Ce legătură poate fi între un bătrân afectat de un accident vascular, tânărul care a încercat să-l tâlhărească și englezul ce protejează prezumtivul hoț? Există pedeapsă divină sau viața e alcătuită din întâmplări și coincidențe? Comisarul Iordan și inspectorul principal Matache încearcă să descâlcească ițele unor dispariții din trecut și să rezolve mistere ale prezentului.
Comisarul „ușor infidel” Anton Iordan ne surprinde din nou cu o poveste întunecată și, totuși, parcă ruptă din viață. Teodora Matei a dat o încă lovitură cu acest al treilea volum al seriei. Un roman polițist de citit cu sufletul la gură și cu voluptatea literară pe care doar un fan pătimaș de mystery & thriller o poate avea. Îmi doresc ca această serie să fie cât mai bogată.
Neculai Zainea este personajul în jurul căruia se învârte acest roman, cel care, în urma unui atac armat - ce-i provoacă un accident vascular - rămâne imobilizat la pat. Aici vine partea care mi-a plăcut cel mai mult. Imaginația Teodorei Matei care - într-un mod amuzant - ne-a făcut cunoscute gândurile bolnavului.
„Am avut așa, o pornire să mărturisesc când credeam că n-o s-o mai duc mult. Acum mă simt, din nou, puternic. Nu trebuie decât să-mi văd de recuperare, să-mi păstrez mintea limpede. Limpede. Ca o apă. Florile au nevoie de apă. Și de mine. Eu - de ele.”
Comisarul Anton Iordan și Inspectorul Principal Sorin Matache sunt cei desemnați să facă lumină în acest caz. Deși pare doar un simplu caz de tâlhărie terminat prost, cazul ia o cu totul altă întorsătură când cei doi polițiști descoperă că victima are mai multe indentități... și mai multe familii. Totuși... care viață este cea reală și care este numele lui adevărat? De cine fuge bărbatul?
Astfel, începe o cursă contra cronometru pentru identificarea pieselor lipsă din acest puzzle complex. Cei doi știu că, puse cap la cap, piesele lipsă vor ajuta la rezolvarea acestui mister. La final, tabloul ni se dezvăluie, parca scos dintr-un film cu James Bond, iar viața bărbatului se dovedește a fi plină de secrete mortale.
Personaje sunt cât se poate de realist create, Teo Matei arătându-ne, prin intermediul lor, cât de mare a fost influența pe care comunismul a avut-o asupra românilor. Personajul principal este descrierea românului comunist care ar fi făcut orice pentru a duce o viață îmbelșugată înainte de 1989, când populația suferea de foame și trăia în condiții de nedescris, sub comanda unui tiran obsedat de control.
„Fata aia mi-a venit de hac de când a venit pe lume s-a uitat în ochii mei de parcă știa tot ce făcusem până atunci, tot ce gândeam. Primul ei cuvânt a fost tata. Spus tare, clar, răspicat, spre disperarea Toantei. Era singura, din toată casa, care-mi ieșea-n întâmpinare și nu se lăsa până n-o ridicam de câteva ori în aer. Și Dora râdea, râdea, Ovidiu se uita temător, i-ar fi plăcut și lui, da’nu-ndrăznea, iar nevastă-mea nici măcar nu-mi ieșea în cale.”
Cumva am văzut personajele din această carte așa cum observam și personajele lui Caragiale sau ale lui Blazac. Personajele reprezintă diferitele tipologii umane, fiecare cu personalitatea și problemele proprii, cu decizii mai bune sau mai rele - decizii care le va infulența viața la un moment dat. Comisarul infidel are o criză a vârstei mijlocii și nu știe ce să facă cu viața lui, iar Matache este amorezat și nu știe cum să procedeze mai departe, acum că l-a lovit săgeata lui Cupidon.
Cartea are un ritm alert și nici nu simți când ai trecut la următorul capitol. Povestea oscilează între trecut și viitor, între investigațiia celor doi polițiști și povestea vieții bătrânului aflat pe patul de spital. Replicile amuzante mi-au adus, de multe ori, zâmbetul pe buze, dar povestea mi s-a părut uneori cusută cu ața albă, cu mult prea multe coincidențe pentru gustul meu.
Nota mea: 4 ⭐⭐⭐⭐
Lectură plăcută!
Comments