Teodora Matei (Elena Teodora Mateiu) s-a născut în Ploiești in 1971. Din 1990 lucrează într-un institut de proiectare, unde a fost pe rând: desenator tehnic, tehnician proiectant, secretar de proiect, document controller.
Debut literar:
nuvela Stăpânul castelului (2012, revista Nautilus)
Volume publicate:
SF, fantasy & horror
Povești la castel
· Stăpânul castelului (2016)
· O noapte la castel (2018)
· Inima castelului (2020)
Omul-fluture (în colaborare cu Lucian-Dragoș Bogdan)
· Omul-fluture (2015)
· Maya (2016)
· Sindromul Charlotte (2017)
Alte volume
· Fetița-de-diamant (2016)
· Aripile tatălui (2017)
· Un străin în Regatul Assert (2018, în colaborare cu Lucian-Dragoș Bogdan)
Mistery & thriller
Cazurile și necazurile comisarului Anton Iordan
· În mintea comisarului (2017) - volum de povestiri
· Lumânări vii (2018) – tradus în limba engleză Living candles (2019)
· Afaceri de familie (2020)
Alte volume
· Cel-ce-simte (2016)
Romance
· Tot timpul din lume (2017)
Antologii coordonate
· Schițe de iubire (2018, în colaborare cu Lucian-Dragoș Bogdan)
· Castele de nisip (2019, în colaborare cu Lucian-Dragoș Bogdan)
· Sub apa dragonului strâmb (2019, în colaborare cu Lucian-Dragoș Bogdan)
Volume colective
· Exit plus: Povestiri de dincolo (2016, reed. 2017)
· Domino (2017)
· 3.4 (2018)
· 3.6 (2018)
· Domino 2: Misterele Râșnovului (2018)
Prezențe în antologii și almanahuri
· Bumerangul lui Zeeler (2014) cu povestirea „Kowalski '67”
· Cele mai bune proze ale anului 2013 (2014) cu povestirea „Ghinion!”
· Argos Trei (2017) cu povestirea „Fetița-de-diamant”
· Noir de București (2017) cu povestirea „Poveste pe strada Armenească”
· Cele mai frumoase povestiri SF&F ale anului 2017 (2018) cu povestirea „Aripile tatălui”
· Colecția de povestiri science-fiction pentru prietenii noștri Nevăzători (2018) cu povestirea „Piatra din lună”
· Schițe de iubire (2018) cu povestirea „Reflexie”
· Ficțiuni centenare – Antares 2018 (2018) cu povestirea „La capătul timpului”
· Gastro Noir (2018) cu povestirea „Desert cu comisar și frișcă”
· Noir de Timișoara (2019) cu povestirea „Blue de Timișoara”
· Castele de nisip (2019) cu povestirea „Zăpezile amintirilor”
· Quo vadis, homo cosmicus – Antares 2019 (2019) cu povestirea „E-51741”
· Sub apa dragonului strâmb (2019) cu povestirea „Erik și dragon”
Cu Teo Matei am făcut cunoștiință pentru prima dată atunci când am citit romanul "Lumânări vii" . Mi-a plăcut mult stilul în care scrie și am promis că nu va fi ultima carte pe care o voi citi. De altfel, am pe lista scurtă următorul volum al seriei "Cazurile și necazurile comisarului Anton Iordan" - romanul "Afaceri de familie". Veți îndrăgi personajele imediat, iar dialogurile sunt cu adevărat delicioase :).
C. Bună, Teodora! Mă bucur că ți-ai putut rupe din timp pentru a-mi răspunde la câteva întrebări. Înainte de a vorbi un pic despre literatură și despre cărțile pe care tu le-ai scris, vorbește-mi un pic despre tine și despre hobby-urile tale.
T. Bună! Mulțumesc tare mult pentru invitație.
Ce să zic despre mine? Tocmai ce-am împlinit, anul acesta, o vârstă rotundă la care nu mă pot, deocamdată, gândi. Lucrez în același loc de mai bine de treizeci de ani și credeam că asta s-a întâmplat datorită comodității sau firii mele ușor conservatoare.
Am înțeles, de curând, că era vorba despre oameni și despre atmosfera pe care reușesc s-o creeze în jurul lor. Așa că n-a fost vorba despre comoditate sau frica de a mă adapta în alte locuri, ci despre liniștea sufletească dată de apartenența la un colectiv de oameni unul și unul.
Ai crede că asta n-are legătură cu interviul de față, însă am constatat același lucru analizând relațiile cu editura unde am ales să public și cu prietenii autori, colegi de editură. E greu de crezut că nu aleargă fiecare pe culoarul lui, că sunt dispuși să promoveze cărți nescrise de ei, că merg prin țară sute de kilometri pentru a-și susține un coleg. Și totuși, așa se întâmplă.
Despre hobby-uri… Nah, obișnuite: citit, scris, filme, stat la palavre cu prietenii…
C. Ce înseamnă pentru tine lectura? Cum ai început să citești și să fii pasionată de asta?
T. Eu am crescut în case cu cărți. Mama mea fiind învățătoare, ne-a adus atât mie cât și fratelui meu câte un abecedar. Au fost primele cărți pe care am deschis ochii. Ne-a citit lecțiile acelea de două-trei rânduri, apoi pe cele mai lungi, ne-am uitat la poze, am colorat pe ici, pe colo, înainte de a-nvăța să scriem…
Am știut literele cu mult timp înainte de a ajunge la școală. N-o să uit niciodată o colecție de cărticele cu povești; titlul fiecăreia începea cu câte o literă din alfabet. Aveau câteva pagini, dar la final eram fericiți că citiserăm, de unii singuri, o poveste întreagă. Mă bucur că am reușit să păstrez și pentru băieții mei mare parte din colecție, alături de alte cărticele care mi-au înseninat copilăria.
La bunici nu era vreo bibliotecă mare, însă după ce m-am deprins cu cititul și cumpăratul de cărți, am avut grijă s-o îmbogățesc. N-o să uit niciodată cum plecam la plimbare cu tataie ca să luăm o înghețată la cornet de la tonetele din centrul Buzăului și cum, înainte de înghețată, treceam prin cele două librării din apropiere și alegeam cel puțin o cărticică de povești. La vremea aceea, credeam că e tataie prea strâns la pungă, mai târziu am înțeles cum se drămuiesc banii dintr-o pensie de ceferist.
C. Știu că ai avut debutul literar în 2012 și că ai publicat prima ta carte trei ani mai târziu. De atunci ai mai publicat alte câteva cărți. Cum ai simțit această trecere de la simplu cititor la autor publicat? Ce s-a schimbat în viața ta?
T. S-au schimbat multe. Am trecut, oarecum, de cealaltă parte a unei baricade. Am văzut cum e cu publicatul nu doar din perspectiva unui om care-și dorea să-și vadă numele pe o copertă, ci și din aceea a unui om care, odată publicat, trebuia să-și mențină sau să-și ridice standardele, să nu dezamăgească nici echipa editorială, nici cititorii. Iar cu partea a doua e greu, pentru că sunt mulți, au gusturi diferite, sunt exigenți, spun clar ce le-a plăcut sau nu, fac recenzii nu totdeauna măgulitoare, dar obiective.
Unul dintre marile câștiguri, care nu poate fi contorizat, ci doar interpretat în funcție de valorile fiecăruia, este faptul că am avut ocazia de a cunoaște alți autori, unii cu mai multă experiență decât mine, alții – tot așa, mai la început de drum. Am învățat câte ceva din toate întâlnirile cu aceștia, am apreciat și aplicat sfaturile primite, am dat, la rândul meu sfaturi, atât cât mă pricepeam la subiectele respective.
C. Romanele tale polițiste au fost traduse și în limba engleză și au ajuns să fie distribuite și în librăriile din UK si pe Amazon. Cum au fost primite?
T. Romanul polițist „Lumânări vii” a fost tradus în engleză și lansat la festivalul Newcastle Noir din Anglia, în 2019 („Living candles”). Alături de Anamaria Ionescu și Bogdan Hrib m-am simțit foarte bine primită, cărțile noastre au stat pe standul librarului pe toată perioada festivalului, alături de cele ale unor autori mult mai cunoscuți… S-au vândut, am dat autografe, am făcut poze cu cititorii englezi…
Apoi, pe amazon.uk au fost încărcate versiunile Kindle ale cărților noastre. Impresia generală este că au prins la public, pentru că veneam dintr-o zonă oarecum exotică; pe lângă plăcerea de a citi o povestire polițistă se insinua curiozitatea de a descoperi detalii despre viața dintr-o țară fostă comunistă.
C. Ai întâmpinat vreodată probleme în procesul creativ de scriere? Cât de ușor îți este să scrii și să alegi subiectul pe care vrei să îl abordezi în romanele tale?
T. Normal. Mi-e greu, câteodată, să compun un e-mail sau un mesaj mai important, dar să scriu o carte… Glumesc, evident.
Adevărul e că nu sunt un autor foarte disciplinat, nu am un program fix în care să aloc, zilnic, o anume perioadă de timp scrisului sau documentării. Recunosc că mai pierd vremea, amânând momentul scrierii primei fraze. Numai că, odată stabilit subiectul, alese personajele, creionată acțiunea, vine și disciplina, de la sine.
Am încercat ca niciodată să nu depășesc termenele stabilite cu editorul. În privința asta, relația mea cu Bogdan Hrib și Rebeca Cojocaru a fost foarte deschisă, foarte fair, s-au stabilit termene, s-a discutat pe tema lor, s-au împărțit sarcini și lucrurile au mers bine.
C. Ai întâmpinat probleme în publicarea primului tău roman? Ce le-ai spune celor care au de gând să pornească pe acest drum? Ce sfaturi le-ai da?
T. Dacă aș spune că n-am avut probleme, s-ar putea crede că sunt infatuată sau mincinoasă. Plecând de la ideea că orice lucru are momentul potrivit când trebuie să se întâmple, sau nu se va întâmpla deloc, nu am plecat disperată pe acest drum. N-am trimis manuscrise la zeci de edituri. Am trimis vreo două e-mailuri cu sinopsisul și un fragment de roman, n-am primit niciun fel de răspuns, așa că am trecut peste asta.
Am mers mai departe, am publicat în reviste online, am scris într-o joacă o povestire, apoi o carte („Omul fluture”) împreună cu Lucian Dragoș Bogdan, care a fost publicată în 2015. Am recunoscut încă din prima clipă: atunci am simțit că Lucian a girat, oarecum, pentru mine. Bine, și subiectul, cu tot cu abordare e interesant, deci… Consider că a fost win-win.
Cred că m-a ajutat mult în definirea mea, ca autor, apartenența la redacția revistei Gazeta SF, în perioada 2014-2019, alături de Alexandru Lamba și Alexandru Despina, dar și colaborarea cu revista Galaxia 42, o revistă nouă pe piață, cu un colectiv de redacție tânăr și entuziast, dedicată iubitorilor de SF.
În 2016, la un târg de carte, l-am cunoscut pe Bogdan Hrib, autor și editor la Tritonic. N-am schimbat foarte multe vorbe; l-am întrebat la un moment dat dacă-i pot trimite un manuscris, să se uite pe el. Am schimbat adrese de e-mail, numere de telefon și două luni mai târziu, în iunie 2016, apărea „Stăpânul castelului”, primul volum publicat la Tritonic. Cam așa a fost cu primele coperte pe care mi-am văzut numele. Au urmat alte 25, incluzând aici 4 cărți scrise împreună cu Lucian, precum și volume colective.
Despre sfaturi… Ar fi ideal să fi citit mai mult decât au scris. Să citească orice, pentru că și gusturile se pot modifica în timp, și genurile aparent inabordabile pot genera surprize prin apropierea de un autor care să le dea viața peste cap. Să fie obiectivi, exigenți cu ei înșiși și autocritici. Tot timpul. Și să nu facă compromisuri. Nu există o rețetă patentată a succesului, însă lucrul de calitate va fi, mai devreme sau mai târziu, apreciat și recompensat.
C. În ce gen sunt încadrate cărțile pe care le-ai scris? Obișnuiești să citești aceste genuri?
T. Cum ziceam, am cam citit și mai citesc, încă, tot felul de cărți. De la povești am trecut la polițiste, la literatură fantastică, la science-fiction... Când am început să scriu, fantasy-ul mi-a părut cel mai la îndemână. Am cochetat cu sf-ul, am scris cărți polițiste, de dragoste... Importantă e povestea. Uneori, personajele își aleg singure cadrul în care se simt în largul lor: lumea reală sau o lume imaginară, cu posibilități nelimitate.
C. Ce ne poți spune despre planurile de viitor și despre alte eventuale romane la care scrii sau pe care vei începe să le scrii?
T. Am în lucru câteva povestiri fantasy. Una polițistă deja și-a găsit locul în volumul „Noir de Brașov”, preconizat a se lansa în august, chiar la Brașov. Un roman polițist are termen de predare în toamna acestui an. Și, alături de Lucian Dragoș Bogdan, trebuie să iau în considerare continuarea romanului „Un străin în regatul Assert”.
C. Ai un citat preferat dintr-una dintre cărțile tale? Dar un personaj preferat?
T. Îmi iubesc, deopotrivă, toate personajele, fie ele pozitive sau negative. Am pus câte un pic din mine în fiecare dintre ele. Mă raportez, uneori, la reacțiile lor, ca să mă definesc pe mine. E greu de ales. Citate, la fel. Am simțit ceva când am scris orice propoziție. Uneori, am scris ca să nu uit.
Am deschis la întâmplare folderul cu povești și, din primul fișier care mi-a picat la îndemână, voi da două fraze („Zăpezile amintirilor”, povestire romance din volumul „Castele de nisip”):
„Mi-am dorit dintotdeauna să locuiesc acolo: într-o casă pe plajă, să beau de necaz, de fericire, să rup corzile chitarelor cântându-mă pe mine, îi mărturisise Esteban într-o noapte – o ultimă punte a suspinelor și fiorilor de tot felul dintre o seară îngemănată cu o dimineață, când ațipiseră pe rând și se treziseră speriați că ar fi putut pierde secunde prețioase din timpul drămuit de o dată ștanțată pe un bilet de avion. Femeia își rezemase tâmpla de umărul lui, impunându-și să nu plângă, să nu privească în sus spre buzele ce-i împărtășeau planurile ca pe niște aduceri aminte, de parcă sufletul lui deja umblase pe toate blestematele de plaje din lume înainte s-o afle pe cea potrivită la mii, zeci de mii, sute de mii de kilometri depărtare de trupul Evei și tocmai această distanță garanta succesul căutării.”
C. Ai un citat preferat din literatură sau un roman pe care îl recomanzi prietenilor tăi?
T. Citatul preferat e (poate surprinzător, dar mi-a rămas în minte încă din copilărie) din proza lui Ionel Teodoreanu:
„Raiul nu e în cer, unde pasul pământeanului nu ajunge, ci în urmă, unde pasul călătorului spre moarte nu se mai poate întoarce.”
De recomandat, recomand, în primul rând, cărțile autorilor români. Indiferent de gen. E drept că mulți dintre noi încă mai purtăm povara lecturilor plicticoase, greoaie, din școală, însă e momentul să ne scuturăm de amintirile acelea și să acordăm încredere celor ce trăiesc și scriu acum, în același timp cu noi.
C. Care sunt autorii preferați și de ce i-ai ales pe ei?
T. Mi-e foarte greu să-i aleg. Deși o bună bucată de vreme am citit doar literatură străină la greu, prefer să las aici numele autorilor ale căror cărți le-am cumpărat și citit cu plăcere în ultimul timp: Anamaria Ionescu, Tony Mott, Lucian Dragoș Bogdan, Daniel Timariu, Bogdan Hrib, Dănuț Ungureanu, Alexandru Lamba, Cristi Vicol, Dan Doboș, Liviu Surugiu, Petru Berteanu.
Iar acum o să spun de ce i-am ales: pentru că-i știu dincolo de paginile tipărite, am fost alături de unii dintre ei în procesul de creație sau editare / corectură, am parcurs distanțe lungi prin țară spre târguri de carte sau lansări, am avut discuții, uneori în contradictoriu, pe marginea propriilor texte, am stat la cafele și am tras concluzii...
C. Crezi că ei ți-au influențat modul în care scrii sau modul în care alegi să abordezi acțiunea romanelor tale?
T. Da, cu siguranță.
Am primit niște observații, de exemplu, de la Dănuț Ungureanu, cu mult înainte de apariția volumului său „Autor de unul singur”. Am ținut cont de ele în tot ce-am scris începând cu acel moment. Asta ar fi mai mult de natură tehnică. Stilistic, au avut grijă Lucian Dragoș Bogdan sau Daniel Timariu să mă tragă de mânecă referitor la lungimea frazelor sau la construcția personajelor.
Alex Lamba a fost un critic extrem de exigent al textelor sf. Iar din punctul de vedere al ideilor, cu Bogdan Hrib și Anamaria Ionescu am făcut planuri, am discutat despre abordări potrivite, despre credibilitatea personajelor.
C. În calitate de autor deja consacrat, crezi că românii citesc?
T. Sincer, mi-ar plăcea să fiu un autor consacrat, dar cred că mai e mult până departe. Un anumit număr de volume publicate / vândute nu aduce, din păcate, nici notorietate, nici câștig. Pentru că, abătându-mă puțin de la întrebarea ta, o să-ți răspund că se și scrie mult. Pentru toate gusturile. Pentru împăcarea tuturor orgoliilor.
Apar cărți frumoase, demne să stea pe raftul oricărei biblioteci din țară și din lume, dar și texte care ar mai fi avut mare nevoie de niște revizii serioase. În condițiile astea, e destul de complicat să atragi atenția asupra ta, ca autor. Trebuie să fii / să scrii într-un anume fel ca să te desprinzi de pluton.
Să trecem la partea cu cititul. Dacă mi-aș lăsa libere frustrările care mă mai încearcă uneori, ca pe orice om, și anume că n-am reușit să conving mai mulți oameni să cumpere / citească volumele semnate de mine, aș spune: „Ah, nu… Nu se citește! ”
Dacă mă uit în jur, pe rețelele de socializare, văd, însă, tot mai multe grupuri dedicate cititorilor împătimiți, ba mai mult, grupuri unde se promovează autori români. Grupuri unde sunt interzise schimburile de pdf-uri dubioase, unde se respectă ideea dreptului de autor. Oamenii postează poze cu coperte, recenzează, schimbă opinii, discută pe marginea textelor. Aș zice: „Da, clar! Se citește mult!”
Prefer, totuși, să aleg o cale de mijloc și zic: Românii citesc. Poate sunt un pic reticenți la nou, însă odată familiarizați cu un autor, un stil sau un gen, îl susțin, îl recomandă, participă la evenimente de carte.
C. Îți mulțumim pentru toate răspunsurile și îți dorim mult succes!
T. Cu speranța că n-am abuzat prea mult de timpul și răbdarea ta și a cititorilor tăi, eu mulțumesc pentru ocazia de a mai spune câte ceva despre mine. Mulțumesc, de asemenea, și pentru deschiderea către autorii români contemporani, pentru încredere și recomandări! Multă baftă în continuare!
