"Casa olandeză" este o saga de familie care se concentrează în jurul fraților Danny și Maeve. Tatăl lor se simte bogat și cumpără un conac generos cunoscut sub numele de Casa olandeză ca surpriză pentru mama lor, iar acel eveniment va schimba total destinul familiei și va începe o poveste lungă ce se va întinde pe cinci decenii.
Aceasta a fost prima carte scrisă de Ann Patchett pe care am citit-o și despre care auzisem lucruri uimitoare, așa că am devorat-o cu poftă, așteptând o acțiune sau un punct culminant ce nu avea să vină.
Povestea m-a prins de la prima pagină. Personajele au fost bine construite, scrierea a fost una cursivă, fiind o carte care se citește foarte ușor, iar eu am fost foarte captivată de locul în care se petrecea această poveste, acea casă cu tavanul albastru care îți tăia răsuflarea..
Toată personajele și acțiunea mi s-au părut dezorganizate și fără un scop.
Apoi, după aproximativ o treime din carte, a fost un pseudo moment de cotitură. Și după aceea, ei bine.... nu am mai văzut rostul poveștii. Scrierea a rămas interesantă, dar personajele și acțiunile lor au încetat să mai aibă sens pentru mine. Povestea a scăpat și apoi a șchiopătat, fără o narațiune clară pentru restul cărții.
De obicei, chiar dacă nu intru în poveste, pot totuși ghici ce încearcă să spună autorul, dar în acest caz, nici măcar nu am avut vreo idee unde vrea să ducă autoarea povestea. Poate că mesajul este că iertarea este cheia, indiferent cât de flagrant a greșit celălat față de tine? Oricum, asta nu are sens pentru mine, așa că sincer, chiar nu știu.
Scrierea a fost însă suficient de convingătoare încât a ajutat să pot duce povestea până la capăt, deși a fost o poveste destul de plictisitoare, fără niciun pic de acțiune, iar titlul mi s-a părut total nepotrivit. Ultimele două treimi ale cărții au trecut greu, m-am chinuit să citesc, personajele (unele dintre ele) au început să mă enerveze, iar - per total - povestea nu m-a impresionat cu nimic.
Mi s-a părut că am citit o nuvelă care a ajuns la o concluzie și apoi a mai continuat pentru încă 200 de pagini...
Aceasta a fost o carte la care a trebuit să mă gândesc după ce am terminat-o. Mi-am dorit cu adevărat să mă îndrăgostesc de poveste și totuși mi s-a părut atât de nerealistă încât a trebuit să mă întreb care a fost motivul pentru care autoarea a scris povestea. Nu părea să existe un sens copleșitor pentru personaje.
De la abandonul mamei puțin bolnave mintal (că altfel nu avea cum să se comporte așa cum a făcut-o), la tatăl absent din toate punctele de vedere, până la relația dintre frați și surori și o pseudo familie. Romanul a fost o mare dezamăgire pentru mine :). Ca și cum ai merge pe un roller coaster așteptând cel mai mare și mai înalt punct și apoi să realizezi că nu a existat niciunul.
Nota mea: 3 ⭐⭐⭐
Lectură plăcută!
コメント