Un subiect de o tradiţională şi de când lumea actualitate, poate că ar fi şi mai bine spus. Jar, este povestea unei iubiri nefericite, a uneia din acelea cu atât mai devoratoare cu cât s-au născut, cum observa, cu un veac în urmă, Stendhal, din ostilitate. O iubire-năpastă, o iubire-morb şi flacără, care cuprinde la fel cu elementele naturii şi înăbuşă. Liana, eroina din Jar, este însemnată din leagăn cu semnul înfrângerii. Zadarnic se va feri din calea Zeului cu săgeata, a lui Cupidon mesager cu atât mai tiran cu cât e mai graţios, al răzbunătoarei zeiţe Venera, zadarnic va râde sau se va împotrivi apelurilor, în cele din urmă se va supune.
Ca în miturile populare cu zburători şi alte duhuri tainice, Liana va trece prin chinurile dragostei, va arde visuri şi după ce va sorbi toată cupa amărăciunilor va trece de-a dreptul în moarte. În locul altarului nupţial, care după decepţia întâii iubiri, urma să o consoleze într-un mariaj de compensaţie, Liana preferă sovonul mortuar de mireasă. Este în Liana şi în zbaterile inimii ei rănite, ceva din patima Hermionei, a unei Hermione care fără să mai înarmeze un braţ răzbunător împotriva celui iubit, şi-l înarmează împotriva sa.
Când auzi Liviu Rebreanu te gândești la "Ion", "Răscoala", "Pădurea spânzuraților" sau "Adam și Eva", cărți pe care le citim în liceu și de care mai tot românul a auzit. Eu m-am ferit să citesc operele lui după ce am citit "Ion" din varii motive, principalul fiind că am rămas traumatizată de romanele citite în școală. Nu, nu m-am ferit doar de Rebreanu. Spre rușinea mea, am evitat tot ceea ce înseamnă literatură română clasică.
"Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc."
Revenind la romanul de care vă povestesc acum, trebuie să spun că nu l-am ales eu în mod întâmplător, de pe un raft din bibliotecă, ci m-a ales el pe mine. Glumesc. Am citit acest roman pentru a participa la un club de carte. M-a atras titlul totuși, iar povestea scrisă de Rebreanu am simțit-o ieșită din comun. A fost altceva față de ceea ce am așteptat eu de la el, ceea ce credeam eu că scrie. Mi-a fost teamă de ceea ce aveam să citesc, dar trebuie să recunosc că am fost cucerită încă de la primele pagini.
A fost... altceva, nu mi-a luat nici 2 zile ca să termin cartea.
"Cariera cea mai sigură pentru fete tot măritişul rămâne, dacă nimeresc un băiat bun."
Subiectul cărții este simplu: viața familiei Rosmarin, formată din soții Alexandru și Didina, copiii Mircea, Liana și Bebe, este prezentată alături de viețile altor câterva personaje mai mult sau mai puțin importante. Personajul principal al poveștii este Liana Rosmarin, o tânăra studentă cu ambiții mari care visează la o dragoste la fel de mare.
Este comoara părinților, care visează să o vadă așezată la casa ei, cu o situație materială excelentă și cu un soț care s-i asigure toate cele necesare fără prea mult efort. Toate planurile le sunt date peste cap o dată cu apariția lui Victor Dandu, un tânăr și talentat locotenent de aviație care îi sucește mințile tinerei, Victor devenind motivul pentru care Liana respiră. Un bărbat despre care se auzea că nu este un exemplu de etică și morală în societate, cu trecere la doamne și somnișoare.
"Actul sexual fără substratul pasiunii copleşitoare este o terfelire şi trupească şi sufletească de care trebuie să te ruşinezi în faţa oamenilor şi, mai ales a conştiinţei tale."
Familia și cunoscuții o vedeau pe Liana o tânără frumoasă, deșteaptă și cu capul pe umeri. Eu, pe de altă parte, am perceput-o ca pe o tânără naivă, care a renunțat la viața și visele ei pentru un bărbat, care a fost prea protejată de familie și care nu a știut să discearnă adevărul de minciună (ca să nu spun vrăjală). Liana era o tânără care voia să fie admirată de bărbați, fiindu-i insuflețită, încă de mică, faptul că este de o frumusețe răpitoare și că poate cucerii și avea orice bărbat. Cred cu tărie că o parte din destinul ei a stat în nestatornicia ei, în faptul că mereu era nehotărâtă.
"Iubirea adevărată înfruntă lumea, e generoasă şi mândră. Nicio plăcere în iubire nu se poate compara cu afişarea ei în faţa oamenilor. Numai iubirea vinovată se ascunde."
Jar e o poveste intensă de dragoste, mistuitoare și năvalnica, dar flăcările ei se sting în mai puțin de un an. Cât a fost pasiune, cât a fost iubire, e greu de zis. Mi-a plăcut modul în care Rebreanu a reușit să descrie zbuciumul interior al protagonistei care a fost redat cu minuțiozitate.
"Mi-ai otrăvit sângele şi nu mai pot trăi fără otrava ta." Nu în ultimul rând, Jar m-a dus cu gândul la "Enigma Otiliei". Sunt descrieri și situații care te duc cu gândul la opera lui Călinescu. Poate ăsta a fost motivul pentru care George Călinescu spunea că „Jar e romanul sinuciderii” și că, în plus, romanul ar fi „o încercare lipsită de orice valoare artistică”. Sunt două opere care mi-au plăcut, dar acum prefer "Jar"-ul lui Rebreanu. Ce mi-ar fi plăcut să citesc la finalul romanului ar fi fost un epilog în care autorul să ne dezvăluie cum s-a schimbat viața personajelor după evenimentele din carte.
Nota mea: 5 ⭐⭐⭐⭐⭐
Lectură plăcută!
Comments