Recenzie | "Umbra vântului" de Carlos Ruiz Zafón (El cementerio de los libros olvidados #1)

Ne aflăm în Barcelona anului 1945. Într-o dimineață cețoasă, domnul Sempere, proprietar al unui anticariat din inima orașului vechi, își duce fiul, Daniel, la Cimitirul Cărților Uitate, o clădire impunătoare, veche și sumbra, plină de volume ale unor autori necunoscuți sau uitați, cărți aduse de oameni care au ținut să le ferească de părăsire, de indiferență sau de la dispariție.

Potrivit tradiției, cine intră pentru prima oară trebuie să adopte o carte. Dintre miile de tomuri, Daniel se simte atras de Umbra vîntului de Julian Carax, un roman misterios pe care, ajuns acasă, îl citește în aceeași noapte dintr-o suflare. În anii următori, Daniel se pomenește implicat într-o serie de intrigi și de crime, trecînd prin numeroase primejdii pentru a salva cartea de anumite persoane. În același timp, el se lansează în cercetarea amănunțită a biografiei autorului, cel puțin la fel de enigmatică și de stranie precum romanele sale.

“I still remember the day my father took me to the Cemetery of Forgotten Books for the first time.”

Nu cred că voi putea să aștern pe hârtie cât de mult mi-a plăcut "Umbra vântului' și cât de mult a înseamnt pentru mine această plimbare pe străzile magice ale Barcelonei. Când începi această călătorie împreună cu Zafón în Barcelona aflată la mijlocul secolului XX, un oraș bântuit, și ajungi pentru prima dată la Cimitirul Cărților Uitate... este ceva ce nu uiți niciodată.

“Books are mirrors: you only see in them what you already have inside you.”

Atmosfera pe care o creează Zafón alături de personajele sale misterioase - a căror cea mai mare pasiune, la bine și la rău, o reprezintă cărțile - te fac să-ți amintești de ce adori să citești, de ce adori să te pierzi în paginile care te transportă în locuri pe care nu le-ai vizitat niciodată sau de care ți-este dor. Intriga este plină de întorsături de situație, într-un decor întunecat, gotic, pe străzile Barcelonei, cu stropi de intrigă politică și realism magic. Încă din primele pagini apare senzația de mister și o mare parte a cărții nu înțelegi ce legătură are povestea unui personaj cu povestea altui personaj, dar totul va face click până la urmă, ca mecanismul unui ceas elvețian.

Carlos Ruiz Zafón este un maestru când vine vorba de modul în care își construiește povestea.

Sempere, Barceló, Clara, Bea, Tomás, Julián Carax, Isaac, Nuria și, bineînțeles, Fermín Romero de Torres și chiar inspectorul Fumero sunt acei oameni care fac din "Umbra vântului" ceva unic. Indiferent dacă îi urâm, îi iubim sau nu știm foarte bine cine sunt și ce rol joacă în marea țesătură a acestui oraș misterios, sunt personaje care vor face parte din viața ta. Începi să te gândești la răspunsuri amuzante precum Fermín, încerci să înțelegi lumea așa cum o face Clara, simți furia lui Tomás, să te întrebi cine este cu adevărat Laín Coubert și de ce îl urăște pe Julian Carax...

“Paris is the only city in the world where starving to death is still considered an art.”

Ca orice carte bună, "Umbra vântului" are o mulțime de elemente care, pentru mine, sunt esențiale: mistere, care încet-încet se dezvăluie cu ajutorul curiosului Daniel Sempere, personaje unice, care fac din fiecare pagină a poveștii o aventură și dau cărții o mulțime de tonuri diferite, răzbunarea, pe care începem să o înțelegem de fiecare dată când ne apropiem de motivațiile lui Laín Coubert, dragoste, pentru că fiecare mare carte are una sau mai multe povești grozave de dragoste care, deși încete și fierbând la foc mic, ne oferă o rază de lumină de care să ne agățăm atunci când povestea devine macabră, și, bineînțeles, momentele alea de cumpănă, de care Zafón profită din plin pentru a ne lăsa în suspans la sfârșitul fiecărui capitol și astfel tu - ca cititor - să vrei să mai citești încă o pagină și încă una...

“A secret's worth depends on the people from whom it must be kept.”

De la bun început, complotul m-a intrigat, Daniel Sempere este dus într-un labirint secret al cărților uitate - locul unde cărțile sunt aduse pentru a se odihni definitiv după ce lumea a uitat de existența lor - și unde este pus să aleagă o carte care să fie a lui pentru a întotdeauna. El alege "Umbra vântului" scrisă de Julian Carax și viața lui se schimbă pentru totdeauna în acel moment. Totul pleacă de la fascinația sa față de carte, autorul acesteia și hotărârea sa de a descoperi misterul care înconjoară soarta tuturor celorlalte lucrări ale autorului care par a fi date uitării...

 „Umbra vântului” este scrisoarea de dragoste a lui Zafon către cărți.

Ceea ce m-a fascinat cel mai mult pe măsură ce Daniel a început să se implice în misterele ce inconjurau cartea și autorul ei, a fost modul în care viața lui Daniel a început să o oglindească pe cea a lui Carax. Scrierea este aproape poetică, dar simplu de urmărit și este o bucuri pentru minte și suflet.

“Fools talk, cowards are silent, wise men listen.”

Ah! Ei bine, se dovedește că Zafón, pe lângă faptul că este un geniu al literelor, este un geniu al muzicii, al compoziției și al armoniilor. Autorul a creat propria coloană sonoră pentru cartea sa și, desigur, dacă o asculți în timp ce o citești, experiența este mai mult decât sublimă.

Dacă mă întrebați ce gen este "Umbra vântului"... Sincer, habar n-aș avea ce să răspund. Știu doar că este unică, că nu am citit niciodată așa ceva și că o recomand tuturor celor care, ca mine, simt mai mult decât afecțiune pentru cărți, poveștile lor, pagini și de cei care sunt în spatele acestor povești magice. „Umbra vântului” este prima carte din tetralogia „Cimitirul cărților uitate”. Aceasta este scrisoarea de dragoste a lui Zafon către cărți, în special scrisoarea sa de dragoste către cărți obscure, uitate, care au dispărut aproape complet din memoria umană colectivă.

“There's no such thing as dead languages, only dormant minds.”

Pe urmele lui Daniel Sempere prin Barcelona zilelor noastre.

Cimitirul Cărților Uitate, magazinul de pălării a lui Antonio Fortuny, librăria Sempere, multe dintre aceste locuri există în Barcelona, ​​deși nu tocmai ca în carte. Pornind de pe cunoscuta stradă Las Ramblas până în cartierul El Born, vă invit la o plimbare literară și istorică.

Aventurile lui Daniel Sempere încep în vara anului 1945, pe o alee care ascunde intrarea în Cimitirul Cărților Uitate. Coborând Rambla de Santa Mónica, la numărul 27, chiar lângă Teatrul Municipal, găsim intrarea în strada Arc del Teatre. Potrivit lui Carlos Ruiz Zafón, misterioasa bibliotecă se află în acest pasaj îngust, în spatele unei porți din lemn sculptat. Acolo Daniel descoperă ultimul exemplar al romanului "Umbra vântului" scris de Julián Carax. Din păcate, locul enigmatic există doar în mintea autorului... sau poate Cimitirul Cărților Uitate este ascuns undeva în spatele acestor ziduri înalte.

Acum urcăm pe Las Ramblas, cotim pe strada Carrer de Colom și ajungem în Plaza Reial. În această piață emblematică a orașului, iluminată de luminile lui Gaudí, trăiesc Gustavo Barceló și nepoata sa Clara, dragostea platonică a tânărului Daniel. Și tot aici protagonistul nostru își întâlnește aliatul fidel, Fermín Romero de Torres (după ce a fost rănit într-o ceartă cu Adrián Neri, iubitul Clarei).

Continuăm pe Carrer del Vidre până pe Carrer d'Avyno, pentru a intra în Carrer del Call, în vechiul cartier evreiesc din Barcelona. La numărul 2, găsim magazinul de pălării Obach, care a inspirat magazinul lui Antonio Fortuny, tatăl lui Julián Carax. Deși în carte, maazinul se află în Ronda de San Antonio, lângă Plaza de Goya.

“So long as we are being remembered, we remain alive.”

Am continuat plimbarea pe străzile din Barri Gotic (Cartierul Gotic), până pe strada Canuda la nr. 24. Chiar lângă mănăstirea Santa Anna - locul unei Nuriei îi plăcea să se roage, am descoperit o librărie care și-a deschis porțile în 1931. Însă adresa exactă a librăriei Sempere pe care o menționează Carlos Ruiz Zafón în roman este strada Santa Anna numărul 27.

Prima întâlnire dintre Daniel și Gustavo Barceló are loc la câțiva pași de aici, în Els Quatre Gats, situat pe strada Montsiò, la numărul 3. În acest cunoscut stabiliment din Barcelona, ​​Gustavo Barceló încearcă să cumpere exemplarul din "Umbra vântului" pe care Daniel îl deține. Carlos Ruiz Zafón plasează aici și alte două scene: prima întâlnire dintre părinții lui Daniel și locul unde Fermín o duce pe Bernarda să mănânce. În mod clar, această cafenea modernistă mitică nu putea lipsi din carte. Deschis în 1897, Els Quatre Gats a avut clienți iluștri precum Pablo Picasso, Antoni Gaudí sau Federico García Lorca și continuă să fie unul dintre locurile cele mai fotografiate de vizitatori.

Revenind la Puerta del Ángel, întâlnim un bărbat misterios care fumează, care ne oferă 1000 de duros pentru carte. Este Laín Coubert... sau este doar imaginația noastră?

“If you really want to possess a woman, you must think like her, and the first thing to do is win over her soul. The rest, that sweet, soft wrapping that steals away your senses and your virtue, is a bonus.”

De aici plecăm spre Catedrala din Barcelona. Acesta este, fără îndoială, unul dintre locurile preferate ale Clarei și doar aruncând o privire, putem înțelege. Locul este și scena unei întâlniri între Antonio Fortuny și Sophie Carax, părinții lui Julián.

Din Plaza de Garriga i Bachs, o luăm pe străduța Montjuïc del Bisbe, până când ajungem în Plaza de San Felipe Neri. În 1938, a fost scena uneia dintre tragediile războiului civil. Piața care astăzi pare atât de liniștită poartă și acum urmele bombei care a explodat acolo. În acest loc istoric al orașului, se află casa în care locuiește Nuria Montfort, fiica lui Isaac, gardianul Cimitirului. Vă puteți imagina scena dintre Nuria și Daniel, cei doi stând pe o bancă și vorbind despre poveștile lui Julián Carax?Piața San Felip Neri nu numai că l-a inspirat pe Carlos Ruiz Zafón, dar o regăsim și în filme precum „El Perfume”, „Vicky, Cristina Barcelona” și câteva clipuri video.

Continuăm în jos spre Plaza Sant Jaume, iar pe stânga, intrăm pe strada Baixada de la Llibreteria. Chiar acolo sus, cu numărul 2, magazinul de papetărie, Papyrum, este unul dintre aceste locuri care par fixate în timp. Aici a admirat Daniel pixul Montblanc cu care se presupune că Victor Hugo a scris „Les Miserables”?

“Our world will not die as the result of the bomb, as the papers say, it will die of laughter, of banality, or making a joke of everything, and a lousy joke at that.”

Coborâm în Plaza del Angel și traversăm Via Laietana. Intrăm direct în cartierul El Born, de-a lungul străzii Princesa, mergând până la strada Montcada. Acum ne aflăm pe una dintre cele mai vechi străzi din Barcelona, ​​deoarece strada datează din secolul al XII-lea. Între zidurile întunecate ale vechilor conace, se află azilul Santa Lucia, unde locuiește Jacinta Coronado, slujnica lui Penelope și Jorge Aldaya.

Și bineînțeles, fiindcă suntem pe strada Montcada, facem o oprire la El Xampanyet, un bar emblematic din Born care și-a deschis porțile în 1929. Și bineînțeles, ca și Fermín și Daniel, avem crochete delicioase! De aici, ne oprim în fața bisericii Santa Maria del Mar, locul unde s-a rugat Bernarda, servitoarea familiei Barceló.

“Someone once said that the moment you stop to think about whether you love someone, you've already stopped loving that person forever.”

Acum, mergem până în Plaza Catalunya, de unde luam trenul până la stația Tibidabo. La numărul 32 pe Avinguda Tibidabo se află conacul familiei Aldaya. Casa Aldaya nu a existat niciodatp, actualmente acolo este un hotel de cinci stele, dar frmusețea bulevardului și a caselor dinprejur sigur l-au inspirat pe Zafon atunci când și-a imaginat conacul - putem spune noi - blestemat.

De asemenea, puteți face o plimbare prin cartierul San Gervasio-La Bonanova și puteți trece prin fața școlii San Gabriel (de fapt școala San Ignacio). Acolo au studiat Julián Carax, Jorge Aldaya, Miquel Moliner și Francisco Javier Fumero. Cartierul este unul dintre cele mai exclusiviste din orașul lui Gaudi.

Ca să completăm acest tur literar, mergem la Castelul Montjuic cu funicularul, de la stația de metrou Paral·lel. Acolo a fost închis și torturat Fermín Romero de Torres. Cetatea, a cărei primă construcție datează din secolul al XVII-lea, a fost transformată în închisoare în secolul al XX-lea, iar acum găzduiește un muzeu militar și diverse expoziții.

La mai puțin de o oră de mers pe jos de la Castelul Montjuic se află Cimitirul Montjuic, locul unde a fost înmormântată mama lui Daniel. Deși nu este - de obicei - un punct de atracție turistică, este un cimitir unic care are un farmec aparte. Parcă îți poți imagina cum Daniel mere să ducă flori la mormântul mamei lui.

Pentru cei care s-au îndrăgostit de romanele lui Zafon și vor să petreacă una sau două zile plimbându-se prim Barcelona lui Daniel Sempere, las aici o harta interactivă.

Această carte mi-a cucerit inima.

Nota mea: 5 ⭐⭐⭐⭐⭐ sunt prea puține

Lectură plăcută!