SONNY SE AFLĂ ÎNTR-O CURSĂ PE VIAȚĂ ȘI PE MOARTE.
Sonny Lofthus și-a petrecut aproape jumătate din viață la închisoare, ispășind pedepse pentru o serie de crime pe care nu le-a comis. În schimb, i se furnizează constant heroină, iar prin celula lui se perindă întruna prizonieri care-l roagă să-i absolve de păcate. Dar mărturisirea unui deținut schimbă totul. Știe ceva despre tatăl lui Sonny, un polițist acuzat de corupție, despre care se crede că s-a sinucis. Sonny înțelege că a fost mințit toată viața.
ACUM VREA SĂ SE RĂZBUNE. Concepe un plan strălucit de evadare și începe să-i vâneze pe vinovați. Îi va face să plătească pentru crimele lor. CU ORICE PREȚ!
Sonny este Fiul, personajul principal, care este în închisoare de la vârsta de 16 ani și își petrece timpul trăind monahal, fiind duhovnicul tuturor celor încarcerați, într-o continua visare dată de heroină. El oferă “iertarea” păcatelor contra unei doze care să-l mențină pe linia de plutire. Așa reușește să afle că tatăl său, care a fost acuzat pe nedrept că ar fi fost un polițist corupt, vândut mafiei, era de fapt nevinovat, iar adevăratul vinovat a scăpat nepedepsit. Astfel, decide că este momentul ca vinovații pentru moartea tatălui său să plătească prețul.
Băiatul este închis pentru două crime pe care nu le-a comis, dar a fost de acord să le ia asupra lui pentru că, în concepția lui, nu avea pentru ce să mai trăiască. După presupusa sinucidere a tatălui său, pe care îl diviniza, mama lui a ales calea cea mai ușoară și a înghițit un pumn de pastile. Rămas singur pe lume, Sonny și-a găsit pacea în dozele zilnice de heroină, iar pentru a nu fi nevoit să ucidă sau să fure ca să-și procure doza, a intrat la inchisoare acuzat de două crime.
Își organizează evadarea în detaliu și concepe un plan pentru a se răzbuna pe toți cei care au contribuit, direct sau indirct, la moartea tatălui său.
Sonny este o apariție cumva supraomenească. Planul concept este unul nebunesc de-a dreptul și ar fi imposibil să-i reușească cuiva, fără alt sprijin sau resurse – poate doar lui Hercule.
Odată pornit în misiune, Sonny se dovedește a fi plin de resurse, convins că pedepsirea vinovaților este justă încât un are niciun regret. Scopul final este să afle cine este adevărata cârtița din interiorul poliției, omul care a scăpat nepedepsit vreme de 16 ani, aruncând toată vina pe tatăl lui Sonny. Trafic de droguri, trafic de carne vie, corupție la nivel înalt, puterea celor bogați… este decis să distrugă tot pentru a afla daca Ab a fost persoana integră de care el își amintea.
În călătoria sa, fiul o să afle adevărul despre caracterul tatălui său, va cunoaște prietenia și loialitatea și va reuși să-i găsească pe cei vonovați… găsindu-și și fericirea într-un mod nesperat.
“Fiul” nu este romanul tipic polițist cu care suntem obișnuiti de la Jo Nesbo. Pentru asta vă recomand seria Harry Hole sau seria Olaf Johansen.
Deși povestea mi-a plăcut mult chiar dacă nu am avut parte de suspansul cu care Nesbø ne-a obișnuit în romanele lui. Povestea este statică, pe alocuri plictisitoare, romanul fiind destul de mare (undeva pe la 600 de pagini), dar nu am regretat niciun moment că am ales să citesc acest roman. Nesbø este un fin cunoscător al comportamentului uman și asta se vede cel mai bine în scrierile sale, chiar dacă acestea nu au acțiune din plin și tratează mai mult partea psihologică.
Jo Nesbø s-a născut pe 29 martie 1960 la Oslo (Norvegia) și este muzician, compositor, fost fotbalist de performanță și economist, precum și unul dintre cei mai apreciați autori de romane polițiste din întreaga lume. A îmbogățit genul Nordic Noir dându-i noi dimensiuni stilistice și psihologice.
Romanele lui au fost recompensate și au fost nominalizate la nenumărate premii internaționale (printre care The Riverton Prize, CWA International Dagger Award, The Glass Key Award), s-au vândut în mai mult de 40 de milioane de exemplare și au fost traduse în peste 50 de limbi.
După al șaptelea roman al seriei Harry Hole, Snomannen, a fost realizat filmul “Omul de zapada”, cu Michael Fassbender, Rebecca Ferguson, Charlotte Gainsbourg si Val Kilmer în rolurile principale. Romanul său, “Hodejegerne”, a stat la baza filmului “Vânătorii de capete”, lansat in 2011.
Nota mea: 4 ⭐⭐⭐⭐
Lectură plăcută!
Comments