• Cristina-Maria Mihai-Marin

Recenzie | "Amantul japonez" de Isabel Allende

O dublă poveste de dragoste, la distanță de mai bine de jumătate de secol, se dezvăluie treptat în "Amantul japonez". Scris cu aceeaşi atenţie pentru amănuntul istoric şi profundă înţelegere a personajelor care au constituit dintotdeauna marca lui Isabel Allende, romanul "Amantul japonez" semnalează întoarcerea autoarei la povestea clasică, de largă respiraţie, fiind totodată un omagiu emoţionant adus sufletului omenesc şi stăruinţei în dragoste, într-o lume a necontenitelor schimbări.


Irina Bazili este tânăra îngrijitoare carismatică a Almei Belasco, la azilul de bătrâni Lark House. Trecutul ei e un secret la fel de bine păzit ca și al bătrânei doamne. Fascinată de personalitatea Almei, Irina reușește, cu ajutorul nepotului acesteia, Seth, să descopere o frumoasă poveste de iubire interzisă, din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Treptat devine însă limpede că povestea nu s-a încheiat niciodată, pentru că dragostea nu are vârstă, și Irina însăși hotărăște să îi dea o șansă atrăgătorului Seth.



"Amantul japonez" este o carte care te emoționează, dar fără să fie siropoasă. Este o poveste care depășește bariarea timpului și care îți pătrunde în suflet. A fost prima carte a autoarei pe care am citit-o, dar stilul ei m-a cucerit de la început. În esență, aceasta este o poveste de dragoste care se întinde pe zeci de ani, dar este mult mai mult. Este vorba despre supraviețuire, despre dragoste interzisă, despre profunzimea grijii și a prieteniei care le permite celor dragi să-și caute propria fericire fără reproș.


Este despre evreii care fug de ocupația nazistă din Polonia, de război, de lagărele japoneze din Statele Unite... toate fac parte din povestea unei femei în vârstă care se împacă cu trecutul ei pe care îl retrăiește la azil. În prezent, ea este care care ajută o tânără să-și poarte cicatricile emoționale ale unei copilării oribile cu mândrie și o învață cum să depășească problemele ca s-și poată continua viața.


„Dacă nimic nu doare, înseamnă că am murit.”

În 1939, când Polonia e amenințată de nazişti, Alma Mendel (viitoare Belasco) e trimisă de părinți să trăiască în SUA, alături de mătușa și de unchiul ei. Cei doi îi pot oferi o viață confortabilă, la care ea nu ar fi putut decât să spere în Polonia. Inițial este incapabilă să se integreze în noua sa viață, dar Alma îl va întâlni pe cel cu care va avea o legătură profundă și pe care o va ține minte toată viața, cu fiul grădinarului familiei, Ichimei Fukuda.


În 1941, după atacul japonezilor de la Pearl Harbor, cei doi sunt despărțiți cu brutalitate, iar Ichimei ajunge într-un lagăr, împreună cu familia sa. Isabel Allende descrie cu măiestrie acest capitol josnic din istoria Statelor Unite, în când peste 100.000 de japonezi născuți în SUA sau imigranți de primă generație, au fost închişi în lagăre de concentrare plasate în Arizona.


„Ai o singură viață, dar dacă o trăiești bine, este suficient. Singura realitate este acum, astăzi. Ce aștepți ca să fii fericit?”

Ani mai târziu, Alma se alătură vârstnicilor care trăiesc într-un azil de lux, Lark House, din San Francisco. Acolo o cunoaşte pe Irina Bazili, o tânără îngrijitoare din Republica Moldova, care a avut parte de o viață grea. Aceasta va deveni confidenta Almei şi, astfel, va ajunge să descopere treptat povestea de dragoste dintre ea și Ichimei. Cu ajutorul acestei povești, tânăra va reuşi să se elibereze de traumele trecutului.


Ea a scris o poveste maiestuoasă, plină de fragilitate umană, pasiune, înșelăciune și dragoste. Personajele ei sunt atât de umane. În "Amantul japonez", Allende schimbă cu ușurință plnurile, din zilele noastre, în trecutul Almei, Irinei și al lui Ichimai și înapoi, dar face acest lucru fără probleme și cu mare efect. Scrisul lui Allende este frumos și evocator. Vă recomand cu căldura acest roman, personal plănuiesc să încep cât de curând o altă carte semnată de Allende ❤.


Nota mea: 5 ⭐⭐⭐⭐⭐

Lectură plăcută!

Postări conexe

Afișează-le pe toate