Și când te gândești că totul a pornit de la un adulter în care a fost implicat autorul :). Pe 5 iulie 1845, un polițist parizian a descins într-un apartament de lângă Place Vendôme, la cererea unui soț furioas care credea că soția îl înșeală. Aceasta a fost prinsă în plin act cu amantul care era chiar faimosul scriitor Victor Hugo.
Conform legii vremii, adulterul se pedepsea cu închisoarea.
Doamna Léonie Biard, amanta dar și soția pictorului Auguste Biard, a fost arestată şi dusă la închisoarea Saint-Lazare printre prostituate. În ce-l priveste pe Victor Hugo, deja celebru la cei 43 de ani ai săi, pair al Frantei cu câteva titluri, invocă imunitatea pe care i-o conferă funcţia şi este lăsat să plece.
Este nevoie de intervenţia regelui Franţei în persoană ca soţul Biard să se înduplece şi să-şi retragă plângerea. Totuși, pentru a evita scandalul public, autorul s-a închis în apartamentul său (astăzi muzeu memorial situat în Place de Vosgi) si a început să scrie un roman.
Cartea a avut un succes imens. Au post peste 100.000 de exemplare vândute în doar două săptămâni de la lansarea acesteia, fără a lua în calcul și ediţiile copiate. Pentru acestea din urmă, scriitorul a primit 240.000 de franci de argint (aproximatov 500.000 de euro în ziua de azi), o sumă colosală pentru vremea respectivă.
Autorul n-are niciun plan sau cronologie evenimentelor, care se vor întinde pe parcursul a patru decenii sau vreun subiect. Se gândise doar la un titlu, dar asta nu ne demonstrează decât că nici numele personajelor nu au rămas aceleași: „Jean Tréjean". La final, romanul va avea 1.500 de pagini, sute de personaje, intrigă… și totulș pornind de la un adulter. Apropo, ulterior, amanta a devenit bună prietenă cu nevasta.
Nu povestește deloc revoluţia din 1832 (care se va afla în ultima versiune a romanului) şi pune accent pe revoluția din 1848, care îi preocupă. Scrie și despre Napoleon al III-lea şi exilul acestuia. În decembrie 1860, reia lucrul când se afla la Guernesey - insulă aflată atunci sub dominație britanică. Un an şi jumătate mai târziu, apare primul volum.
Scriitorul a găsit titlul pentru romanul său „Mizerabilii“ la o şedinţă de spiritism.
E uimitor și amuzant, în același timp, cum a fost creat acest roman social, politic, istoric, într-un timp atât de scurt. Titlul are, de asemenea, povestea lui, rod al unei bizare întâmplări. Autorul a stabilit titlul operei după ce a participat la numeroase ședințe de spiritism, la care Hugo se decea deseori după moartea Leopoldinei, fiica lui, iar zgomotele în masă îi spuneau: „Mare om, termină Mizerabilii!".
Dintre contemporani, Flaubert, George Sand şi Barbey d'Aurevilly l-au criticat, dar valoarea romanului este incontestabilă. Modul în care Hugo a scris nu constituie o reţetă pentru romancieri. Pe de altă parte, romancierii pot fi creativi, precum Thomas Mann, Proust sau James Joyce, sau pot improviza așa cum a făcut-o Hugo.
Sadoveanu îşi compunea romanele la pescuit şi le trecea apoi pe hârtie fără nicio corectură. Rebreanu rescria romanele de câteva ori, până reuşea să găsească formularea potrivită. Marin Preda construia prima formă, după care rescria de nenumărate ori. Oare cum ar fi fost romanul „Cel mai iubit dintre pământeni", dacă Preda apuca să scrie o a doua versiune, așa cum avea intenţia?
Scrisoare de dragoste de la Victor Hugo către Léonie Biard
Ești un înger, îți sărut picioarele, îți sărut lacrimile.
Primesc adorabila ta scrisoare. Abia am timp să-ți scriu acest cuvănt, biet ocnaș lucrând zi si noapte, dar tot sufletul mi-e plin de tine, te ador, tu ești lumina ochilor mei, tu ești viața inimii mele. Te iubesc, înțelegi? Te iubesc dincolo de cuvinte, dincolo de priviri și îmbrățișări. Mângâierea cea mai pasionată și cea mai tandră este mai prejos decât dragostea ce-ți port și care mă depășește.
Miercuri, ora 3 dimineața. Sărutul pe care, plecând, mi l-ai dat prin voal, e asemenea unei iubiri de la distanță. Plăcut și trist, și totuși îmbătător. Există un obstacol, dar poți simți, poți atinge. Nu ești alături de mine în această clipă, dar te am, te văd aici. Ochii tăi încântători mă privesc. Îți vorbesc, îți spun: „Mă iubești?” și-ți aud vocea emoționată șoptindu-mi: „Da”. Este o iluzie și totuși o realitate.
Tu ești aici, da, pentru inima mea, ești prezentă. Iubirea mea aduce în juru-mi fantoma ta adorată și fermecătoare. Și apoi, cu toate acestea, îmi lipsești. Nu mă pot înșela mult timp. N-am decât să-i cer o îmbrățișare acestei fantome, pentru ca totul să se topească, n-o pot culca alăturea de mine decât în vis.
Iată, vezi, este încântător să gândesc la tine, dar doresc mai mult, să te simt, să-ți vorbesc, să te iau pe genunchi, să te cuprind în brațe, să te copleșesc cu mângâieri fierbinți, să te văd pălind și roșind sub buzele mele, să te văd tulburată de îmbrățișările mele.
Aceasta este viața, viața plină, întreagă, adevărată.
Este raza de soare, este raza paradisului.
