• Madalina

Recenzie | Moartea la Veneția de Thomas Mann

Gustav Aschenbach, un bărbat de 50 de ani, scriitor, îsi dorește să întreprindă o călătorie din dorința de a se elibera de opera sa: de a o uita și de a fi, pentru o clipă, doar el cu sine. Ajunge astfel la Veneția, unde îl întâlnește pe Tadgio - un tânăr de doar 14 ani, de o frumusețe dumnezeiască.



Aici pornește conflictul interior al protagonistului, declanșat de o viață în care își înfrânase mereu sentimentele: este menționat tot timpul succesul pe plan literar, pe planul cunoașterii deci, însă nu și cel pe plan sentimental/spiritual al acestuia, trăind mereu în încordare și necunoscând plăcerile și libertățile tinereții. Iubirea pentru băiat este așadar una târzie, care însă îl copleșește și îi inundă total ființa, până la obsesie.


Meditațiile filosofice vin în încercarea de a înțelege omul Gustav, care chiar și în acest moment încearcă să își înăbușe sentimentele.


Frumusețea Veneției, frumusețe pângărită de o molimă, care aduce comportamente stranii, deplorabile, moarte, este pusă în paralel cu obsesia lui Gustav, obsesie care îi aduce sfârșitul.




"Cel ce primise zâmbetul acesta îl luă ca pe un dar aducător de nenorocire și se grăbi să se îndepărteze cu el. Era atât de zguduit, încât fu nevoit să fugă de luminile terasei și ale grădinii din fața hotelului, îndreptându-și pașii spre întunericul parcului dosnic. Se ocăra singur, făcându-și reproșuri, când mânioase, când pline de duioșie: 《Nu trebuie să zâmbești astfel! Ascultă ce-ți spun: nu trebuie să zâmbești nimănui în felul acesta!》 Se lăsă să cadă pe o bancă, cu brațele atârnate în jos, copleșit și scuturat de fiori, șoptea aceeași frază - vechea formulă a dorinței - nelalocul ei aici, absurdă, abjectă, ridicolă, totuși sfântă și, în împrejurarea de față, chiar venerabilă: 《Te iubesc!》"





Nota mea: 4 ⭐⭐⭐⭐

Lectură plăcută!