top of page
  • Poza scriitoruluiCristina Mihai

#Fiidiferit #Citește - o campanie organizată de Editura UP

Cei mai mulți dintre cititorii români evită săcitească romane scrise de autori contemporani români. De ce? Habar nu am. Poate că au fost dezamăgiți de ceea ce au citit în trecut și acum preferă să evite alte dezamăgiri. Este o decizie total greșită. Trebuie să le dăm o șansă autorilor contemporani pentru că sunt persoane pline de talent care merită să fie cunoscute, iar cărțile lor merită să fie citite.


Personal, eu susștin autorii români și cred că fiecare persoană merită o șansă. Dacă nu mă credeți pe mine, o să îmi dați dreptate după ce veți ajunge să citiți cărțile.

"Editura UP va organiza în perioada 08-28 septembrie 2021 cea de-a doua ediţie a campaniei #Fiidiferit #Citește, care se va desfășura în cinci orașe (București, Cluj, Timișoara, Galați și Bacău) și va consta în nouă evenimente. În colaborare cu bibliotecile județene și consiliile locale din orașele sus-menționate, încercăm să susținem și să promovăm scriitorii români contemporani, iar acest proiect are ca scop aducerea adolescenţilor – şi nu numai - mai aproape de carte şi de lectură.


Reunind scriitori ce abordează stiluri şi genuri diferite, prin campania #Fiidiferit #Citeşte ne propunem organizarea unei serii de evenimente în cadrul cărora elevii vor putea discuta liber cu scriitorii invitaţi despre cărţi şi literatură, despre pasiunile proprii şi despre idealurile tinerei generații.


Încercăm să promovăm ideea că romaneles criitorilor români contemporani sunt accesibile, antrenante şi interesante, majoritatea având în target-ul de public şi adolescenţii cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani.


Ne face o deosebită plăcere să vă avem alături în acest proiect, contribuția companiei pe care o reprezentați aducând un plus-valoare campaniei, în calitate de partener media."


Un tur de forță, așa am putea carateriza cea de-a doua ediție a proiectului #Fiidiferit #Citește. În douăzeci de zilevor avea loc nouă evenimente organizate în cinci orașe.

25 de scriitori. 57 de titluri.


BUCUREŞTI - 08 septembrie

Începând cu ora 17.30

Lansare de carte ”Foamea de întuneric” – Costin Neață

Lansare de carte ”Fantasticul tărâm al poveștilor fără sfârșit” – Roxana Neguț

Lansare de carte ”Acest tărâm” – Daria Logofătu


BUCUREŞTI - 10 septembrie

Începând cu ora 17.30

Lansare de carte ”Legiunea de abur” – Ștefan Ciocioi

Lansare de carte ”Un nou Pământ” – Roxana Ruscior

Lansare de carte ”Regatul măștilor” și ”Regatul viselor” – Sylvie Danielle Matias


BUCUREŞTI - 14 septembrie

Începând cu ora 17.30

Lansare de carte ”Cealaltă EU” –Irina Doltu

Lansare de carte ”Generația pupilelor dilatate” –Cristian Cărpenaru

Prezentare de carte ”La vest de răsărit” –Violeta Ungureanu


BUCUREŞTI - 15 septembrie

Începând cu ora 17.30

Lansare de carte ”Protocol 9” și ”Modus 7”– Monica Ramirez

Lansare de carte ”La margine lumii” și ”Continentul pierdut”– O.G. Arion

Lansare de carte ”Pe urmele Umbrei” – Andreea Băluțeanu


TIMIȘOARA- 20 septembrie

Lansare de carte ”Flori de tei” – Oana Blaga

Lansare de carte ”Barion, lupul singuratic” –Diana Big

Lansare de carte ”Hai să vorbim!” – Violeta Jurca


CLUJ - 21 septembrie

Lansare de carte ”Când îmi voi afla numele” – Larisa Calo

Lansare de carte ”Aur și plumb” – Ada Romanți

Lansare de carte ”Inimă încătușată” – Raluca Sferle


GALAȚI - 27 septembrie

Lansare de carte ”De luni mă las de tine” – Cornelia Bădin

Lansare de carte ”Vitralia celor o mie de insule” – Ionela Bartoli

Prezentare de carte ”Dincolo de eternitate” – Raluca Alina Iorga


BACĂU - 28 septembrie

Lansare de carte ”Unde plecăm atunci când plecăm” –Narcisa Cîrligeanu

Lansare de carte ”Și moartea ascultă jazz” –Ioana Cojocariu

Lansare de carte ”Colivia”–Lidia Vari


Tot sub egida UP, vor avea loc încă două evenimente:

Lansare de carte "Valea robilor" - Andreea Albu (06 septembrie - Târgoviște)

Lansare de carte "Iubita îmblânzitorului de cai" - Ioana Trif (octombrie - Brașov)


5 o'clock bookclub este partener media al acestui eveniment și încurajează cititul, atât în rândul tinerilor, cât și al adulților. #Fiidiferit #Citește.


Postări conexe

Afișează-le pe toate
bottom of page