• Cristina-Maria Mihai-Marin

Dragostea interzisă dintre un ofițer SS și o evreică de la Auschwitz.

Unul dintre tabieturile mele preferate este să îmi savurez cafeaua pe balcon în timp ce urmăresc ultimele postări de pe rețelele de socializare sau în timp ce citesc presa internațională. Într-o asemenea dimineată, am dat peste povestea Helenei și a lui Franz, publicată în ziarul israelian Haaretz.



Helena Citron s-a născut în Slovacia, fiind arestată și deportată la Auschwitz în 1942, la vârsta de 19 ani. A fost trimisă în lagăr cu primul transport de femei care a plecat din Slovacia către Polonia. După 10 luni de muncă și după ce a asistat la moartea a zeci de mii de femei, Helena a fost delegată să lucreze în blocul Canada. Blocul respectiv sorta bunurile evreilor care ajungeau în lagăr (aur, argint, valuta, bijuterii, pietre prețioase, haine, genți, etc). Acolo, ea l-a întâlnit pe ofițerul SS Franz Wunsch de care s-a îndragostit pe loc.


Cum a început totul?


Această poveste de iubire a fost readusă în atenția publicului de către regizorul israelian Maya Sarfaty. Deși povestea a fost gândită initial ca un roman, după care ca un scenario de film de aventură, povestea celor doi a ajuns să fie spusă sub formă de documentar. „Love it was not”, căci asa se numește documentarul, a câștigat premiul pentru “Cel mai bun film israelian” la Festivalul Internațional de Film Documentar Docaviv în 2020.



Pentru acest documentar, Maya a colaborat cu Miky Marin – nepoata Heleinei și cu fiica lui Wunsch, Dagma. Aceasta i-a trimis jurnalele pe care tatăl ei l-a scris cât s-a aflat la Auschwitz, precum și numeroase filmulete personale în care fostul ofițer povestea despre iubita sa evreică.



Într-unul dintre interviurile acordate, Maya declara că “am primit materialele și am fost șocată. Am stat confuză și mă uitam la film al unui ofițer SS care stătea în curtea lui, vorbind cu nonșalanță despre bunul lui prieten de armată - doctorul Mengele.” De asemenea, și Dagma a povestit într-unul dintre interviurile acordate pentru documentar cum tatăl ei a dus-o la un restaurant, în ziua în care împlinea 16 ani, unde i-a spus despre povestea de dragoste pe care a avut-o cu Helena, recunoscând că nu a mai găsit niciodată o dragoste adevărată ca aceea.


Unul dintre cadourile pe care Dagma le-a primit de la tatăl ei a fost un pandantiv cu două poze, a lui și a Helenei. Se pare că mulți ani după sfârșitul războiului, tatăl ei a visat la reîntâlnirea cu iubita sa evreică, construind montaje în care lipea fața lui și a Helenei pe fotografii, acesta fiind modul său de a-și inchipui viața lui alături de Helena. El a încercat cu disperare să o găsească după război, dar nu a revăzut-o decât foarte mulți ani mai târziu.



Pentru veridicitatea acestui documentar, a fost intervievată chiar Helena. Aceasta povestește cum cei doi s-au întâlnit pentru prima data la ziua de naștere a unui kapo de bloc (prizonierul care avea în grijă alți prizonieri) sau cum a reușit să supraviețuiască datorită vocii ei. Deși la început îl ura cu patimă pe Franz, așa cum era și normal, cei doi s-au îndragostit în timp. Franz a ajutat-o să salveze de la moarte câțiva evrei (printre care se afla și sora ei, Roza), iar atunci când s-a îmbolnăvit de febră, Franz a îngrijit-o zi și noapte.



Deși relația cu sora ei s-a deteriorat considerabil, relația Helenei cu Franz a înflorit. Relația lor s-a sfârșit brusc în 1945 când naziștii au decis să evacueze Auschwitzul pe măsură ce se apropia armata sovietică.


În timp ce 58.000 de evrei porneau într-un mars al morții, Helena și Franz se aflau într-o colibă abandonată și își luam rămas bun. Totuși, cât au mărșăluit, atât Helena cât și Roza au avut haine călduroase și încălțări pentru iarna năpraznică de afară.


"Mă întorc pe front și tu vei fi pe drum. Dacă vom pierde războiul, mă vei ajuta așa cum v-am ajutat eu?"

Procesul lui Franz la Viena.


27 de ani mai târziu, Helena a primit o scrisoare de la Thea Wunsch, soția lui Franz, care o implora pe aceasta să depună mărturie în favoarea lui Franz în procesul de la Viena în care acesta era judecat alături de alți 60 de naziști: “„Sper să nu fii șocată de faptul că, în disperare fiind, îți scriu în acest moment. Știu de la soțul meu că, atunci când ai fost la Auschwitz, erați foarte apropiați. În ciuda suferinței și a durerii cumplite pe care le-ai trăit la Auschwitz, sper că vei fi dispusă să-mi ajuți soțul, care este acum judecat pentru uciderea mai multor prizonieri”.


În ciuda numeroaselor amenințări pe care le-a primit din partea israelienilor, Helena a decis să depună mărturie în favoarea fostului Iubit. Cei doi s-au văzut în sala de judecată, dar nu au schimbat nicio vobă, Helena nici măcar nu a privit spre el. Ea a povestit cât de mult a ajutat-o Franz în timp ce era prizonieră în lagăr, dar a povestit și despre numeroasele crime la care acesta a asistat.


Wunsch a fost achitat și eliberat, la fel cum au fost și ceilalți 59 de deținuți judecați. Acest process de la Viena a fost ultimul de acest fel.


Helena a murit în iunie 2007. Nu cred că a fost vorba de iubire în ceea ce o privește pe ea. A fost disperată să supraviețuiască. Poate s-a simțit datoare față de Franz pentru că i-a salvat sora de la moarte și pentru ca el a avut grijă de ea cât alții sufereau de foame. Franz a murit doi ani mai târziu.


"Auschwitz syndrome" este un roman de ficțiune ce are este inspirată povestea de dragoste dintre cei doi.


A strange case scheduled for the Denazification Court lands on the desk of an American psychiatrist currently serving in Germany, Dr. Hoffman.


A former Auschwitz guard, Franz Dahler, is set to appear in court, and he has requested to bring the most unexpected witness to testify in his defense - one of his former inmates and current wife, Helena.


He demands a full investigation of Dahler’s crimes, claiming that the former SS man was not only abusing Helena in the camp, but is also using her as a ploy to escape prosecution.


Lectură plăcută!