V-ați întrebat vreodată cum arată un scriitor renumit în ochii tinerilor din acea vreme? Ce părere aveau ei despre acești "monștri sacri"? Cum se raportau la aceștia în contextul intrării lor în lumea literară?
Pericle Martinescu este unul dintre tinerii care a avut ocazia de să întâlnească nume sonore ale secolului trecut, precum Mircea Eliade, Tudor Arghezi, Nicolae Iorga etc., dar și scriitori mai puțin cunoscuți, pe care însă îi menționează și le creionează nu doar portretul, ci și impactul lor în viața scriitoricească, tocmai pentru a crea atmosfera vibrantă a anilor de la mijloc de secol XX (perioada 1930-1950).
Au fost niște ani dominați de iubire față de artă și literatură, de tineri dornici să se afirme pe scena literară, care sorbeau cu lăcomie orice moment alături de idolii lor și trăiau dominați de dorința de a ajunge să fie egali cu aceștia.
Este o carte, aș spune, de memorii, și scrisă atât de plăcut de parcă ai citi o poveste, sau chiar trăi una, imaginându-te pe stră-zile Bucureștiului de odinioară și văzându-i peste tot pe cei din carte: discutând, visând, iubind, trăind...
"Ne gaseam in zilele acelea in preajma primei conferinte pe tara a scriitorilor (1956), cand se vorbea intens in presa si la sedinte despre problemele literare, vehiculandu-se diverse teorii in legatura cu calitatea de scriitor si eficacitatea talentului. Arghezi sustinea ca astfel de discutii lui i se par de prisos:
- Dupa parerea mea, sunt lucruri despre care n-ar trebui sa ne mai batem gura - ele sunt de la sine intelese. Unii se caznesc sa dea o definitie talentului; treaba asta se incearca de mult, dar n-a reusit inca nimeni s-o faca pe deplin multumitor. Talentul e ceva innascut: ai sau nu ai talent. Aici e totul. Daca-l ai, il dovedesti; daca nu-l ai, o sa te scremi degeaba sa creezi ceva valabil."
Nota mea: 5 ⭐⭐⭐⭐⭐
Lectură plăcută!
