Lolita. Rădăcini. Pasărea-spin. Ucigașul de polițiști. Aventurile lui Tom Sawyer. Un amestec de titluri care reflectă cinci personalități diferite aflate în pragul maturizării și al unei schimbări definitive și mortale. Și toate fac parte din clubul de carte Cercul Polar.
Într-un sătuc pierdut din nordul Suediei, un pod prăbușit dezvăluie un secret ascuns timp de 40 de ani — cadavrul fără cap al unei tinere. Ce s-a întâmplat în vara în care a dispărut una dintre fetele din clubul de carte și cum le-a schimbat pe celelalte? Ce secrete aveau ele?
Cercul polar explorează mintea a cinci femei — cum erau atunci și cum sunt acum. Sexul, gelozia și dorința de a scăpa dintr-o comunitate mică au adus sfârșitul alianței lor din adolescență. Dar ce a luat viața uneia dintre ele?
Nu pot înțelege de ce romanul are o notă așa de mică pe Goodreads. Este o carte tipic nordică, un stil deja clasic aș putea sa spun. Nordic noir-urile scrise de Liza Marklund sunt un pic aparte, așa este, dar asta nu contează atunci când este un roman așa de bun.
Romanul promite suspans încă de la inceput. Eu ador cluburile de carte - nu degeaba pac parte dintr-un club de carte propriu alături de prietenele mele - fetele sunt tinere la începutul poveștii și vedem cum fiecare are și propria poveste de viață. Caracterul diferit al fiecăreia se vede și in alegerile pe care ele le fac pentru lecturile clubului de carte, dar și citind părerile pe care ele le au pentru cărțile pe care celelelalte fete le-au ales.
Este un început interesant pentru un roman scandinavic, mai ales că știm că urmează o crimă... și că totul a pornit de la Lolita.
Este o carte cosy, perfectă de citit în perioda iernii, atunci cînd ziua este scurtă și friguroasă - chiar dacă eu am citit cartea în mijlocul verii - acțiunea petrecându-se în lunile scurte de iarnă, într-un sătuc îndepărtat de la Cercul Polar - de aici și numele cărții și al clubului de carte.
Romanul nu este unul mic, dar nu mi-a dat timp să mă plictisesc. Cu fiecare pagină vrei să aflii cine este victima, cine este criminalul, care este motivul crimei, în ce mod cărțile alese au înfluențat crima. Povestea începe cu una dintre fetele de la clubul de carte care este gasita decapitata, la 40 de ani de la disparitia acesteia.
Dispariția tinerei a schimbat viața tuturor, în diferite moduri, arătându-ne că o traumă de asemenea dimensiune poate schimba destinul persoanelor de la o clipă la alta, mai ales atunci când esti adolescent și nu știi de ce una dintre cele mai bune prietene ale tale a plecat fără să spună un cuvânt.
Cartea este scrisă din perspectiva celor 5 fete - în trecut - și din perspectiva detectivului local - în prezent - care trebuie să elucideze crima, 40 de ani mai târziu.
Cartea este construită ca un caz anchetat de poliție ce merge pe indicii și răsturnări de situație, dar - de fapt - este o poveste a maturizării forțate a unor adolescente, despre lupta lor cu un sistem care nu le ajută, cu o comunitate care nu le oferă nicio șansă de a evada dintr-o viață fără realizări, cu niște familii care n-au timp și resurse pentru a le crește și educa. Conflictele și problemele sociale și implicit cele morale cu care acestea se confruntă au repercusiuni în viitor și în portretul lor de la maturitate, eșecurile și traumele sunt evidente și ușor de recunoscut.
Cartea are câteva părți în care autoarea a ales să șocheze prin câteva elemente sexuale neașteptate. Nu e ca și cum nu mă aștept la așa ceva de la un nordic noir - mai ales după ce am citit "Fata cu un dragon tatuat" - dar parcă în mintea mea nu se potriveau asemenea scene în roman... până ce s-au potrivit. Liza Marklund a reușit să surprindă foarte realistic situația, fără să cadă în vulgar, fără să-și piardă finețea, dar redând perfect starea de tristețe și depresie generală ce favorizează promiscuitatea și decăderea, mai ales în rânduri adolescenților fără mari posibilități.
O prietenie ce se destramă din cauza lipsei de șanse, a invidiei și geloziei, a dorinței de a reuși, de a te desprinde, de a te realiza. Patru femei pe care secretele și trecutul încă le bântuie. Este o carte pe care o recomand, dar care nu este pentru toată lumea.
Nota mea: 5 ⭐⭐⭐⭐⭐
Lectură plăcută!
Comments