top of page
Poza scriitoruluiCristina Mihai

Recenzie | "O logodnă foarte lungă" de Sébastien Japrisot

O noapte și o zi din iarna anului 1917. Cinci soldați azvârliți în Picardia înzăpezită, în tranșeele inamicului, se zbat să supraviețuiască. Cel mai mic nu are nici douăzeci de ani.


În cealaltă parte a Franței, după ce se instaurează pacea, Mathilde, care îl iubește, vrea să descopere adevărul. Se luptă să-l găsească, mort sau viu, în labirintul în care s-a pierdut. Căutarea îi este o logodnă lungă în „les années folles” și ea va continua până la capătul speranței, într-un roman care te pune pe gânduri. Fermitate și fragilitate, acțiune și așteptare în destinul unei eroine greu de uitat și într-un roman care coboară în adâncimile sufletului.



Cinci bărbați epuizați după măcelul care a aut loc în timpul bătăliei de la Somme iau decizia drastică de a se împușca în mână. Fiecare bărbat este găsit vinovat de către curtea marțială și, în loc să fie aliniați în față unui pluton de execuție, sunt condamnați să fie abandonați noaptea, cu mâinile legate, între tranșee. Oficial, cei cinci soldați francezi au fost uciși în luptă. Neoficial, în haosul războiului nu sunt detalii despre soldați.


Mathilde Donnay este țintuită într-un scaun cu rotile după un accident din copilărie și, în același timp, logodită cu unul dintre cei cinci soldați care au fost uciși după condamnare. Este convinsă că Manech, iubitul ei, est încă în viață și își propune să descopere adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în acea noapte. În consecință, cartea nu este cu adevărat o poveste de război, ci mai degrabă una despre determinarea și hotărârea a unei tinere femei de a-și regăsi iubitul.


Romanul a fost scris inițial în franceză, înainte de a fi tradus în engleză, conține o distribuție mare de personaje, fiecare personaj completând povestea, ca un puzzle. Ca cititor, trebuie să fii concentrat ca să poți înțelege povestea și să reții toate personajele. Cu toate acestea, în ciuda naturii complexe a intrigii, acesta merge într-un ritm decent.


"Luăm totul așa cum e, atunci când se întâmplă, nu luptăm nici împotriva războiului, nici împotriva vieții, nici împotriva morții, doar ne prefacem, singurul stăpân al lumii e timpul."

Imgini din filmul "Un long dimanche de fiançailles" (2004)

Noroiul și frica care au pătruns în tranșeele din Franța pătrund și în acest roman. Cititorii pot înțelege de ce câțiva soldați au crezut că împușcarea în mână ar putea fi biletul lor de a ieși din nebunie. În timp ce Mathilde le urmărește poveștile și le întâlnește familiile și prietenii, ea ne arată că amintirile care există după astfel de evenimente care schimbă viața nu sunt întotdeauna demne de încredere.


Amintirile soldaților care au asistat la ororile de pe câmpul de luptă sunt destul de grafice, la fel ca și efectele psihologice. Este de apreciat rezistența oamenilor care trebuie să lupte ca să-și reconstruiască viața după ce au fost martorii unor evenimente care le-au schimbat viața iremediabil.


După cum sa spus anterior, există o distribuție mare de personaje, dintre care unele, precum Tina și Celestine, sunt memorabile, dar greutatea cărții este pe umerii Mathildei și aici am câteva nemulțumiri minore. Pur și simplu nu m-am putut decide dacă să o admir sau o critic. Uneori am găsit-o curajoasă și simpatică, alteori exigentă și răsfățată, dar cred că oricine poate admira determinarea ei, ținând cont de handicapul pe care-l avea. Cartea este bine scrisă, relaxantă, scrisă de un autor despre care nu știam nimic anterior.


Cartea a fost ecranizată în 2004, avându-i pe Audrey Tautou, Gaspard Ulliel, Jodie Foster și Dominique Pinon în rolurile principale.



Nota mea: 4 ⭐⭐⭐⭐

Lectură plăcută!


Comentários


bottom of page