„Selva, fiica unui fost conducător otoman, pleacă la Paris să înceapă o nouă viață cu Rafael, soțul ei - fiul arătos al unui medic evreu. Numai ca Franța e invadată de naziști.
În timp, cei doi îndrăgostiți aflați în exil descoperă că nimic – nici războiul, nici politica și nici măcar religia – nu poate desface legăturile de familie. Împreună străbat un continent măcinat de conflicte, suspiciuni și violențe. În căutarea libertății, riscă tot.
De la Ankara la Paris, Cairo și Berlin, “Ultimul tren spre Istanbul” este o cuceritoare poveste de dragoste și o lectie despre cum să-ți urmezi propriul drum.”
Am începuă să citesc această carte pentru că m-a cucerit posibila poveste dintre Selva și Rafo. Totuși, povestea este una bizară, fără acțiune, personajele au potențial, dar mi se par un pic cam insipide, iar povestea este slăbuț construită și care la final nu a reușit să mă convingă.
Povestea este despre Selva și Sabiha, fiicele unui fost mare Pașă al Impeiului Otoman. O data cu prăbușirea imperiului, acesta a rămas doar simplu cetățean, însă cu foarte multă influență. Și-a trimis fetele la cele mai bune școli pentru a-și găsi bărbați pe măsura averii lor și a încercat să le impună acestora, datinile, obiceiurile și cutumele străvechi, deși Turcia s-a transformat – între timp – într-o Republică înfloritoare, avându-l ca Președinte pe Ismet Inönü.
Sabiha, fiica cea mare, respectă dorința tatălui său și se căsătorește cu Macit, un turc chipeș, influent și foarte inteligent. Selva, pe de altă parte, se îndrăgostește de Rafael, fiul chipeș al unui medic evreu, dar foarte respectat. Cum cele două familii nu sunt de acord cu legătura lor, ea musulmană și el evreu, cei doi decid să fugă la Paris ca să își poată trăi iubirea în liniște.
Doar că Hitler ajunge la putere, începe războiul, iar naziștii invadează Parisul…
Cum spuneam, personajele sunt foarte prost conturate. Sabiha, fiica cea mare a Pașei, este o femeie răsfățată care se așteapă să îi fie îndeplinite toate dorințele, chiar dacă uneori este imposibil. Este invidioasă pe sora mai mica pentru că este mai frumoasă ca ea și din acest motiv își neglijează propriul copil. Se simte abandonată de soț așa că îl înseală cu psihologul ei, dar nu ține cont de faptul că ea este cea care îi ignoră prezența zi de zi… este o femeie care a avut tot ce și-a dorit și care nu a făcut nimic pentru a câștiga acest lucru.
Macit, chipeșul soț al Sabihăi, lucrează la Ministerul de Externe din Turcia. Atunci când războiul începe, este periclitată pacea țării, iar el este unul dintre cei care trebuie să se asigure ce acest lucru nu se întâmplă. Își iubește soția și este dispus să facă orice ca să se asigure că viața nu îi va fi pusă în pericol, chiar să le neglijeze, pe ea și pe fata lor.
Selva, fiica cea mica a Pașei, a fost renegată de tatăl ei așa că a decis să plece la Paris. O data cu începerea războiului, viața soțului ei este pusă în pericol, așa că ea încropește un plan pentru a reuși să se întoarcă înapoi în Istanbulul liber. Mi s-a părut o femeie stăpână pe situație, chiar dacă trăia într-un oraș necunoscut fără familie sau prieteni. Deși am crezut că îi seamănă surorii ei, la început, cred că a fost cel mai bine conturat personaj din carte.
Rafael, sau Rafo, este soțul lui Selva care se întâmplă să fie și evreu. O data cu invazia Parisului de către naziști, ei decid să fugă în Marsillia, crezând că acolo vor fi în siguranță. Când Rafo este arestat, urcat în tren, având ca destinație Auschwitz, ei realizează că este momentul să plece din Franța ocupată. Mi s-a părut un pic misogin la începutul cărții, creat după bărbatul turc, care consideră că știe el mai bine ce e de făcut și că femeia nu trebuie să se găndească decât la copil și mâncarea pe care o va găti la cină. A mai evoluat pe parcurs, dar nu cât să mă convingă.
Autoarea a prezentat un episod istoric din istorie pe care eu nu îl cunoșteam deloc. Asta a fost una dintre părțile care mi-a plăcut la acest roman. Când aud povești despre Al Doilea Război Mondial, mă gândesc la țările care au fost implicate, nicidecum la Turcia. Ambasada Turciei în Franța, împreună cu Guvernul Turc, au ajutat evreii turci să se întoarcă în țara lor.
De asemenea, ei au ajutat mii de evrei să scape de deportarea în lagăr, oferindu-le pașapoarte turcești. Cum germanii sperau ca Turcia să intre în război de partea lor, astfel încât Rusia să fie nevoită să atace Turcia și să nu se mai poată lupta cu nemții, cetățenia turcească era o portiță de salvare.
Da, musulmanii au salvat mii de creștini de la moarte.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Inönü a dus o politică de neutralitate, în ciuda alianței ce îl lega de Marea Britanie și Franța, semnată în 1939. Acest fapt i-a făcut pe Aliați să fie prudenți față de Turcia, ducând la o răcire a relațiilor, încât în 1944 și 1945 țara a ajuns izolată. Eu au droit evitarea războiului cu orice preț după eșecul suferit în Primul Război Mondial.
Romanul ar fi putut să fie mult mai bun. Nu regret timpul pe care i l-am alocat, am citit cartea relativ repede pentru ca are un stil ușor și cursiv, însă eu una nu am reușit să rezonez cu povestea sau cu personajele. Nu am simțit teama, suferința, frica și disperarea. Nu am simțit iubirea dintre personaje, conexiunea dintre ele sau forța care i-a ajutat să ducă această luptă.
Nota mea: 3.5 ⭐
Lectură plăcută!
Comentarios