Franța, 1714: într-un moment de disperare, o tânără face un pact cu diavolul pentru a scăpa de o căsătorie nedorită și o viață ordinară. Addie LaRue își vinde sufletul în schimbul nemuririi, dar realizează prea târziu că prețul plătit este mai mare decât credea: este blestemată să fie uitată de toți cei pe care îi întâlnește.
Urmează o aventură extraordinară, de-a lungul secolelor și al continentelor, de-a lungul istoriei și al artei, pe măsură ce tânăra învață cum să trăiască o viață fără constrângeri, dar și fără conexiuni.
Aproape 300 de ani mai târziu, două cuvinte schimbă totul. Cele două cuvinte rostite de un tânăr într-o librărie ascunsă din New York sunt: „Îmi amintesc”.
Voi începe această recenzie prin a spune că aceasta este una dintre acele cărți care îmi vor rămâne în minte și în inimă mult, mult timp. Este primul roman scris de V.E. Schwab pe care l-am citit, dar cu siguranță voi reveni la scrierile ei. Și credeți-mă, aveam așteptări mari și personal, mi le-a depășit.
“Iată ce a stabilit: poate trăi fără mâncare (nu se ofileşte). Poate trăi fără căldură (frigul nu o ucide). Dar o viaţă fără artă, fără uimire, fără lucruri frumoase ar face-o să o ia razna. A luat-o razna.
Are nevoie de poveşti. Poveştile sunt căi de a te păstra pe tine. De a nu fi uitat. De a uita. Poveştile capătă multe forme: sunt spuse în cărbune, în note muzicale, în tuşe de pensulă, în poeme, în filme. În cărţi.
Cărțile, a descoperit ea, sunt o cale de a trăi o mie de vieți – sau de a găsi putere într-una foarte lungă.”
Addie LaRue este o tânără de origine franceză care s-a născut în secolul XVII, cu mult înaintea vremii ei. Este încăpățânată, știe ce vrea să obțină în viață și este decisă să facă tot posibilul să evadeze din sătuucl uitat de lume în care a crescut.
A fost întotdeauna avertizată să nu se roage zeilor care răspund când se întunecă. Totuși, într-o noapte, fiind disperată, se roagă și primește un răspuns. Addie ajunge să facă un pact cu diavolul care-i va schimba complet viața și destinul.
Este foarte ușor să vă spun despre ce este vorba în această carte, dar este foarte greu să vă explic tot ceea ce m-a făcut să simt. Întâlnirea lui Addie a fost un privilegiu. A fost minunat (și dureros) să vezi lumea și umanitatea prin ochii ei. Din cauza pactului încheiat cu diavolul, ajunge să aibă o viață lungă, dar să fie uitată de toți cei la care ține.
Nu vreau să vă spun multe despre celelalte personaje principale, dar vă pot spune că unul dintre ele este diavolul, Addie îi spune Luc. El este noaptea însăși. El este rău, dar și un personaj plin de straturi. Nu știu dacă l-am iubit sau l-am urât. Ok, bine, recunosc, l-am iubit discret :).
„Sufletul e lucrul cel mai ușor de vândut. Timpul este cel pe care nu-l ia nimeni în considerare.”
Pe de altă parte îl avem pe Henry, despre care nu vă voi spune NIMIC. Trebuie doar să știți că el este cel care își amintește de Addie. Totuși, cu ce este el așa de special încât să își poată reaminti chipul și numele ei?
Acum, cartea este plină de reflecții despre viață și umanitate. Finalul romanului a fost cel care m-a făcut să iubesc această carte din toată inima. Cred că finalurile sunt importante. Sfârșitul unei povești poate să îi ridice valoarea acesteia sau poate să strice tot misterul creat, iar sfârșitul vieții invizibile a lui Addie LaRue a fost aproape perfect.
"Viața invizibilă a lui Addie Larue" nu este numai o carte despre o decizie de moment sau despre o fată care și-a vândut sufletul diavolului. Romanul este o subliniere a trecerii timpului, căci suntem oameni și ne dorim să lăsăm urme pe pământ și cai cei dragi nouă să își amintească de noi. Suntem alcătuiți din lucruri amintiri, din materie, clipe, alegeri, dar suntem definiți de timp.
„— Nu vreau să aparțin altcuiva, spune ea, dintr-odată vehementă. Cuvintele sunt o ușă larg deschisă, iar acum curg cu ușurință. Nu vreau să îmi aparțin decât mie. Vreau să fiu liberă. Liberă să trăiesc, să îmi găsesc drumul, să iubesc sau să fiu singură, dar cel puțin să fie din proprie voință, și sunt atât de sătulă să nu am de ales, atât de speriată de anii care trec pe lângă mine… Nu vreau să mor așa cum am trăit, căci asta nu a fost viață. Vreau…
Umbra o întrerupe, nerăbdătoare.
— Ce folos să îmi spui ce nu dorești? Mâna străinului îi trece prin păr, îi mângâie ceafa, o trage mai aproape. Spune-mi ce îți dorești cel mai mult!
Ea ridică privirea.
— Vreau o șansă la viață. Să fiu liberă.
Se gândește la anii care au trecut.
Clipești și viața ta s-a scurs pe jumătate.
— Vreau mai mult timp.”
Acum pot doar să spun că Addie LaRue merită să fie citită, cunoscută și amintită. Este o carte atât de reală, dar în același timp atât de plină de magie, încât nu o veți uita. Personal, este una dintre cărțile care se află în topul lecturilor mele în 2021.
Nota mea: 5 ⭐⭐⭐⭐⭐
Lectură plăcută!
