• Cristina-Maria Mihai-Marin

Recenzie | "Filiera Elvețiană" de Paul Emil Erdman

"FILIERA ELVEȚIANĂ" este un roman în care evenimentul istoric se împletește cu ficțiunea. Paul Erdman ridică în fața cititorilor cortina scenei pe care, în timpul celui de-al doilea război mondial, pe teritoriul Elveției, s-au întîlnit, s-au confruntat și, în mod surprinzător, au colaborat, într-o acțiune subterană foarte abil manipulată de guvernele lor, Serviciile Secrete ale unor țări beligerante - Anglia, Germania, Statele Unite.


Jocul global al intereselor financiare, politice și militare și-a dat tributul Elveției neutre, demonstrînd că partea nevăzută a istoriei se reduce la o chestiune de bani și alianțe conjuncturale.



Deși cartea a fost scrisă în 1992, este extrem de bine documentată și regăsim informații fascinante despre sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Este o carte de ficțiune, având la bază fapte reale, fiind încărcată cu note de subsol care întrerup puțin cursul poveștii, dar care sunt irezistibile pentru un pasionat de istorie. Erdman are un fel unic de a scrie. El scrie simplu, dar poveste a fost un pic încurcată la început, încercând să țin pasul cu cine spiona pe cine, dintre elvețieni, americani, ruși, germani și francezi. Asta, în sine, a arătat încurcătura în care se afla Europa.


Am găsit cartea, din întâmplare, în timp ce ieșeam dintr-un anticariat. M-a atras titlul și descrierea, eu neștiind foarte multe despre Elveția teoretic neurtă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Știu că elvețienii sunt foarte mândri de rolul lor ca națiune neutră în timpul războiului și de succesul lor de a rămâne neutri și independenți în timpul războiului, în ciuda faptului că erau înconjurați de Europa ocupată de naziști. Ei au atribuit supraviețuirea pe seama vigilenței puternice apărării lor militare și a neutralității lor ferme.


Întotdeauna am fost sceptică în privința asta și am presupus că trebuie să fi existat un fel de înțelegere între Elveția și Germania lui Hitler care a împiedicat o posibilă invazie, Elveția fiind singura țară rămasă necucerită. M-am gândit că trebuie să existe un fel de colaborare cu naziștii ca preț pentru independența lor. Îmi pare rău că trebuie să scriu asta, dar Germania ar fi zdrobit Elveția dacă ar fi vrut cu adevărat, în ciuda tuturor elvețienilor care se lăudau cu puterea lor armată.


Această carte mi-a confirmat suspiciunile.


Au fost niște acțiuni eroice ale unor elvețieni pentru a-i ține departe pe spionii și agenții naziști, dar am aflat și că Elveția permitea transportul de echipamente și provizii militare și nemilitare, prin Elveția, până în Italia, echipamente si provizii folosite de nemți pe frontul de Est împotriva Aliaților. Așadar, Elveția a ajutat - mai mult decât indirect - Germania și Italia să reziste avansării puteriolor aliante prin Italia.


O altă dezvăluire necunoscută mie a fost că Germania elaborase, de fapt, planuri extinse de invadare a Elveție, dar Hitler a decis să atace Rusia, un plan care a consumat atât de multe resurse încât planul de a ataca Elveția a fost abandonat. Totuși, ceea ce mi-a schimbat complet percepția a fost momentul în care am citit despre cantitatea enormă de aur jefuită de naziști din țările ocupate și ascunsă în conturile bancare elvețiene, în conturi bancare fără nume la care aveau acces doar câteva persoane, tocmai pentru a proteja banii și identitatea celui care deținea contul.


Elvețienii au refuzat mulți ani să returneze banii proprietarilor de drept.


Această carte a atras multă atenție din cauza acestor dezvăluiri. Elvețienii s-au trezit marginalizați și mândria lor a fost spulberată. Un lucuru bun, cred eu, pentru că îtotdeauna am crezut că sunt puțin prea mândri... cam ca și francezii.


Am rămas cu un gust amar după această lectură și nu pentru că nu mi-a plăcut cartea ci din cauza a ceea ce am aflat. Nu-i pot învinovăți total pentru că nu au ajutat restul țărilor să lupte împotriva Germaniei naziste. Nici nu ar fi avut cum, fiind o țară atât de neputincioasî și mică. Totuși, ei au mers mai departe și au păstrat aurul și alte obiecte de valoare ascunse de proprietarii și moștenitorii lor de drept. Secretul conturilor bancare i-a avantajat pe ei și pe cei care voiau să aibă o vestă de salvare, dacă războiul nu ar fi mers conform planului, ceea ce s-a și întâmplat.



Oare câți criminali de război au reușit să scape în America Latină ajutați de banii ascunși în conturile din Elveția?


Pe fundalul acestui război, avem parte și de o poveste de dragoste. Este atât de în plan secund încât aproape nici nu îți dai seama că există. Oricum, este bine încadrată în poveste, o urmare logică a vieții, căci lumea nu se oprește în timpul unui război, oamenii continuă să-și trăiască viețile așa cum pot mai bine și continuă să se îndrăgosteasca.


Povestea se mișcă rapid și este interesantă. Cadrul este neobișnuit în comparație cu celelalte romane de spionaj pe care le-am citit, iar înțelegerea informațiilor, politica, finanțele și strategia militară oferă o altă aromă narațiunii. Am învățat multe și am savurat lectura. Recomand cartea oricui este interesat de o altă parte a istoriei mai puțin cunoscută și nu atât de populară.


Nota mea: 5 ⭐⭐⭐⭐⭐

Lectură plăcută!


Postări conexe

Afișează-le pe toate