Ok… nici nu știu cum pot să încep această recenzie. Cartea este unul dintre cele mai bune thrillere psiholoige pe care le-am citit vreodată. Da, atât de bună e (nu știu de ce a fost încadrată la categoria crima). Sper să nu va dau prea multe spoilăre în recenzie pentru că este o carte pe care trebuie să o citiți.
Deși îmi plac romanele polițiste și am citit destule până acum, cartea asta a fost o mare surpriză pentru mine. Nu știam la ce să mă aștept, dar nu mă așteptam la asta 😊. Nu am înțeles motivele pentru care un om s-ar schimba atât de tare. Nu mă mai miră nimic atunci când vine vorba de oameni, dar mereu mă uimește cum unii pot avea cinci fețe.
Cartea nu are acțiune și nu avem multe fire narative de urmărit, dar eu am stat într-o stare de tensiune, teamă și furie. Am avut foarte multe momente când aș fi vrut să ajung lângă Grace și să îl iau la pumni pe Jack. Credeți-mă, ar fi meritat, și încă cum. Romanul este scris pe două planuri narative, trecut și prezent, care au rolul de ajuta cititorul să înțeleagă de unde a pornit povestea de dragoste și cum a ajuns Jack să devină un monstru.
Cartea o să vă demonstreze cât de înselătoare sunt primele aparențe.
Jack Angel era un avocat renumit. Apăra cazurile de violență domestică și pleda pentru femeile maltratate. Nu pierduse niciun caz, era dedicat muncii sale și avea un trecut fără pată.
Grace era o femeie hotărâtă, ambițioasă și cu multă dragoste de oferit. Fusese copil unic până la vârsta de 17 ani. Mama ei rămâne însărcinată la o vârstă înaintată, dar la insistențele lui Grace decide să păstreze sarcina. Grace știa că părinții ei nu își doriseră copii, dar avea nevoie de cineva cu care să îți împartă zilele.
Când Millie vine pe lume, mama ei o marginalizează imediat. Nu numai că fusese un copil nedorit, dar are și Sindrom Down. Insistențele lui Grace o ajută pe micuță să rămână în sânul familiei, doar că toate drepturile tutelare asupra lui Millie îi sunt cedate lui Grace. Abia devenise majoră, dar știa că trebuie să muncească și să îi plătească taxele internatului lui Millie.
Ani mai târziu, Grace are 32 de ani, iar Millie se aproproe de vârsta majoratului. Sunt fericite și la fel de unite. Grace are un serviciu stabil, dar pe plan emoțional nu este implicată în nicio relație. Avusese câteva relații, dar bărbații nu erau pregătiți să preia responsabilitatea unui copil bolnav.
Nimeni nu observă faptul că Grace trăiește în teroare?
Totul se schimbă atunci când în viața lor apare Jack, bărbatul capabil să o invite la dans pe Millie în parc, să le invite la prânz și să le facă să râdă. Lui Grace îi este frică să mai spere, dar Jack pare să fie bărbatul perfect.
Se căsătoresc după câteva luni, iar Grace este în culmea fericirii. Era entuziasmată că Millie va avea o familie iubitoare și un cămin stabil, după ce va pleca de la internat, atunci când va face 18 ani. Înainte de nuntă, Jack îi cere să renunțe la serviciu, iar ea este de acord.
După ani de zile de griji constante, Grace nu interpretează cererea lui decât ca pe o dovadă de dragoste. Jack îi oferă ca dar de nuntă casa visurilor ei, pe care Grace o va vedea pentru prima oară după luna lor de miere din Thailanda, iar aici începe coșmarul....
Luna de miere se transformă în cel mai urât coșmar pentru că odată căsătoriți, Jack devine un om necunoscut și manierele ireproșabile se transformă în cuvinte reci și tăioase și în gesturi care o terorizau. Întorși acasă lucrurile nu se ameliorează, iar Grace este pedepsită pentru fiecare gest de răzvrătire.
Unde se termină iubirea și unde începe teroarea? Ce se ascunde în spatele ușilor închise?
Prietenii lor nu vedeau decât un cuplu fericit, un soț care își adoră proaspăta soție, o casă frumoasă, cine reușite și tot ceea își poate dori o femeie de la o căsnicie. El era umbra ei, o sufoca și îi sufla în ceafă. Ea era terorizată, dar prietenele ei o considerau norocoasă că are parte de atâta iubire și un soț bogat.
Cum se termină povestea de “dragoste” dintre cei doi, o să descoperiți voi atunci când veți citi romanul. Nu vă pot descrie aviditatea cu care am parcurs-o și cât de mult mi-am strâns pumnii dorindu-mi să îl pedepsesc cumva pe ”perfectul” Angel. Efectiv nu am putut să o las din mână și, deși am spus că nu voi mai citi noaptea, extact asta am făcut. Este o carte extraordinară pentru iubitorii de thrillere psihologice.
Nota mea: 5 ⭐⭐⭐⭐⭐
Lectură plăcută!
Comentarios