top of page
  • Poza scriitoruluiCristina Mihai

Recenzie | "Ce încredințăm vântului" de Laura Imai Messina

Când un uragan violent lovește acea zonă, o femeie își riscă viața pentru a se asigura că grădina magică de pe Muntele Balenei nu va fi distrusă. Numele ei este Yui și pe data de 11 martie 2011, când marea a măturat coastele Japoniei, și-a pierdut mama și fiica în vârstă de trei ani. Până să afle din întâmplare, în timpul unei emisiuni la radio pe care o modera, de existența Telefonului Vântului, Yui nu mai avea nici o rațiune de a trăi.


Dar călătoria spre Kujira-yama și întâlnirea cu Takeshi, medicul văduv a cărui fiică refuză să vorbească, și cu o întreagă galerie de ființe ale căror răni se vindecă au fost primii pași pe drumul regăsirii unui sens al vieții, reaprinderii speranței, redescoperirii iubirii.


Într-o zi cineva a instalat o cabină telefonică în grădina casei sale, la poalele muntelui Kujira-yama, adică Muntele Balenei, în imediata apropiere a orașului Otsuchi, unul dintre locurile cele mai grav lovite de tsunami-ul din 11 martie 2011. În interiorul ei se află un telefon vechi, negru, care însă nu este conectat și care poartă glasurile în văzduh. Mii de persoane merg în pelerinaj la el în fiecare an.

Recenzie_Ce_încredințăm_vântului_Laura_Imai_Messina

„Oricât timp ar trece, amintirea celor pe care i-am iubit nu îmbătrânește. Numai noi îmbătrânim.”

"Ce încredințăm vântului" de Laura Imai Messina este o carte care a ajuns să mă emoționeze mai mult – în cel mai bun mod posibil – decât mă așteptam și aș minți dacă aș spune că nu m-a făcut să plâng și să râd când am citit romanul. Aceasta este o poveste despre durere, pierdere, descoperire de sine, dragoste, familie și despre cum poti șă regăsești pacea în urma unor tragedii.



Cabina telefonică din poveste se bazează pe o cabină telefonică reală care a fost amenajată în aceeași zonă ca o modalitate prin care cei îndurerați de pierderea prietenilor și familiei în tsunami să ridice telefonul și să vorbească cu cei dragi. Mulți oameni care au murit în timpul tsunamiului nu au fost niciodată găsiți, așa că multe familii au rămas fără o închidere reală și cred că asta a acționat și ca o modalitate utilă de a avea acea ultimă conversație. De la instalarea cabinei telefonice, desigur, aceasta a crescut foarte mult în popularitate și acum oamenii vizitează locul respectiv - venind din întreaga lume - pentru a avea șansa să „vorbească” cu cei dragi care au plecat căre locuri mai liniștite.


Pe de o parte avem povestea lui Yui în anii de după tsunami-ul catastrofal din 2011 din Japonia. Yui, o mamă singură, și-a pierdut atât mama, cât și fiica în această tragedie. Și-a petrecut ultimii ani din viață încearcând să-și continue viața și să se obișnuiască cu tot ce s-a întâmplat. Când află într-o zi despre cabina telefonică, ea decide să o viziteze. Deși încă nu poate ridica telefonul ca să poată conversa cu mama și fata ei, în această incursiune ea îl întâlnește pe Takeshi, un văduv, tată singur al unei fete, care și-a pierdut soția în tsunami.


„Avem nevoie de patru îmbrățișări pe zi pentru a supraviețui. Avem nevoie de opt îmbrățișări pe zi ca să ne simțim bine. Și avem nevoie de douăsprezece îmbrățișări pe zi ca să creștem”.

Pe de altă parte aflăm despre și despre Takeshi, despre care Yui povestește cand ne spune despre călătoriile lor terapeutice. Când Yui și Takeshi vizitează, se întâlnesc adesea cu o multitudine de alți oameni îndurerați care au ales să viziteze cabina telefonică pentru a vorbi cu o persoană iubită pierdută și, prin aceste întâlniri, noi, cititorii, ajungem să auzim poveștile altor persone care au pierdut oameni apropiați, atât în ​​tsunami, cât și în alte situații.


Recenzie_Ce_încredințăm_vântului_Laura_Imai_Messina

Aceasta este ceea ce aș descrie drept o carte „liniștită”, cu un ritm constant, care trebuie citită încet și deliberat. Aceasta nu este o carte prin care trebuie să treacă în grabă, ci una care trebuie experimentată și apreciată pentru ceea ce este. După cum era de așteptat, există o atmosferă clară de melancolie și durere, dar există și speranță. După fiecare capitol care prezintă povestea celor doi protagoniști, sunt mici capitole care prezintă un fragment din viața celolațti particvipanți la poveste: un mic dialog, o lista de cumpărături, o melodie sau o poezie.


Nu știu dacă această carte va ajunge să emoționeze și ceilalți cititori, dar pentru mine explorarea durerii a fost atât de crudă și relevantă, încât această carte m-a emoționat profund. Au fost atât de multe lucruri, de la fraze minore până la explicații lungi, care au descris perfect modul în care fiecare dintre noi percepe durerea sau pierderea - toate lucrurile mici pe care le amintești și cum gestionezi realitatea pierderii și multe altele. Nu știu dacă această carte mi-a placut și m-a făcut să simt din pricina pierderilor pe care eu insu-mi le-am avut în anii din urmă, dar știu ca este o carte care a venit la momentul oportun.


Nota mea: 5 ⭐⭐⭐⭐⭐

Lectură plăcută!


Recenzie_Ce_încredințăm_vântului_Laura_Imai_Messina

Postări conexe

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page