1939, Berlin. Max Albrecht este tânărul și chipeșul moștenitor al unui superb castel aflat pe malul unui lac, unde a petrecut o copilărie fericită. Pe măsură ce se apropie războiul, părinții săi îi spun că trebuie să se alăture partidului nazist pentru că altfel întreaga familie va fi ucisă. Dar când iubita lui logodnică franceză, Isabelle, îi arată teribilul adevăr, Max se confruntă cu o alegere imposibilă: să-și protejeze familia sau să o salveze pe fata pe care o iubește?
2010, San Francisco. Anna Young e mulțumită cu viața ei. Are un prosper magazin de delicatese și se îngrijește de bunicul ei iubit, Max, care a crescut-o. Max nu i-a vorbit niciodată despre trecutul său până în momentul în care i-a înmânat o hârtie îngălbenită de vreme, cu planul unui castel.
„Am lăsat ceva acolo. Vreau să găsești ceea ce am lăsat în urmă“.
"Castelul de lângă lac" este a doua carte din seria Paris Secrets. Cartea este o lectură ușoară și interesantă, scrisă într-un ritm alert. Eu am început cu volumul doi al seriei pentru ca doar acest volum a fost tradus in limba română și l-am găsit pe voxa.ro. Ulterior am citit și celelalte două romane din serie, dar o să revin cu recenzii ulterioare.
Bunicul Annei, Max, îi cere Annei să se întoarcă în Germania pentru a recupera un obiect personal pe care l-a ascuns în casa lui - Schloss Siegel, un castel, doh - la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. La început Anna ezită să-și asume ceea ce pare a fi o misiune prostească și copilăroasă, dar Max are 94 de ani și Anna își iubește cu adevărat bunicul care a crescut-o pe Anna. Misiunea nu este lipsită de complicații și astfel Anna ajunge să-l întâlnească pe Will, cel care îi va deveni iubit și complice.
Personajele poveștii lui Max sunt pline de culoare și interesante. Cititorul este transportat la Paris și în Germania de Est (Prusia), în anii 1930, și mai târziu, observând ascensiunea naziștilor în Germaniei și modul în care viața germanilor - și a europenilor - s-a schimbat. Este o poveste de dragoste inedită care ne demonstrează încă o dată că inimii nu îi poți comanda și nu alegi de cine te îndrăgostești.
Povestea Annei se concentrează în jurul degradării și pângăririi moștenirii caselor aristocratice cândva glorioase dinainte de al Doilea Război Mondial. Ea încearcă să îndrepte parțial răul făcut în timpul războiului, rău la care a participat - indirect - chiar bunicul ei. Cartea este o lectură plăcută, care nu intră în profunzime și lucrurile se rezolvă până la urmă, dar este o evadare plăcută... măcar pentru o vreme.
Mi-a plăcut tare faptul că - prin această poveste - am aflat de existența lui Marthe de Florian. În 2010, o femeie a murit în sudul Franței. Doamna de Florian a fugit din Paris în ajunul invaziei naziste, în iunie 1940, și și-a trăit restul vieții în sudul Franței. Nu este nimic neobișnuit în asta. Ceea ce este extraordinar este moștenirea pe care doamna de Florian a lăsat-o în testament.
Executorii testamentului doamnei de Florian au fost uimiți să constate că aceasta deținea un apartament în arondismentul al IX-lea, unul dintre cele mai faimoase cartere din Paris - nu departe de Moulin Rouge, la marginea Montmartre - în perioada Belle Époque din secolul al XIX-lea. Era cartierul cel mai faimos pentru numeroasele teatre, dar si pentru prostituate - un amestec mai mult decâty curios. O altă surpriză a fost momentul în care executorii au realizat că apartamentul era neatins din iunie 1940.
Întregul loc era mobilat în stilul Belle Époque - nu din anii 1940, ci din anii 1890 - deci misterul s-a adâncit. Acum, cele două întrebări: de ce doamna de Florian nu s-a întors niciodată în apartamentul ei din Paris și cui aparținea acest loc fabulos?
Dar apoi, lucrurile au devenit și mai interesante. Executorii au descoperit un tablou pe peretele din dormitor. Portretul care s-a considerat a fi nesemnat la început, s-a dovedit a fi o pictură originală a unui artist foarte apreciat în perioada Belle Epoque. Portretul o descria pe Marthe de Florian, una dintre puținele curtezane de seamă din anii 1890 la Paris, cunoscută pentru relațiile pe care le-a avut cu Georges Clemenceau, Pierre Waldeck-Rousseau, Paul Deschanel, Gaston Doumergue, Robert de Montesquiou sau Giovanni Boldini.
Scrisorile de dragoste, stivuite și legate cu panglici de mătase, s-au dovedit a fi esențiale în stabilirea faptului că portretul era un Giovanni Boldini original, iar apartamentul fusese al lui Marthe de Florian.
Nota mea: 4 ⭐⭐⭐⭐
Lectură plăcută!
Comentários