cu secrete periculoase. Deși războiul o înfricoșează, Mireille luptă în cadrul Mișcării de Rezistență, Claire este sedusă de un ofițer german, iar Vivienne își asumă o misiune atât de periculoasă, încât nu poate destăinui nimănui adevărul.
Două generații mai târziu, Harriet, nepoata de origine engleză a lui Claire, vine la Paris, disperată să ştie mai multe despre rădăcinile ei și să afle răspunsuri la întrebările sale despre trecut. Destinul îi poartă pașii tocmai către clădirea veche de pe Rue Cardinale, unde, cândva, bunica ei lucrase, iar Harriet începe să descoasă fir cu fir istoria familiei sale. Astfel, tânăra descoperă o poveste neașteptată, mai sumbră și mai dureroasă decât și-ar fi putut imagina vreodată.
Personajul nostru feminin, Harriet, găsește o fotografie veche în care o vede pe bunica ei ca o tânără domnișoară împreună cu alte două fete - presupuse prietene - iar Harriet decide să afle trecutul familiei sale și istoria bunicii ei, Claire.
Harriet decide să se mute la Paris, reușind să-și găsească job fix în aceeași clădire în care a lucrat și a locuit și bunica ei, Claire. Culmea, olega de cameră a lui Harriet în acel apartament se întâmplă să fie nepoata unuia dintre cele două fete din poza care a făcut-o pe Harriet să se mute la Paris. A fost un pic clișeic acest început, un pic cam prea comvenabil. Mi-ar fi plăcut să muncească un pic pentru a dezlega acest mister, pentru că în viață nimic nu este așa de ușor.
Pe parculsul istorisirii aflăm că cele trei fete din poza lucrau ca și croitorese în 1940. Claire - bunica lui Harriet - Mireille și Vivienne, locuiesc împreună într-un apartament mic aflat deasupra croitoriei și devin încet prietene de încredere. Implicarea lor în mișcarea de rezistență se limitează, în mare parte, la curierat, în funcție de caracterul fiecăreia, deși uneori îi ajută și pe cei aflați la ananghe să iasă în siguranță din Franța cea ocupată de nemți.
"Darul croitoresei" de Fiona Valpy este un roman despre prietenie și curaj.
De menționat este că niciun dintre personaje nu este evreu, problema Holocaustului fiind doar tangențial menționată în roman. Totuși, dorința de a-i ajuta pe ceilalți și de a elibera Franța și Europa de problema fascismului și nazismului i-a făcut pe oameni să nu fie nepăsători. Libertatea și drepturile omului sunt prețioase, mai ales atunci când realizezi că nu mai poți beneficia de ele.
Nu mi-au plăcut atât de mult capitolele lui Harriet căci au fost de umplutură și uneori povestea putea fi urmărită cu ușurință fără a fi citit unele dintre capitolele lui Harriet. Capitolele nu sunt lungi, iar ea povestește dezvăluirile despre bunica ei. Ce mi-a plăcut în acest roman a fost că autoarea a atins și subiecte sensibile. Harriet se întreabă constant dacă are probleme mintale și se luptă să facă față pierderii mamei ei care s-a sinucis.
În general, mi-a plăcut povestea. Este o lectură ușoară, rapidă și relaxantă, dar nu pot spune că m-a uimit. Are fragmente interesante, câteva informații istorice presărate ici și colo, dar nu mi-a oferit nicio informație pe care nu o cunoșteam.
Nota mea: 3.5 ⭐
Lectură plăcută!
