Într-o seară din toamna lui 1940, în România proaspăt aliată cu Reichul nazist, la Athénée Palace, cu ocazia recepției oferite în cinstea Misiunii militare germane, Lulli Leonida-Lăzărescu, soţie-trofeu și o femeie neobișnuită, înaintea epocii sale, retrăiește, în mod neaşteptat, amintirea unei pasiuni scandaloase. Flashback-urile ei din 1937, din Berlinul turbulent și apăsător al lui Hitler, cu trupele SS mărşăluind pe străzi, îl introduc pe Heinrich von Reinhardt, dintr-o veche familie aristocratică prusacă, pilot dorit de Göring în aviația militară germană, ce îndrăznește să sfideze vremurile. Împărtăşind aceleași viziuni despre viață, Lulli și Heinrich trăiesc zorii unei mari iubiri, ce culminează cu o noapte petrecută împreună în Orient-Express-ul către București.
Câțiva ani mai târziu, în Bucureşti, odată cu începerea războiului cu URSS-ul, deși sentimentele lor nu s-au schimbat, Heinrich este ofiţer Luftwaffe și pare complet altcineva.
Dar, perioada aceea, cu ruşii apropiindu-se din ce în ce mai tare de graniţele României, este anotimpul revelațiilor. Lulli își dă seama că, deși sentimentele ei sunt mai puternice decât oricând, toate lucrurile și adevărurile pe care le cunoștea ea până atunci s-au transformat dramatic, iar nimeni nu este cine pare.
Aşadar, cu inima împărţită între loialitatea faţă de ţară şi iubirea pentru ofiţerul german, Lulli trăieşte o aventură pasionantă, în ritm alert, ce o duce din Bucureştiul boem al Athénée Palace-ului şi Capşei, mișunând de spioni și informatori, de ofițeri și diplomați nemți și soțiile lor, până în Berlinul bombardat de după război, odată cu schimbarea hărţii Europei.
Mi-este atât de greu să scriu despre această carte și nu pentru că nu mi-a plăcut, din contră. Mi-a plăcut atât de mult încât nu știu dacă ceea ce voi spune eu va reuși să evidențieze cât de senzațională este acest roman. Sunt convinsă că, dacă acest roman ar fi fost scris în engleză și publicat într-o altă țară, ar fi ajuns bestseller încă de la lansare. Depășește, cu mult, alte zeci de romane despre Al Doilea Război Mondial pe care le-am citit.
Lulli Leonida-Lăzărescu este o soţie-trofeu și o femeie care s-a născut înaintea epocii sale. Viața ei este compusă din petreceri la Athene Palace, haine de designer de la Paris, face parte din înalta societate a Bucureștiului, are un soț care îi face toate plăcerile și, cu toate astea, ea duce o viață „plictisitoare”. Soțul o înseală, nu are copii și nimic de făcut cu care să-și umple zilele monotone.
"Hedwig ar fi avut urgent nevoie de o tură de onoare prin saloanele de ceai ale capitalei României, unde ponegrirea memei soacre era sport național, cu tradiție strămășească."
Heinrich von Reinhardt este nepotul soțului ei. Un tânăr cu toata viața înainte, chipeș, carismatic, pilot de meserie și care se îndrăgostește până peste cap de soția unchiului său. Nici timpul și nici războiul nu va reuși să rupă iubirea dintre cei doi, iar piedicile pe care le vor avea, nu va face decât ca sentimentul să devină și mai puternic, iar relația și mai solidă.
Am avut oarecare emoții atunci când am început cartea. Romanul este unul de debut și nu știam absolut nimic despre modul în care scrie Oana David. Sinceră să fiu, am fost cucerită încă de când am văzut coperta, iar sinopsisul mi s-a părut delicios: o poveste de dragoste imposibilă între o româncă și un pilot german, în Bucurestiul din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Romantica din mine a fost în extaz.
Miți către Luli: " Știu deja (Gestapo) ce reputație excelentă ai, fără escapade amoroase, fără indiscreții, fără istorii delicate, că nu ai sânge dubios sau afilieri comuniste. Vorbești germana impecabil și până și soțul tău, adică viitorul tău fost soț, este înrudit cu un om important din partidși este cunoscut ca având vederi filogermane puternice. Ești doar o femeie frumoasă și deșteaptă, nefericită în căsncie, pentru că pur și simplu ai iubit toată viața pe unul de-ai lor. Ăsta este unuicul motiv pentru care ești acolo. Crede-mă, draga mea, dacă ai reușit să intri pe ușa aia, înseamnă probabil că Gestapoul știe deja și în ce poziție v-ați regulat prima oară, așa că nu le mai pasă de tine. Norocul nostru că încă mai au dreptul să reguleze pe cine vor ei. Cică ajută la moral!"
Am fost extrem de impresionată de modul în care a fost construit romanul. Oana a scris și documentat acest roman mai bine de trei ani și asta se vede în modul în care a fost creat dialogul, replicile utilizate sau limbajul, la evenimentele la care face referire, la ideile și ideologiile existente la vremea respectivă și la micile detalii inserate în text pentru a face ca acesta să fie cît mai real posibil (nume de reviste, designeri de modă, tipuri de autoturisme, etc).
Mi-a plăcut la nebunie această poveste orginală inserată în mijlocul unor evenimente istorice care nu au schimbat doar lumea, ci și destinele a milioane de oameni. Am râs cu personajele, m-am amuzat copios la replicile delicioase și inteligente, am plans atunci cînd ei sufereau. Cartea a scos la suprafașă zeci de sentimente pe care nu știam că le am. Odată începută cartea, nu o poți lăsa din mână.
"- Deci, Schatzi, morala e că nu am de gând să mă sinucid. Tu m-ai făcut să-mi fie frică de moarte. Acum nu-mi doresc altceva decât să trăiesc, ca să nu fiu nevoit să mă despart de tine."
Mi-a plăcut mult idila dintre Lulli și Heinrich. Tre să recunosc că m-am amorezat un pic de el și de privirea lui. Povestea lor a fost autentică, plină de pasiune, dar și de o frumusețe aparte. Nu știu exact în ce gen să încadrez romanul, pentru că este o ficțiune istorică cu și despre alegerile din vremea războiului, dar povestea de dragoste nu mă lasă să nu o încadrez PARȚIAL în categoria romance.
De ce doar parțial? Pentru că este o poveste mult mai complexă, plină de drame, trădări, secrete, spoinaj, furie, abandon... încât personajele pe care ajungi să le iubesti, la un moment dat, te trădează.
Povestea este una care trebuie să fie cunoscută și împărtășită.
Nota mea: 5 ⭐⭐⭐⭐⭐
Lectură plăcută!
