• Cristina-Maria Mihai-Marin

Recenzie | "Borgia: Păcatele familiei" de Sarah Bower

Despre familia Borgia s-a tot discutat, fiind una dintre familiile cele mai controversate din perioada renascentistă, iar multa vreme, stilul lor de viață a fost subiect tabu. Ambițiile și influența celor bogați sunt două teme principale pe care le vom întâlni în carte, la care se adaugă trădările, comploturile, viciile, orgiile și intrigile politice care se petrec în inima creștinătății, la Vatican. Pervertirea și pierederea inocenței și a umanității sunt reliefate prin intermediul poveștii de viață a conversei La Violante.



Povestea este spusă din prisma lui Esther, o evreică ce a fugit din Spania pentru a scăpa de persecuții. Ajunsă în Italia, mai exact la Roma, cu ajutorul relațiilor pe care tatăl ei le avea, fiind bancherul ce l-a ajutat pe Papa Alexandru VI să câștige scaunul papal, reușese să între în suita Lucreziei Borgia. După botez și convertirea la catolicism, Esher devine Donata Spagnola.


Esther este doar o copilă, dar Cesare este atras de trupul și inocența ei și îi dă porecla de La Violante – cea care un respectă pacturile. Ea va juca un rol important în viața familiei Borgia, iar viața ei va fi complet schimbată. Orbită de atenția acordată de Cesare și de încrederea acordată de Lucrezia, Donata nu știe să facă față puterii de seducțiea lui Cesare. După o singură noapte petrecută împreună, Violante rămâne însărcinată și se îmbolnăvește de boala franceză (pe care în prezent o cunoaștem ca și sifilis), lucru care o va măcina toată viața.


Girolamo, fiul lor, este acceptat de către familiei Borgia, dar nici așa un reușeste să îl pastreze pe ducele Valentino lângă ea… doar dacă ar ști ea câte secrete trebuie să mai afle ca să-l înțeleagă pe Cesare. Fiind doar o adolescentă îndrăgostită, care se întâmplă să fie și mamă, nu vede uneltirile Lucreziei. Iubirea față de tatăl copilului ei o fac pe Violante să ignore toate semnele pe care ar fi trebuit să le vadă. Nu se mai poate întoarcă acasă la familia pentru că tatăl îi murise în urma unui infarct și fratele ei, Eli, o considera o rușine.


Donna Lucrezia, aceasta madonna a Italiei, este un personaj care și-a păstrat până la final aerul misterios. Donna Lucrezia se pregătește pentru a treia căsătorie la doar 23 de ani. Trusoul ei de nuntă conține - pe lângă rochii și bijuterii prețioase moștenite de la familia sau de la primii doi bărbați - mistere în legătură cu moartea primilor soți ai săi, și un copil pe care îl iubea nespus.


Strateg desăvâșit și cunoscut afemeiat, Cesare este cel mai controversat dintre fii Papei Alexandru VI. În momentul în care tatăl său a devenit Papă, Casare a fost numit Cardinal de Pamplona. După moarrea lui Giovanni, fratele lui mai mare și fiul favorit al Papei, care era si Căpitanul Forțelor Papale, Cesare a preluat funcția de capitan, renunțând la clericism, fiind acum liber să organizeze orgii și jocuri sexuale, alături de amanta lui – La Fimmatta – în apartamentele lui de la Vatican.


Relația dintre Cesare și Lucrezia este un mai mult decât frățească, băiatul Lucreziei fiind de fapt a lui Cesare și nu a lui Alfonso de Aragon, al doilea ei soț… însă, în realitate, nu există nicio dovadă care să ateste relația incestuasă dintre cei doi frați. Cele mai multe bârfe au apărut în urma căsătoriilor ratate a Lucrezia și a numeroaselor ei relații amoroase.


“Borgia. Păcatele familiei” este un roman ce ilustrează perfect perioada renascentistă și viața promiscuă de la Vatican. Esther este o fină observatoare a realității, însă necunoscătoare în tainele vieții și ale iubirii. Este o adolescentă care a fost vârâtă în viață fără a fi susținută de niciun adult care să îi dea sfaturi în ale inimii sau care să o învețe diferența dintre iubirea adevărată și seducție.


Fun fact. Mario Puzo, autorul "The Godfather" a scris romanul inspirându-se din povestea unică a familiei Borgia.


Dacă doriți să aflați mai multe detalii despre familia Borgia, puteți urmări serialul "The Borgias". Ecranizarea Showtime are trei sezoane și este un serial pe care îl recomand.



Nota mea: 4 ⭐⭐⭐⭐

Lectură plăcută!