top of page
  • Poza scriitoruluiCristina Mihai

Recenzie | "Fântânile tăcerii" de Ruta Sepetys

Sub conducerea dictatorială a generalului Francisco Franco, Spania continuă să trăiască, dar redusă la tăcere. Cu toate acestea, vizitatorii și oamenii de afaceri străini sosesc neîntrerupt în țară, ademeniți de vremea însorită și de vinul bun. Printre aceștia se află și Daniel Matheson, un tânăr texan de optsprezece ani, fiul unui magnat al petrolului, care își însoțește părinții la Madrid, sperând să se conecteze cu țara natală a mamei lui prin intermediul obiectivului aparatului de fotografiat.


Pasiunea pentru fotografie și destinul i-o scot în cale pe Ana — în familia căreia fatalitățile întrețesute dezvăluie persecuțiile din timpul Războiului Civil Spaniol. Printre umbrele pericolului, pentru Daniel fotografiile sale ridică o sumă de întrebări incomode și se vede nevoit să ia decizii dificile pentru a-i proteja pe cei pe care îi iubește. Viețile se întrepătrund, iar inimile se caută, totul pe fundalul rău prevestitor al însoritului oraș spaniol.



A fost un roman care mi-a deschis mai multe orizonturi și care m-a făcut să vreau să citesc mai mult despre acea perioadă neagră din istoria Spaniei. Este o perioadă despre care nu știu multe detalii, deși îmi pot imagina atmosfera tensionată care guverna țara atunci. Nu spun că aș putea înțelege, dar pot să îmi inchipui. Până la urma fascismul comunsmul și chiar nazismul au avut același lucru în comun, si anume teroarea.


Ruta Sepetys menționează că, deși este o scriitoare de ficțiune istorică, este important pentru ea ca cititorii ei să își dorească să afle mai multe despre locurile, perioadele și evenimentele despre care scrie. Nu numai că își încurajează cititorii să afle mai multe, dar și riscă să spună o poveste de ficțiune care are la bază fapte reale și o face așa de bine.



Acțiunea romanului "Fântânile tăcerii" de Ruta Sepetys are loc în Spania anilor '60, în timpul dictaturii lui Francisco Franco.


Ruta Sepetys pictează o imagine detaliată din punct de vedere istoric al Spaniei de după război, țară aflată sub dictatorul fascist, Generalisimo Francisco Franco. Este 1957, iar Spania este disperată să obțină bani pentru a încerca să remodeleze Spania aflată în ruină după Războiul Civil. Pentru a facilita acest lucru, Franco a decis să primească turiști în țară și să accepte investițiile americanilor.


Daniel Matheson este un american de 18 ani, obișnuit să trăiască în lux, tatăl lui fiind un magnat al petrolului care caută să încheie o înțelegere cu regimul lui Franco. Mama lui este cea care se ocupă de creșterea lui, Spania fiind țara în care ea s-a născut. Daniel caută să exploreze orașul, intenționând să găsească adevarata Spanie, nu cea din reclamele de la Hotelul Castellana Hilton unde este cazat, să descopere adevărata față a Madridului, nu ceea ce citește în presa locală.



Ana este femeia de serviciu tânără, strălucitoare și frumoasă, însărcinată să aibă grijă de familia Matheson și să le satisfacă toate nevoile de-a lungul șederii lor la hotel. Pe măsură ce Daniel se conectează cu o Ana, cu visele ei de a călători și de a evada, ea începe să-i încredințeze încet secretele unei țări în care oamenii trăiesc în frică și teroare. Făcând asta, ea își pune în pericol meseria, dragostea, libertatea, și propria familie.


Ruta Sepetys vorbește în "Fântânile tăcerii" și despre adopțiile copiilor "orfani" de către familiile bogate din vest.


Hotel Castellana Hilton Madrid 1950
Hotel Castellana Hilton, Madrid 1950

O multitudine de personaje se interconectează pentru a contura o istorie secretă a Spaniei aflată sub conducerea lui Francisco Franco, a poveștilor despre Războiul Civil care a decimat țara și repercusiunile acestuia care au continuat până în anii '80. Ruta Sepetys scrie cu umanitate și compasiune despre această perioadă istorică întunecată, despre suferințe nespuse, durere, disperare și tirania unui regim represiv.


Aceasta este o ficțiune istorică captivantă și strălucitoare a unei perioade brutale. Mi-a plăcut la nebunie romanul și modul în care autoarea a descris farmecul Madridului, chiar daca într-o perioadă nefericită a istoriei Spaniei. O carte care m-a făcut să vreau să citesc mai mult despre acea perioadă și să aflu mai multe detalii despre personalitatea Generalisimului Francisco Franco.


Nota mea: 5 ⭐⭐⭐⭐⭐

Lectură plăcuta!



Postări conexe

Afișează-le pe toate
bottom of page