Recenzie | "Sub soarele Cretei" de Elena Petrea Kyrintzis

Când Ilinca ajunge în Creta pentru nunta celui mai bun prieten al ei, ultimul lucru la care se așteaptă este să-l întâlnească pe Nikos—bărbatul care i-a frânt inima cu ani în urmă, alegând pe altcineva în locul ei. Destinul, însă, pare să aibă propriile planuri. Nikos este acum singur… și hotărât să o recâștige.

Între amintiri dureroase și o atracție ce refuză să dispară, Ilinca și Nikos se prind într-un joc periculos de-a șoarecele și pisica. Ea nu vrea să mai cadă în capcana sentimentelor, mai ales că ascunde un secret care ar putea schimba totul. Însă când Damian, fostul ei iubit, reapare în viața ei, Nikos își dă seama că nu e dispus să o piardă din nou.

„Sub soarele Cretei” respiră Grecia la fiecare pagină. Insula nu este doar un fundal exotic, ci un spațiu viu, cu tavernele albe și mesele pline de meze, cu miros de ulei de măsline proaspăt și sunetul bouzouki-ului care răsună seara în port. Străzile înguste, casele cu obloane albastre și plajele aurii dau romanului autenticitatea unei vacanțe mediteraneene, dar și intensitatea unei povești de dragoste trăite sub ochii zeilor.

Ilinca ajunge în Creta cu inima plină de amintiri dureroase, iar reîntâlnirea cu Nikos are loc într-un cadru tipic grecesc: între dansuri tradiționale, vin roșu și priveliștea mării. Relația lor se simte ca un duel între orgoliu și dorință, asemenea tragediilor grecești unde destinul nu poate fi evitat. Ea se teme să repete greșelile trecutului, el încearcă să dovedească că merită o a doua șansă.

Chiar dacă intriga urmează tiparul clasic al iubirii pierdute și regăsite, farmecul stă în felul în care cultura grecească se împletește cu povestea. Atmosfera insulei, tradițiile, mesele lungi cu prieteni și familia, dar și peisajele care îți taie respirația fac ca romanul să fie mai mult decât o simplă poveste de dragoste: este o experiență mediteraneană. Și să nu uităm de prajituri....

Deși romanul reușește să transmită atmosfera mediteraneană, am simțit lipsa unor capitole din perspectiva lui Nikos. Fiind un bărbat carismatic, cu acel aer tipic grecesc de „știu ce vreau și merg până la capăt”, ar fi fost fascinant să îi vedem gândurile și trăirile mai clar. În loc să se bazeze doar pe magnetismul fizic, mi-ar fi plăcut ca relația dintre el și Ilinca să fie construită mai mult pe sentimente, pe momente de profunzime și pe reconstrucția încrederii. Nikos a greșit, a trădat și nu a apreciat-o atunci când trebuia, iar asta ar fi trebuit să fie un obstacol real, nu ceva ce se rezolvă cu două atingeri și replici pasionale.

Expresia „ești a mea”, repetată prea des, își pierde din intensitate și nu mai are aceeași forță. În cultura greacă, cuvintele au greutate, iar rostite rar și cu adevărată convingere, ar fi avut un impact mult mai puternic. În plus, conflictul Ilincăi cu Damian a fost încheiat rapid, fără prea mult zgomot, iar presupusa problemă nu a fost o reală problemă din punctul meu de vedere - chiar dacă pot înțelege dândirea de modă veche.

Aș fi preferat un „slow burn” autentic, în care Nikos să își dea seama cât de mult a greșit și să se străduiască cu adevărat să o recucerească, nu doar bazându-se pe fizicul lui de Adonis și pe atracția imediată. Ar fi fost mult mai credibil dacă ar fi luptat cu gesturi reale, cu răbdare și cu acea perseverență grecească care transformă dragostea într-o epopee.

„Sub soarele Cretei” este o carte care te face să simți Grecia—soarele, marea, muzica și pasiunea. O lectură ideală pentru cei care iubesc romanele de dragoste, dar și pentru cei care vor să se piardă în vibrația autentică a unei insule grecești. Romanul nu este lipsit de imperfecțiuni, dar reușește să ofere o lectură lejeră, amuzantă și relaxantă, ideală pentru vacanțe sau pentru serile în care vrei să te lași purtat de soare, mare și dragoste.

Nota mea: 3,5 ⭐

Lectură plăcută!