top of page
Poza scriitoruluiCristina Mihai

Recenzie | "Educație europeană" de Romain Gary

"Educație europeană" este prima carte a lui Romain Gary pe care am citit-o (deși am în plan și Lady L) și spune povestea unui băiat de 15 ani, Janek, care se alătură unui grup de partizani, după ce părinții lui sunt capturați de naziști. Acțiunea romanului se petrece, majoritar, în pădurile unde cei din rezistență se ascundeau, în apropiere de Vilnius.



Titlul este înșelător și te duce cu ideea la o educație pe care cineva ar putea să o primească la o universitate, romanul descrie educația crudă pe care participanții la război o primesc, în tranșee sau sub pământ, nu pe băncile școlilor. De-a lungul poveștii, cititorul asistă la torturi, masacre, violuri sau chiar execuții a celor care erau împotriva sistemului.


Personajele vor să construiască o Europă nouă, pe muzica lui Chopin sau Mozart, ascultând - în jurul focului - povești, care să-i ajute să scape de frig, de obosealaă sau să uite de foame. Povestea se desfășoară pe fundalul bătăliei de la Stalingrad, toți așteptând victoria trupelor sovietice asupra germanilor.


Romanul este scris într-o manieraă realistă, povestea se dorește a fi emoționantă, dar mie mi s-a părut doar foarte seacă. Pe alocuri, povestea s-a lungit mult și fără rost, povesti spuse, aveau farmecul lor, dar nu atunci când contorizeaza mai mult de un sfert din roman.


De asemenea, nu știu exact de ce ei se numesc rezistență. Nu am citit nici măcar o pagină în care să fie discutată o problema cu adevarat importantă și să fie căutată o rezolvare. Sunt o gașcă de bărbați îngânfați care se strang, în fiecare seară, în jurul focului și spun povești, din când în când încearcă să atace armata nazistă, dar fără a înregistra vreun succes veritabil.


A fost o poveste drăguțică, pe care am citit-o extrem de repede, în doar câteva ore, asta fiind una dintre părțile bune ale romanului. Romanul a avut un plot care putea fi dezvoltat mult mai bine, dar care - zic eu - nu a fost dezvoltat deloc sau spre deloc.


Nota mea: 3 ⭐⭐⭐

Lectură plăcută!


Postări conexe

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page