• Cristina-Maria Mihai-Marin

Interviu | Tony Mott: "Cititul este o formă de îmbogățire culturală și emoțională."

Tony Mott (pseudonimul Antonetei Galeș) s-a născut în 1970 la Brașov. Debutează în 2008 cu ”Roșu”, la editura Pastel, din Brașov, un roman despre o întoarcere după 20 de ani în România post-comunistă a eroinei care emigrase ilegal. În 2010 apare la aceeși editură volumul de poezii ”Hohote & Clocote”.


Mai întâi timid, odată cu romanul ”Doi”, roman apărut la editura Tritonic, din București, în 2012, stilul autoarei devine din ce în ce mai pregnant în genul mystery&thriller. Încadrat de unii critici ca roman urban,”Doi” este romanul unei dispariții și motivelor care stau în spatele acesteia.

Seria Julieta este un thriller care se petrece în lumea medicală, miza fiind întâietatea pe piață a unor cercetări inovatoare. Primul roman al seriei apare în 2014, ”Julieta avea un pistol” și cel de al doilea, ”Un glonț pentru Julieta” în 2016. Odată cu seria Julieta, avem de-a face cu spionaj industrial și crime violente, în numele unor cercetări menite să prelungească viața. ”Nu dați cu pietre în Julieta” încheie seria.

Tony Mott și actrița Ada Galeș, fiica ei

Seria Gigi Alexa începe cu ”Iarna crimelor perfecte”, roman publicat în decembrie 2019 și aduce în prim plan Brașovul în care se petrece acțiunea. Explozia unei mașini într-un garaj generează o anchetă care descoperă că victimele sunt și călăi. Cel de-al doilea roman al seriei, "Toamna se numără cadavrele" a fost lansat în septembrie 2020 și este un puzzle care face legătura între mai multe crime în timp ce te plimbă pe străzile din Brașov. Al treilea roman din seria Gigi Alexa, "Ultima vară otrăvită" a fost lansat în luna iunie 2021.


De asemenea, Tony scrie și non-ficțiune. „Caietul fericirii”, apărut în 2019, propune 52 de subiecte importante, prezentate cu optimism și umor, ordonate astfel încât să ajute la găsirea mai rapidă a soluțiilor. Caietul trece, progresiv, prin teme legate de satisfacție, comunitate, comunicare și include și exerciții de respirație și atenție. Provocarea caietului este reflecția în fiecare săptămână asupra unei teme și notarea, tot în caiet, a observațiilor. În 2021 a apărut ”neFERICIREA noastră cea de toate zilele”, un volum de texte care detaliază provocările din caiet în articole ample.


"Caietul Fericirii" și volumul de texte au la bază cercetări științifice actuale cu privire la igiena psihică și emoțională și psihologie pozitivă și sunt ilustrate de artistul grafic George Roșu.


Antoneta Galeș deține un master în resurse umane și comunicare și este Senior Professional in Human Resources (certificare Society for Human Resources Management USA). Este art-terapeut Phronetik® și Solution-focused Coach. Scrie frecvent articole despre schimbare organizațională și leadership în publicații de specialitate din România.

C. Bună, Tony! Mă bucur că ți-ai putut rupe din timp pentru a-mi răspunde la câteva întrebări. Înainte de a vorbi un pic despre literatură și despre cărțile pe care tu le-ai scris, vorbește-mi un pic despre tine și despre hobby-urile tale.


T. Mulțumesc de invitație, mă bucur să fiu luată la întrebări, cred că e o șansă de a mă apropia de cei care mă citesc.


Spun despre mine că intervin la nivel individual sau colectiv pentru a-i apropia pe oameni de sine și de ceilalți. Asta e activitatea mea și înseamnă sesiuni de coaching în care îi provoc pe ceilalți să-și pună întrebări și să-și dea răspunsuri. Am o formare în art-terapie și una în solution focused coaching și o experiență de peste douăzeci de ani în dezvoltarea oamenilor și a organizațiilor. Mă străduiesc să fac lucrurile mai simple în companiile în care intervin, iar la nivel personal să-i fac pe oameni să se înțeleagă mai bine și să se implice în a-și crea o viață mai bună și mai împlinită.


Pictura e hobby-ul meu, îmi place mult să mă las pradă unui proces creativ. Îmi plac culorile tari, în general, și tablourile mele abstracte sunt maniera în care mă exprim. Chiar dacă văd cât de bine îmi face să pictez, uneori trece destul timp până când iau pensula în mână din nou. Mi se pare că am nevoie de mai multă liniște pentru a mă apuca și ignor deseori faptul că pictatul mi-ar aduce acea liniște în momentul în care aș începe. E ceva la care lucrez.


C. Ce înseamnă pentru tine lectura? Cum ai început să citești și să fii pasionată de asta?


T. Curiozitatea m-a mânat întotdeauna. Sunt curioasă de cum funcționează mintea umană, care sunt motivele din spatele acțiunilor. Este aceeași motivație și în activitatea mea profesională, și în ceea ce privește creația literară.


Am început să citesc și să scriu de la patru ani. Mă săturasem să tot întreb un adult ce scrie. Am luat-o încet, încet, câte o literă, un grup de litere. Bănuiesc că am început să citesc de cum am intrat la școală, mai întâi basme sau literatură pentru copii, apoi am trecut la lucruri mai serioase, citeam orice îmi cădea în mână. Primele cărți polițiste le-am citit când aveam sub zece ani, fratele meu mai mare asta citea.


Cititul e o formă prin care descoperi lumea. E o modalitate prin care aflăm de situații de viață, de povești care ne poartă pe tărâmuri necunoscute. Poți învăța despre oameni și lucruri într-o realitate creată de altcineva. Suntem făcuți să interpretăm viața prin poveștile pe care ni le spunem și cititul este, pentru mine, o formă de prin care călătoresc.


Cititul este și o formă de îmbogățire culturală și emoțională. Paul Auster spune: „Fiecare roman este o colaborare egală între scriitor și cititor și este singurul loc de pe lume unde doi străini se pot întâlni în absolută intimitate.”


C. Ai publicat prima ta carte, “Doi”, în 2012. De atunci ai mai publicat câteva cărți. Cum ai simțit această trecere de la simplu cititor la autor publicat? Ce s-a schimbat în viața ta?


T. Povestea e puțin mai complicată de atât. Primul roman a fost „Roșu”, scris în perioada 96-97 și apărut abia în 2008. Pentru că nu am reușit să-l public imediat după ce l-am scris, l-am lăsat într-un sertar și i-am dat drumul în lume doar la insistența profesorului meu de literatură din liceu, scriitor la rândul lui, Ion Popescu Topolog, care mi-a zis că ar trebui să fac ceva, că poate lucrurile s-au schimbat. Eram la întâlnirea de douăzeci de ani de la liceu, dumnealui mi-a fost și diriginte, cunoștea romanul, și m-a pus să promit în fața colegilor că-l voi scoate la lumină.

După publicare am prins ceva mai mult curaj, mai aveam vreo două romane începute, dar pe care am decis să le las baltă. M-am apucat de „Doi” pentru că povestea merita spusă.


Eu aflu de situații, povești, fragmente foarte mici din viețile altora și le adun într-o altfel de poveste, le croșetez diferit, adun niște cioburi pe care le filtrez prin întrebarea „ce-ar fi dacă?” și creez o poveste mai mare.


Scrisul este ceea ce îmi place cel mai mult să fac. Din momentul în care romanul este publicat, el nu mai e al meu, e ceva ce împart cu cititorii și mă bucură foarte mult să dăruiesc povești.


C. Ai întâmpinat vreodată probleme în procesul creativ de scriere? Cât de ușor îți este să scrii și să alegi subiectul pe care vrei să îl abordezi în romanele tale?


T. Subiectul se coace în timp. Uneori fac mici însemnări în vreun caiet, dar se adună mai întâi în cap. Se mărește din ce în ce mai tare, ca un bulgăre de zăpadă care o ia la vale. Când e destul de mare, când povestea mă bântuie de suficient de mult timp, conturată fiind în minte, știu că a venit momentul să o aștern pe hârtie. Procesul poate dura câteva luni.


Eu am nevoie de liniște și echilibru pentru a scrie. Dacă am o perioadă mai agitată, dacă am de livrat altceva sau sunt prinsă cu un alt proces, devine mai dificil și atunci știu că trebuie să iau o pauză. Uneori se poate întâmpla chiar și atunci când scriu zilnic, în plină construcție. Atunci mă opresc și mă duc să mă plimb sau fac altceva.

Subiectele vin din situații care mi se par interesante.


Observ ceva, mă preocupă ceva, cum a fost la primul roman, spre exemplu, numărul mare de femei, peste zece mii, care și-au pierdut viața din cauza întreruperilor ilegale de sarcină din perioada comunistă, în „Roșu”, și dezvolt o poveste diferită. Spuneam mai devreme de întrebarea fundamentală „ce-ar fi dacă”.


C. Ai întâmpinat probleme în publicarea primului tău roman? Ce le-ai spune celor care au de gând să pornească pe acest drum? Ce sfaturi le-ai da?


T. Da, povesteam mai devreme că cele câteva refuzuri primite de la edituri în acea perioadă foarte complicată m-au făcut să renunț pentru un timp.


„Doi” este primul roman publicat la editura Tritonic. I-am scris lui Bogdan Hrib, i-am povestit foarte pe scurt despre ce e vorba în roman și i-am cerut permisiunea să-i trimit manuscrisul. Colaborarea noastră a început atunci și facem o echipă foarte bună.


Celor care vor să scrie le-aș spune că este un proces complicat, greu, că ar trebui să fie ceva de la care e imposibil să se abțină. Eu știu despre mine că voi scrie orice ar fi. Înainte să scrie, le-aș zice că ar trebui să citească foarte mult.


C. În ce gen sunt încadrate cărțile pe care le-ai scris? Obișnuiești să citești aceste genuri?


T. Încadrarea într-un gen literar e foarte importantă, dar și foarte restrictivă. Dacă ar fi să mă iau după standardele internaționale și aș fi foarte precisă, cred că aș fi la: crime fiction, mystery&detective, women sleuths.


Noi avem doar denumirea de „roman polișțist”, denumire care integrează tot. Chiar și așa, romanul de gen este mult mai mult acum; un roman polițist bun este și un roman psihologic, unul care prezintă și o frântură din societate, care vine și cu povești de dragoste.


C. Ce ne poți spune despre planurile de viitor și despre alte eventuale romane la care scrii sau pe care vei începe să le scrii?


T. Voi continua Seria Gigi Alexa și va ieși un nou volum la primăvară, încă nu m-am apucat de el, am scris o povestire care va apărea în volumul colectiv de la Tritonic, „Noir de Brașov”, am mai avut și „Noir de București”. Practic, mai mulți scriitori vin cu povești care se întâmplă în orașul respectiv.


Intenționez să mă apuc și de un stand-alone, probabil că după ce apare ”Primăvara”.

C. Ai un citat preferat dintr-una dintre cărțile tale? Dar un personaj preferat?


T. Mi-ar fi greu să-mi aleg un personaj creat de mine. Toate sunt ale mele, și cele bune, și cele rele, eroii sau răufăcătorii. Toate au ceva și din mine, au trecut prin mintea mea, așa că nu pot spune că am preferințe. Ele servesc poveștii.


C. Ai un citat preferat din literatură sau un roman pe care îl recomanzi prietenilor tăi?


T. Acțiunea din „Ultima vară otrăvită” se petrece în 2020. A fost primul an de pandemie. În timp ce m-am apucat de roman, mi-am adus aminte de „Galapagos”, romanul lui Kurt Vonnegut, în care oamenii se transformă peste un milion de ani în niște mamifere marine, cam ca niște foci. Am luat citate din „Galapagos” și le-am pus la începutul fiecărui capitol din „Vara”.


Vonnegut spune, cu mult umor, că toate problemele vin din incapacitatea noastră de a folosi eficient creierul prea mare pe care-l avem, producem o mulțime de gânduri inutile și dăm curs multor porniri distructive.


C. Care sunt autorii preferați și de ce i-ai ales pe ei?


T. Am o mulțime de autori cărora le admir enorm munca: Margaret Atwood, Paul Auster, Saul Bellow, Julian Barnes, Rachel Kusk, David Lodge, Sally Roonie, Kurt Vonnegut, i-am menționat pe cei ale căror romane le-am citit recent. 4321 a lui Auster este încă pe noptiera mea. I-am descoperit în urmă cu niște ani, dar urmăresc ce mai publică. În afară de Bellow și Vonnegut, care nu mai pot publica nimic, dar pe care îi recitesc o dată la câțiva ani.


Tony Mott și scriitorul norvegian Jo Nesbo

I-am ales pe cei al căror stil mă impresionează. E ca și cum fiecare cuvânt e la locul lui. Modul în care sună frazele pe care le alcătuiesc ei e o muzică impresionantă pentru mine.

C. Crezi că ei ți-au influențat modul în care scrii sau modul în care alegi să abordezi acțiunea romanelor tale?


T. Mă provoacă să scriu mai bine. Sunt atentă la cum sună o frază bună. Îmi doresc să învăț în permanență.


C. În calitate de autor deja consacrat, crezi că românii citesc?


T. Cred că e nevoie să dau un răspuns elaborat aici. Statisticile sunt foarte clare, românii citesc cel mai puțin din Uniunea Europeană. Pe de altă parte, cei care mai citesc, mulți dintre ei citesc foarte mult.


Cred că se vorbește prea puțin despre beneficiile lecturii, poate că avem nevoie de educație în sensul ăsta. De aceea consider că munca de popularizare a literaturii române, a scriitorilor în viață este foarte importantă și mă bucur că există atâtea conturi în social media de promovare a cititului. Poate că va deveni cool.


C. Îți mulțumim pentru toate răspunsurile și îți dorim mult succes!


T. Mulțumesc mult pentru întrebări și pentru toată munca de prezentare a autorilor români și a operelor lor.


P.S. Pe pagina ei de Instagram și de facebook, Tony ne surprinde săptămânal cu povestiri "criminale", cum le denumește ea :). Vă recomand să o urmăriți, este PUR ȘI SIMPLU GENIALĂ :).


Cărțile scrise de Tony pot fi achiziționate de pe Libris sau de pe site-ul editurii Tritonic.